ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6621/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 4 decembrie 2001 I.I.N. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul

Justiției anularea ordinului nr. 2552/C emis la 2 noiembrie 2001 de acesta și

suspendarea executării acestuia până la soluționarea cauzei.

În motivarea contestației, aceasta a

arătat că îndeplinește funcția de judecător și a beneficiat de prevederile art.

3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 privind acordarea indemnizației de 85% din

salariul de bază pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar

prin ordinul a cărui anulare îl solicită, nelegal, i-a fost imputată suma de

68.889.996 lei, apreciată ca necuvenită.

Acestei contestații, pârâtul

Ministerul Justiției i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acesteia.

Ministerul Justiției a formulat

cerere de strămutare a pricinii, iar prin încheierea nr. 590 din 13 februarie

2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis această petiție și a

strămutat cauza în favoarea Tribunalului Târgu-Mureș.

Această din urmă instanță, prin

sentința civilă nr. 307 din 11 iunie 2002, a admis în parte contestația, a

dispus anularea parțială a ordinului nr. 2552/C din 2 noiembrie 2001 emis de

intimat, și anume, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la reclamantă.

A luat act de renunțarea acesteia la

judecarea petitului privind suspendarea executării ordinului și a respins

restul pretențiilor reclamantei ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prevederile H.C.M. nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță,

întrucât concediile pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor

medicale prevăzute în actul normativ menționat.

Astfel, s-a apreciat că indemnizația

acordată pentru îngrijirea copilului formează obiectul unor reglementări

distincte, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cât și

ulterior, așa încât contestatoarea beneficiază de indemnizația menționată care

se calculează în funcție de salariul de bază, raportat la valoarea de referință

sectorială stabilită prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii

nr. 50/1994.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă,

prin decizia nr. 674/R din 5 septembrie 2002, a respins recursul, păstrând

motivarea instanței de fond.

Hotărârile judecătorești menționate au fost criticate pe

calea extraordinară de atac a recursului în anulare, declarat de

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție

, la 4 septembrie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., pentru motive vizând „încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond”, care constă în aceea că măsura

imputării este conformă prevederilor din art. 21 alin. (1) al HCM nr. 80/1965,

din Legea nr. 49/1992 și din Legea nr. 120/1997.

Procurorul General invocă legislația anterioară anului 1990

privind drepturile bănești ale femeilor pentru îngrijirea copiilor, precum și

norma din Decretul-lege nr. 31/1990 care reglementa o nouă formă de concediu

postnatal – pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, perioada în

care mamei i se acorda o indemnizație de concediu egală cu 65% din salariul de

bază, plătită din fondul asigurărilor sociale, decret abrogat prin legea nr.

120/1997.

Se

referă că, atât „indemnizația prev. de Decretul-lege nr. 31/1990, precum și cea

din art. 2 și art. 3 al Legii nr. 120/1997, reprezintă „indemnizații de

asigurări sociale” în înțelesul art. 21 din HCM nr. 880/1965; adică pentru

interpretarea unor texte de lege din cele două legi ulterioare, din 1990 și,

respectiv, din 1997, se trimite la o hotărâre de guvern din 1965 (cu peste 30

de ani urmă).

Se

mai susține că aceste două legi au reglementat „un nou drept cuvenit

angajatelor în cadrul asigurărilor sociale de stat, având caracterul unor norme

speciale, care s-au întregit cu regulile de drept comun în materia ajutoarelor

materiale din asigurările sociale de stat, respectiv cele din HCM nr. 880/1965,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992”.

Deși

Legea nr. 120/1997 a „adus unele clarificări privind baza de calcul a

indemnizației, în sensul că s-a prevăzut că reprezintă 85% din salariul de bază

și celelalte venituri salariale, – se susține, în continuare că – ea și-a

păstrat caracterul de lege specială ... astfel că prevederile sale speciale

s-au completat cu cele generale cuprinse în HCM nr. 880/1965 în vigoare până la

1 aprilie 2001”. Adică, normele dintr-o lege ulterioară, din 1997, se

completează, cu cele dintr-o hotărâre de guvern, anterioară, în 1995,

relevându-se, totodată, repetat, că „art. 21 alin. (7) din HCM nr. 889/1965 nu

a fost abrogat sau modificat, decât odată cu abrogarea integrală a acestui act

normativ prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii”.

În

al treilea rând se susține că recalcularea indemnizației pentru îngrijirea

copilului ar fi fost posibilă numai dacă Legea nr. 120/1997 ar fi prevăzut

expres această posibilitate sau alte acte normative speciale, cum ar fi O.G.

nr. 83/2000, astfel că majorarea acestor indemnizații, după intrarea în vigoare

a acestei ordonanțe, odată cu majorarea salariilor, nu are temei legal.

Recursul în anulare nu este fondat.

Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind

ierarhia actelor normative, principiul constituțional al supremației

constituției și a legii, interpretarea raportului dintre lege și alte acte

normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura

dispozițiilor legale de ocrotire a mamei și copilului, în raport de obiectul și

scopul reglementării, dar și a unor aspecte privind raportul juridic de muncă

specific autorității judecătorești cu referire specială la titularul dreptului

de a institui răspunderea materială.

Legea aplicabilă dreptului la indemnizația specială pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani este nr. 120/1997 privind

concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani.

Dreptul la această indemnizație specială este reglementat

prin legea menționată, care prevede:

- „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă,

la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând,

până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)”, fiind

- „ ... de o îndemnizație reprezentând 85% din salariul de

bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare”.

Textul stabilește natura dreptului și limitele de

exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din „salariul de bază și

celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă definiție salariului de

bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.

Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de trimitere sau

alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme

metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.

Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea nr.

120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea

completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține,

că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este

aceeași ca și cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965, nu este în spiritul legii.

Or, dispoziția din art. 21 alin. (7) din HCM 880/1965 nu se

aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare

majorate”, pentru incapacitate temporară de muncă.

Întreaga construcție din recursul în anulare se axează pe

faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres prevăzută

în legea nr. 120/1997 și nici în O.G. 83/2000, iar, de pe altă parte,

recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al

H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din

motivare.

Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o hotărâre

de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei

alte legi speciale.

De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referință ori

un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei

legislative și al supremației legii.

Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea

corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită, în dinamica

majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în

vârstă de până la 2 ani.

Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea

copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului

superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate

aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului

reglementării.

În timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod

efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare

(care l-a înlocuit prin O.G. nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice

aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar,

care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o

indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar

principiului echității.

Concluzionând,

Curtea va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 674/R din 5 septembrie 2002 Curții de Apel Târgu-Mureș,

Secția Civilă și sentinței civile nr. 307 din 11 iunie 2002 a Tribunalului

Mureș, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.