ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 185/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2001 sub nr. 3801 pe rolul

Tribunalului Brașov contestatoarea D.L. în contradictoriu cu intimatul

Ministerul Justiției a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2552/C emis de Ministerul Justiției

la data de 2 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat suma de 34.685.001 lei,

suspendarea ordinului până la soluționarea contestației, iar în subsidiar

anularea parțială a ordinului pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

În motivarea cererii contestatoarea

arată că este angajată în funcția de judecător la Judecătoria Făgăraș din anul

1995 și începând din luna mai a anului 2000, a întrerupt activitatea

beneficiind inițial de concediu de maternitate prevăzut de codul muncii, iar

din luna septembrie 2000 a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copiilor în

vârstă de până la doi ani prevăzut de Legea nr. 120/1997 și, implicit, de indemnizația

stabilită de acest act normativ.

Ulterior prin O.G. nr. 83/2000 s-au

stabilit alte criterii de calcul a cuantumului indemnizației și, în consecință,

arată contestatoarea, indemnizația pe care a primit-o a fost mai mare,

diferența de 34.685.001 lei fiindu-i imputată prin ordinul a cărui anulare o

cere, considerându-se că a fost încasată necuvenit.

Contestatoarea susține că ordinul

emis de către contestatoare încalcă prevederile Legii nr. 120/1997, a Legii nr.

19/2000 și O.G. nr. 83/2000.

Pârâtul a formulat întâmpinare

solicitând respingerea contestației întrucât pentru calcularea indemnizației

pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, se ia în

considerare salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.

Prin încheierea nr. 1073 din 13

martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a dispus strămutarea

cauzei la Tribunalul Prahova.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 193 din 2 mai 2002, a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr.

120/1997, indemnizația pentru îngrijirea copilului până la doi ani se

calculează în funcție de veniturile din ultima lună în care s-a plătit

contribuția de asiguri sociale.

S-a mai reținut că acest concediu

pentru îngrijirea copilului este un caz de suspendare a contractului de muncă,

o încetare cu caracter temporar a principalelor efecte ale contractului de

muncă, prestarea muncii și remunerarea acesteia.

Instanța de fond a constatat că O.G.

nr. 83/2000, referindu-se la majorarea salariilor unor categorii de salariați

din autoritățile judecătorești, nu cuprinde dispoziții cu privire la majorarea

bazei de calcul a indemnizației de asigurări sociale și a drepturilor de

asigurări sociale, care se vor naște ulterior intrării în vigoare a acestui act

normativ.

A reținut, de asemenea, că petenta

nu a contribuit suplimentar la plata contribuției de asigurări sociale și nu

poate beneficia de o mărire a indemnizației; deci ordinul prin care i s-a

imputat plata sumei de 34.685.001 lei a fost emis cu respectarea dispozițiunilor

legale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2002, a admis recursul, a modificat în tot

sentința atacată în sensul că a admis contestația și a anulat ordinul nr. 2552/C

din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției.

Instanța de recurs a reținut că indemnizația

de 85% se calculează conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, în raport

de două elemente; respectiv salariul de bază și celelalte venituri salariale pe

baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale.

În același sens se mai reține că

legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizației față de salariul de bază și

celelalte venituri salariale, de la data depunerii cererii pentru concediu

pentru îngrijirea copilului, deci indemnizația trebuie recalculată în cazul

majorării salariului.

În consecință, se arată, Ordinul

emis de Ministerul Justiției, de imputare, nu este legal.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva acestei din urmă hotărâri, respectiv decizia nr. 2646 din 17

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, considerând-o că a fost pronunțată

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Se susține, în esență, că

posibilitatea recalculării cuantumului indemnizației se aplică numai când este

vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu și când

creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare, așa

cum este cazul creșterilor salariale, în urma aplicării O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Pe de altă parte, se susține că în

perioada acestui concediu efectele raportului de muncă sunt suspendate, iar

dreptul salariatului, de a încasa indemnizația concediului pentru îngrijirea

copilului până la vârsta de 2 ani, decurge din raportul juridic de asigurare,

născut în temeiul legii.

Se concluzionează că atât prima cât

și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază și

celelalte venituri pe care salariatul la realizează până la producerea riscului

asigurat, iar asiguratorul este obligat să plătească în principiu, indemnizația

primelor deja achitate.

