ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6166/2004

Asupra recursului în anulare de față; Deliberând constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita, la data de 15 octombrie 2002 reclamanta B.V., a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați: să-i achite contravaloarea diferenței de salariu, reactualizată pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000 din salariul cuvenit, reactualizată în funcție de indicele de inflație, până la executarea efectivă a hotărârii, achitarea diferenței de salariu reactualizată din salariul cuvenit conform Legii nr. 714/2001 și salariul efectiv încasat, cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea coeficientului de inflație, până la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, pentru perioada: 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000 valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților a fost de 1.140.800 lei conform art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 coroborat cu prevederile Legii nr. 76/2000, iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință sectorială a fost de 1.515.280 lei la care s-a aplicat procentul de 8% prevăzut de art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 187/2000, rezultând astfel o valoare de referință sectorială de 1.636.520 lei.

Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 1886 din 19 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților și pe cale de consecință: pârâții au fost obligați să plătească în solidar pentru perioada 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000, diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv, reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflație până la executarea efectivă a hotărârii – precum și la diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la zi, reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună în parte, până la executarea efectivă a hotărârii și în continuare conform Legii nr. 216/2001 și O.U.G.

nr. 187/2001; chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să restituie pârâților sumele datorate și achitate de aceștia pe seama reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000. S-a mai reținut că, prin O.G.

nr. 83/2000, s-au adus modificări Legii nr. 50/1996, fiind reglementate indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de salariați din organele autorității judecătorești, ce se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în cadrul autorităților executivă și legislativă. Că, valoarea de referință, menționată în anexa nr. 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost modificată, conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, stabilindu-se valoarea de referință sectorială de 1.515.280 lei care, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, urma să fie indexată cu 8% începând cu 1 ianuarie 2002, și să devină 1.636.520 lei, sumă ce trebuia avută în vedere la stabilirea și acordarea drepturilor bănești cuvenite reclamantei.

Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.136 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș. În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor mai sus enunțate, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență, s-a susținut că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai – octombrie 2000. Mai exact s-a arătat că hotărârile criticate sunt nelegale, deoarece salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv de O.G. nr. 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele hotărârilor arătate. Cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantei în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizate în funcție de indicele de inflație, urmează a constata că instanța de fond și cea de recurs au făcut o aplicare corectă a prevederilor legale pronunțând hotărâri legale și temeinice.

În acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere. Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of.

la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)]. La intrarea în vigoare a O.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55. Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/200, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 2 și 3 din Legea nr. 154/1998. Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi. Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 136/R din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr. 1886 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.