ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6165/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 octombrie 2002 reclamanta B.E., prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai–31 octombrie 2000 și 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea indicelui de inflație, precum și, să plătească pe viitor salariul cuvenit conform prevederilor legale în materie. În motivarea cererii reclamanta a arătat, că în perioada 1 mai–31 octombrie 2000 valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților era de 1.140.000 lei conform art. 1 din O.U.G.

134/1999 coroborat cu prevederile Legii 76/2000, iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea 216/2001, valoarea de referință sectorială este de 1.515.280 lei la care se aplică procentul de 8 % prevăzut de art. 1 lit. a) din O.U.G. 187/2000, rezultând astfel o valoare de referință sectorială de 1.636.520 lei. Că pârâții încălcând aceste dispoziții legale imperative au folosit în mod greșit o valoare de referință sectorială mai redusă și au prejudiciat-o cu diferența dintre suma cuvenită și cea efectiv încasată, dar și prin creșterea continuă a indicelui de inflație în perioada respectivă.

Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 1890 din 19 decembrie 2002 a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice. A obligat pârâții să plătească reclamantei, în solidar pentru perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000, diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv, reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflație până la executarea efectivă a hotărârii.

A mai obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi, reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună în parte până la executarea efectivă a hotărârii și în continuare conform Legii nr. 216/2001 și O.U.G. nr. 187/2001. A obligat pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților sumele datorate și achitate de aceștia pe seama reclamantei. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care prin decizia nr. 133/R din 18 februarie 2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâți. În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În esență s-a susținut, că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000. Concret s-a arătat, că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanța 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.

Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație. În acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere. Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială. Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.1 54/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of.

la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)]. La intrarea în vigoare a O.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55. Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct.1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998. Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi. Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 133/R din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr.1890 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.