Desigur se specifică că, în cadrul

asigurărilor sociale de stat, prin lege se poate prevedea posibilitatea

recalculării indemnizației, însă această ipoteză în materia concediului pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-a prevăzut.

Se solicită admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârii criticate și, în consecință, respingerea recursului

formulat de către contestatori și menținerea sentinței pronunțate de către

instanța de fond.

Recursul în anulare este fondat.

Astfel este de reținut în primul

rând că începând cu luna septembrie 2000 contestatoarea în baza art. 2 din

Legea nr. 120/1997, la cererea sa, în continuarea concediului pentru sarcină și

lehuzie, a intrat în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea de

către copil a vârstei de 2 ani.

În conformitate cu prevederile art. 3

din aceeași lege, pe perioada acestui concediu, ea a beneficiat de o indemnizație

reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale pe baza

cărora se stabilește contribuția la asigurări sociale.

Este de reținut, în al doilea rând,

că inițial cuantumul indemnizației a fost calculat având în vedere veniturile

din ultima lună în care s-a plătit contribuția la asigurări sociale.

Ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000

de la data de 1 noiembrie 2000 indemnizația contestatoarei a fost majorată ca

urmare a majorării salariului magistraților.

Diferența dintre cuantumul indemnizației

inițial stabilită după criteriul mai înainte arătat și cuantumul indemnizației

stabilite în funcție de majorarea salariului în baza O.G. nr. 83/2000, în sumă

totală de 34.685.001 lei, a fost imputată contestatoarei prin ordinul 2352/C

din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției.

În ceea ce privește legalitatea

acestui ordin, urmează a reține că acest concediu acordat în baza art. 2 din

Legea nr. 120/1997 se poate acorda opțional oricărui părinte, la cerere, pe

toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, pentru

îngrijirea acestuia, chiar dacă este sănătos, spre deosebire de reglementările

anterioare care condiționau acordarea acestui concediu de îmbolnăvirea

copilului, atestată de certificat medical.

Urmează a reține, de asemenea, că pe

perioada acestui concediu raporturile de muncă și-au încetat temporar

principalele efecte ale sale respectiv, prestarea muncii și remunerarea

acesteia.

În acest sens urmează a mai reține

că pentru perioada acestui concediu contestatoarea a beneficiat de o indemnizație

care se suportă integral din bugetul asigurărilor de stat.

Cuantumul indemnizației reprezentând

85% din salariul de bază și celelalte venituri – astfel cum s-a considerat în

mod legal și temeinic de către instanța de fond, având în vedere ultimul

salariu din care s-a reținut contribuția la asigurări sociale.

Posibilitatea recalculării indemnizației

în funcție de majorarea salariilor, în urma aplicării O.G. nr. 83/2000, nu este

posibilă pentru că această reglementare a reprezentat o modificare a sistemului

de salarizare, fiind diferită de majorarea salariilor pe baza indexării

periodice prin hotărâre de guvern în raport cu indicele de creștere a prețurilor,

care s-au aplicat altor categorii de salariați, nu magistraților.

Dacă legiuitorul dorea

reactualizarea indemnizațiilor acordate în diferite situații în cadrul

asigurărilor de stat, ar fi stipulat-o în mod expres, cum a procedat prin H.G. nr.

471/1997, dar O.G. nr. 83/2000 nu prevede acest lucru.

Distinct de cele mai înainte arătate

urmează a reține că în ipoteza acestui concediu, raportul de muncă este

suspendat, iar dreptul de încasare a indemnizației decurge din raportul juridic

de asigurare, născut de lege și, în consecință, urmează a se aplica principiile

din materie de asigurare în lipsa unor reglementări speciale.

Astfel fiind, indemnizația trebuie

stabilită în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care

contestatoarea le realiza până la momentul începerii acestui nou raport

juridic, corespunzător primelor de asigurare deja achitate.

În consecință față de toate

considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia criticată și a

respinge ca nefondat recursul declarat de către contestatoare împotriva

sentinței civile nr. 193 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei civile nr. 2646 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, pe care o casează.

Respinge

recursul declarat de D.L. împotriva sentinței civile nr. 193 din 2 mai 2002 a

Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.