ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6166/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Harghita, la data de 15 octombrie 2002 reclamanta B.V., a chemat în judecată pe

pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați: să-i

achite contravaloarea diferenței de salariu, reactualizată pentru perioada 1

mai – 31 octombrie 2000 din salariul cuvenit, reactualizată în funcție de

indicele de inflație, până la executarea efectivă a hotărârii, achitarea

diferenței de salariu reactualizată din salariul cuvenit conform Legii nr. 714/2001

și salariul efectiv încasat, cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi, cu

aplicarea coeficientului de inflație, până la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că,

pentru perioada: 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000 valoarea de referință

sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților a

fost de 1.140.800 lei conform art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 coroborat cu

prevederile Legii nr. 76/2000, iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință

sectorială a fost de 1.515.280 lei la care s-a aplicat procentul de 8% prevăzut

de art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 187/2000, rezultând astfel o valoare de

referință sectorială de 1.636.520 lei.

Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita

prin sentința civilă nr. 1886 din 19 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată

de reclamantă împotriva pârâților și pe cale de consecință: pârâții au fost

obligați să plătească în solidar pentru perioada 1 mai 2000 - 31 octombrie

2000, diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv,

reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflație până la executarea

efectivă a hotărârii – precum și la diferența dintre salariul legal cuvenit și

cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la zi,

reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună în

parte, până la executarea efectivă a hotărârii și în continuare conform Legii

nr. 216/2001 și O.U.G. nr. 187/2001; chematul în garanție Ministerul Finanțelor

Publice a fost obligat să restituie pârâților sumele datorate și achitate de

aceștia pe seama reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna

septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității

judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de

Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar

potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu

luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul

salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800

lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calcularea salariilor

până la 1 noiembrie 2000.

S-a mai reținut că, prin O.G. nr. 83/2000, s-au

adus modificări Legii nr. 50/1996, fiind reglementate indemnizațiile pentru

magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de salariați din

organele autorității judecătorești, ce se stabilesc pe baza valorii de

referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică,

alese și numite, în cadrul autorităților executivă și legislativă. Că, valoarea

de referință, menționată în anexa nr. 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost modificată,

conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, stabilindu-se valoarea de referință

sectorială de 1.515.280 lei care, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, urma

să fie indexată cu 8% începând cu 1 ianuarie 2002, și să devină 1.636.520 lei,

sumă ce trebuia avută în vedere la stabilirea și acordarea drepturilor bănești

cuvenite reclamantei.

Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă

prin decizia civilă nr.136 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr.

92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile

judecătorești au devenit irevocabile și art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din

25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor mai sus

enunțate, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență, s-a susținut că instanțele au făcut o

interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor

de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește

obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea

efectiv încasată în perioada mai – octombrie 2000.

Mai exact s-a arătat că hotărârile criticate

sunt nelegale, deoarece salarizarea personalului din autoritatea judecătorească

era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv de O.G.

nr. 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele

hotărârilor arătate.

Cu privire la drepturile salariale cuvenite

reclamantei în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, pe perioada

mai-octombrie 2000, reactualizate în funcție de indicele de inflație, urmează a

constata că instanța de fond și cea de recurs au făcut o aplicare corectă a

prevederilor legale pronunțând hotărâri legale și temeinice.

În acest sens este de reținut că salarizarea

personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea

nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul

de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care

ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un

nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Elementele principale de stabilire a salariului

de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală,

indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act

normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității

judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și

întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță valoarea

coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor

autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială

prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și

numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin.

(1)].

La intrarea în vigoare a O.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999

coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele

autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială

prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această

lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor

de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de

stat nr. 76/200, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât

și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 2 și 3

din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele

autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută

de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai

2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să

plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate

de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un

impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și

celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina

amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și reținând în

principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii

impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se

respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 136/R din 18 februarie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr. 1886 din 19

decembrie 2002 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2004.