ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6828/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiune G.L. a chemat în

judecată Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției solicitând obligarea

pârâților la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită

potrivit prevederilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată,

pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu aplicarea indicelui de inflație.

Tribunalul Harghita prin sentința

civilă nr. 231 din 13 februarie 2003 a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți,

în subsidiar, să plătească sumele ce reprezintă diferența dintre indemnizația

cuvenită, calculată potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de

prevederile legale în vigoare și cea efectiv încasată, cu aplicarea indicelui

de inflație.

Sentința instanței de fond a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 804 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele

au reținut că începând cu luna septembrie 1999, conform O.U.G. nr. 134/1999,

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești s-a făcut pe

baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru

funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000,

privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de

referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraților și

personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și nu de 685.872

lei, valoare utilizată de pârâți la calculul salariilor până la 1 noiembrie

2000.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că

acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține, cu privire la acordarea

drepturilor salariale în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare că

pentru perioada în litigiu, salarizarea personalului din autoritatea

judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1996 și respectiv O.G. nr.

83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, aceasta din urmă

intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000.

Astfel se arată, potrivit art. 9

alin. (1) din acest act normativ, ordonanța urma să intre în vigoare la data de

întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător

bugetul pe anul 2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția

art. 8 pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.

În consecință, se mai arată,

pârâții, în calitate de ordonator principal și respectiv ordonator secundar de

credite, s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata

diferenței de indemnizație solicitată, în condițiile în care O.G. nr. 83/2000

s-a aplicat începând cu 1 noiembrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat și

urmează a fost respins în sensul considerentelor ce succed.

Salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până

la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare

în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de

conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoana care ocupă funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998

și întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor constituționale, corelarea

salariilor magistraților și a personalului auxiliar al autorității

judecătorești cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în Monitorul Oficial la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această

ordonanță, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică

centrală și locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.G. nr.

134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază

valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale aplicabile

sectorului bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000 a fost modificată atât valoarea de referință

universală cât și indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în anexa

1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Conform textului de lege mai înainte

invocat, valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de

referință sectorială și respectiv a salariilor de bază pentru personalul

prevăzut în anexele II/1, II/2 și III din Legea nr. 154/1998 se stabilește la

1.840.000 lei iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa

nr. 1 pct. 1, 2 și 3 se stabilește la 0,62.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit la suma de 1.140.800 lei

începând cu luna mai 2000.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială, Legea nr.

50/1996 care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999 din care

s-a „împrumutat” doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un

criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr.

50/1999.

La acea dată, Legea nr. 50/1996 era

depășită, fiind singura lege care mai utiliza sintagma de „coeficient de

ierarhizare” și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor

categorii.

Alin. (5) al art. 12 din Legea nr.

76/2000 a exceptat deci alte categorii de persoane decât cele din anexele

indicate dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari,

diplomați) în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit

iar rațiunea O.U.G. nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare

periodică a coeficientului de ierarhizare.

Că aceasta a fost voința

legiuitorului s-a văzut ulterior când a fost adoptată O.G. nr. 83/29 august

2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 care a recunoscut expres

valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 ca fiind aplicabilă magistraților.

Așa fiind, pentru considerentele ce

preced recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 804/R din 20 iunie 2003 a Curții

de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentinței civile nr. 231 din 13

februarie 2003 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.