ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2006

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Sibiu, sub nr. 6708/2001contestatoarele S.A.L., ș.a., au solicitat

instanței în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2670/C

din 13 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției și obligarea intimatei la

recalcularea indemnizației cuvenite pentru creșterea copilului în vârstă de

până la 2 ani, în funcție de majorarea salarială intervenită prin O.G. nr. 83/2000,

începând cu data de 1 august 2001 și până la reluarea activității profesionale.

În motivarea acțiunii,

contestatoarele au arătat că, în calitate de judecătoare la Judecătoria Sibiu,

respectiv la Judecătoria Săliște, au beneficiat de concediu pentru îngrijirea

copiilor în vârstă de până la 2 ani, primind o indemnizație reprezentând 85 %

din venitul de asigurare, potrivit art. 3 din Legea nr. 120/1997, Legea nr. 50/1996

republicată și O.G. nr. 83/2000.

De asemenea, contestatoarele au

arătat că în urma unui control financiar, realizat de Ministerul Justiției,

finalizat cu Nota Inspecției generale și Audit Intern, înregistrată la

Cabinetul Ministerului la data de 12 noiembrie 2001 sub nr. 227, s-a considerat

că unele sume plătite cu titlu de indemnizație au fost acordate necuvenit,

fiindu-le astfel imputate prin ordinul atacat.

Prin sentința civilă nr. 154 din 27

iunie 2002, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de S.L.A., ș.a., în

contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Sibiu și în consecință a

fost menținut Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 emis de Ministerul

Justiției privind sumele imputate contestatoarelor.

Instanța a reținut că imputarea

sumelor făcută prin Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001 își are temeiul în

art. 107-108 C. muncii și că la data apariției O.G. nr. 83 din 1 noiembrie

2000, privind majorarea bazei de calcul a salariului magistraților,

contestatoarele se aflau în concediu pentru creșterea copilului de până la 2

ani. Contractul de muncă al acestora fiind suspendat pe întreaga perioadă, ele

beneficiau doar de indemnizația de asigurări sociale în cuantum de 85 % din

salariul de bază și celelalte venituri, stabilită în condițiile art. 3 din

Legea nr. 120/1997.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 926/R din 1 octombrie 2002 a admis recursul contestatoarelor și pe

fond admițând contestația, a anulat Ordinul nr. 2670/C din 13 noiembrie 2001

emis de Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel Brașov a reținut că H.C.M. nr. 880/1965 nu este incident în

speță, deoarece concediile pentru îngrijirea copilului fac obiectul distinct al

altor reglementări.

În plus, contestatoarele având

calitatea de magistrați, beneficiază de prevederile O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea personalului

autorității judecătorești, astfel că și indemnizația pentru îngrijirea

copilului până la îndeplinirea vârstei de 2 ani trebuie recalculată.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. în vigoare la data pronunțării hotărârilor susmenționate, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat la 24 septembrie 2003 recurs în anulare, susținând că

petiționarele-contestatoare puteau beneficia de o indemnizație stabilită în

raport cu salariul de bază avut la data cererii de concediu, inclusiv de

indexări, conform prevederilor art. 21 pct. 1 al H.C.M. nr. 880/1965 al Legii

nr. 49/1992 (art. 21 din H.G. nr. 471/1997 și Legea nr. 120/1997, dar nu și de

indemnizația stabilită în baza majorărilor salariale ulterioare.

Recursul în anulare nu este fondat.

Dreptul la indemnizația pentru

creșterea copilului de până la 2 ani este reglementat prin Legea nr. 120/1997

care prevede că în acest scop, concediul se acordă la cerere, în continuarea

concediului pentru sarcină și lehuzie, sau oricând, până la împlinirea de către

copil a vârstei de 2 ani, iar mama, beneficiază de o indemnizație reprezentând

85 % din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul

de asigurare.

Textul stabilește valoarea dreptului

și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85 % din „salariul

de bază și celelalte venituri salariale” fără a defini salariul de bază sau a

indica alte criterii ori elemente de recalculare.

Dispozițiile acestei legi nu conțin

norme de trimitere sau norme pe baza cărora să se emită acte normative de

aplicare.

Dar, așa cum se relevă și în

recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la H.C.M. nr. 880/1965

pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior ca

forță obligatorie și o considera, cum eronat se susține, că indemnizația

reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege este aceeași ca și cea

din art. 21 al H.C.M. nr. 880/1965.

Or, dispoziția din art. 21 alin. (7)

din H.C.M. nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor necalculate pe

baza salariilor tarifare majorate”, în caz de incapacitate temporară de muncă.

Întreaga construcție din recursul în

anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu

este expres prevăzută în Legea nr. 120/1997, iar, pe de altă parte,

recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 pct. 7 H.C.M.

nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare.

Evident că nu se poate primi o

asemenea forță legală a hotărârii de guvern, adoptată în urmă cu peste 30 ani,

care încalcă drepturile câștigate, în baza și în executarea unei alte legi

speciale. De aceea H.C.M. nr. 880/1965 nu poate constitui un criteriu de

referință ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul

ierarhiei legislative și al supremației legii.

Nu poate fi primit argumentul

inadmisibilității corelării indemnizației cu baza de calcul, privită în

dinamica majorărilor salariale, pe durata concediului pentru îngrijirea

copilului în vârstă de până la 2 ani, deoarece pe această durată mama nu-și

pierde calitatea de salariată, de care sunt legate drepturile specifice, între

care și cel stabilit de art. 2-3 din Legea nr. 120/1997 vizând „salariul de

bază, în raport de care se calculează indemnizația”.

Scopul și obiectul indemnizației

privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și apărarea

interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se

poate aplica normei incidente, o interpretare restrictivă, contrară scopului

reglementării, în timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod

efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației

lunare. Nici o normă specială nu interzice aplicarea dispoziției legale de

majorare și personalului aflat în funcție, dar care se afla temporar în

concediu special pentru care are dreptul la o indemnizație calculată la

„salariul de bază”, ceea ce ar fi și contrar principiului constituțional al

egalității.

Așadar, salariatul aflat în

concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și celălalt personal, de

majorarea salariului de bază ori a indemnizației lunare și în raport de acesta

se recalculează, în consecință și indemnizația specială cuvenită pe perioada

concediului.

În consecință, față de cele mai sus

arătate recursul în anulare va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei civile nr. 926 din 1 octombrie 2002 a Curții de

Apel Brașov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2006.