ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6627/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată la 27

decembrie 2001 B.A.E., a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând

anularea Ordinului nr. 2852 din 30 noiembrie 2001, repunerea sa în drepturile

anterioare, privind plata integrală a indemnizației cuvenite pentru creșterea

copilului până la vârsta de 2 ani, în cuantum de 85% din salariul de bază.

În motivarea cererii s-a arătat că

în perioada 1 noiembrie 2000–30 septembrie 2001, a beneficiat de concediu

pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, și conform art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 120/1997 a primit o indemnizație reprezentând 85% din salariul de

bază.

Ulterior, prin O.G. nr. 83/2000,

s-au stabilit noi criterii de calcul a drepturilor de 85% din indemnizația de

încadrare lunară, în urma cărora a rezultat o sumă încasată necuvenit conform

ordinului menționat.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 322 din 28 iulie 2002, a respins contestația cu motivarea că

reclamanta nu putea beneficia de o majorare a indemnizației pentru creșterea

copilului, întrucât nu a contribuit suplimentar la plata contribuției de

asigurări sociale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 2621 din 16 septembrie 2002, a admis recursul declarat de

contestatoare și pe fond a dispus anularea Ordinului de imputare nr. 2852 din 30

noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că la data la care contestatoarea a beneficiat de concediu pentru

creșterea copilului, era în vigoare Legea nr. 127/1997, nefiind aplicabile

H.C.M. 180/1965.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1)

din Legea 120/1997 calcularea indemnizației se făcea în raport de salariul de

bază și celelalte venituri salariale, nefiind limitată de salariul de bază de

la data depunerii cererii, situație în care această indemnizație trebuie

recalculată în cazul majorării salariului de bază.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în dezvoltarea motivelor

recursului în anulare că:

- dispozițiile Legii nr. 120/1997 [art. 2, art. 3 alin. (1)]

au fost completate cu reglementarea de drept comun, respectiv H.C.M. 880/1965,

modificat prin Legea nr. 49/1992, H.G. nr. 471/1997 și O.G. nr. 83/2000, din

care rezultă concluzia că, în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității

judecătorești, majorarea

indemnizațiilor

pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani, nu are

temei legal.

Pe de altă parte, în perioada concediului efectele

raportului juridic de muncă sunt suspendate, dreptul salariatului decurgând din

raportul juridic de asigurare, fiind aplicabile principiile generale în materie

de asigurare, adică, atât prima cât și indemnizația, sunt stabilite în funcție

de salariul de bază și celelalte venituri pe care salariatul le realizează până

la producerea riscului asigurat.

Recursul în anulare nu este fondat.

Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind

ierarhia actelor normative, principiul constituțional al supremației

constituției și a legii, interpretarea raportului dintre lege și alte acte

normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura

dispozițiilor legale de ocrotire a mamei și copilului, în raport de obiectul și

scopul reglementării, dar și a unor aspecte privind raportul juridic de muncă

specific autorității judecătorești.

Legea aplicabilă dreptului la indemnizația specială pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

a) Dreptul la această indemnizație specială este reglementat

prin legea nr. 120/1997, care prevede:

- „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă,

la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând,

până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)”, fiind

- „ ... de o îndemnizație reprezentând 85% din salariul de

bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare”.

b) Textul stabilește natura dreptului și limitele de

exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din „salariul de bază și

celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă definiție salariului de

bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.

c) Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de trimitere

sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme

metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.

Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea nr.

120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea

completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține,

că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este

aceeași ca și cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965.

Or, dispoziția din art. 21 alin. (7) din HCM 880/1965 nu se

aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare

majorate”, în caz de incapacitate temporară de muncă.

d) Întreaga construcție din recursul în anulare se axează pe

faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres prevăzută

în Legea nr. 120/1997 și nici în O.G. 83/2000, iar, de pe altă parte,

recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al

H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din

motivare.

Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o hotărâre

de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei

alte legi speciale.

De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referință ori

un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei

legislative și al supremației legii.

e) Nu poate fi primit argumentul relativ la

inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită,

în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a

copilului în vârstă de până la 2 ani.

Într-adevăr contestatoarea pe durata acestui concediu nu-și

pierde calitatea de „personal al autorității judecătorești” care-i conferă

drepturile specifice, între care și pe cel stabilit prin art. 2-3 din Legea nr.

120/1997 vizând „salariul de bază” la care se calculează indemnizația, fixat

conform art. 18 și urm. din Legea nr. 50/1996, completată prin O.U.G. nr.

83/2000, care include atât salariul propriu zis [art. 16 alin. (1)], cât și

celelalte drepturi (sporuri și indemnizații permanente).

f) Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea

copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului

superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate

aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului

reglementării.

În timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod

efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare

(care l-a înlocuit prin O.U.G. nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice

aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar,

care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o

indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar

principiului echității.

Așadar, salariatul, din cei prevăzuți în O.U.G. nr. 83/2000,

aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și celălalt

personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizației lunare, iar, la

aceasta, se recalculează, în consecință, indemnizația specială cuvenită pe

perioada concediului, astfel încât, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2621 din 16 septembrie 2002 Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.