ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6165/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 15 octombrie 2002 reclamanta B.E.,

prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a chemat în judecată

pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata sumei ce

reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale

în vigoare și indemnizația efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai–31

octombrie 2000 și 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea indicelui de inflație,

precum și, să plătească pe viitor salariul cuvenit conform prevederilor legale

în materie.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat, că în perioada 1 mai–31 octombrie 2000 valoarea de referință sectorială

care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților era de 1.140.000

lei conform art. 1 din O.U.G. 134/1999 coroborat cu prevederile Legii 76/2000,

iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din

Legea 216/2001, valoarea de referință sectorială este de 1.515.280 lei la care

se aplică procentul de 8 % prevăzut de art. 1 lit. a) din O.U.G. 187/2000,

rezultând astfel o valoare de referință sectorială de 1.636.520 lei. Că pârâții

încălcând aceste dispoziții legale imperative au folosit în mod greșit o

valoare de referință sectorială mai redusă și au prejudiciat-o cu diferența

dintre suma cuvenită și cea efectiv încasată, dar și prin creșterea continuă a

indicelui de inflație în perioada respectivă.

Sesizat cu judecarea cauzei,

Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 1890 din 19 decembrie 2002 a admis

acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva Ministerului

Finanțelor Publice. A obligat pârâții să plătească reclamantei, în solidar

pentru perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000, diferența dintre salariul legal

cuvenit și cel încasat efectiv, reactualizat cu aplicarea coeficientului de

inflație până la executarea efectivă a hotărârii. A mai obligat pârâții, în

solidar, să plătească reclamantei diferența dintre salariul legal cuvenit și

cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi,

reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună în

parte până la executarea efectivă a hotărârii și în continuare conform Legii

nr. 216/2001 și O.U.G. nr. 187/2001. A obligat pe chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților sumele datorate și

achitate de aceștia pe seama reclamantei.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care prin decizia nr. 133/R din 18 februarie

2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâți.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând

că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență s-a susținut, că

instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare,

cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului

juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre

indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.

Concret s-a arătat, că hotărârile

criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea

judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996,

respectiv Ordonanța 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în

considerentele acestor hotărâri.

Motivele invocate în recursul în

anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă

aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale

cuvenite reclamantei, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe

perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era

reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998

privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.1 54/1998

și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului

organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate

publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și

locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul

bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa

1 pct.1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu

începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația

să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa

fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu

poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite

magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult

poate determina amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și

reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării

esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ.

urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 133/R din 18 februarie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr.1890 din 19 decembrie

2002 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2004.