ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6466/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 26 ianuarie 2004

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr.

92/1992 ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când

hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, și ale art. II alin. (3) din

O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, recurs în anulare împotriva sentinței civile

nr. 255 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr.

826 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

S-a arătat că aceste hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Au fost atașate dosarele în care

s-au pronunțat hotărârile criticate, din examinarea cărora Înalta Curte reține

că prin acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2002 pe rolul

Tribunalului Harghita, reclamanta I.I. a chemat în judecată pârâții Tribunalul

Harghita și Ministerul Justiției, solicitând să se dispună obligarea acestora

la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit

prevederilor legale în vigoare și cea efectiv încasată, pentru perioada 1

mai-31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale aferente până la data

plății.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că în perioada 1 mai - 31 octombrie 2000, valoarea de referință

sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților era

de 1.140.000 lei, conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999,

coroborate cu prevederile Legii nr. 76/2000.

S-a mai arătat că, încălcând aceste

dispoziții legale, pârâții au folosit, la calcularea și plata salariilor, o

valoare de referință sectorială mai redusă, prejudiciind-o astfel pe

reclamantă.

Prin întâmpinare pârâții au

solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că dispozițiile legale

invocate de reclamantă nu sunt aplicabile personalului din organele autorității

judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 255 din 13

februarie 2003 a Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin decizia civilă

nr. 826 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost admisă acțiunea

astfel cum a fost formulată.

În recursul în anulare se susține că

instanțele au pronunțat hotărâri nelegale întrucât salarizarea personalului din

autoritatea judecătorească era reglementată în perioada mai-octombrie 2000 prin

Legea nr. 50/1996, modificată prin O.G. nr. 83/2000, nefiind aplicabile actele

normative menționate în considerente.

Pe de altă parte s-a arătat că

instanțele au ignorat dispozițiile art. II teza 1 din O.G. nr. 83/2000,

potrivit cărora prevederile sale se aplică în limita bugetelor aprobate

Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și

Curții de Conturi „după suplimentarea lor corespunzătoare”.

Or, cum această condiție s-a

îndeplinit abia în cursul lunii octombrie 2000, actul normativ a intrat în

vigoare la 1 noiembrie 2000, astfel încât pârâții, în calitatea lor de

ordonatori de credite, nu aveau posibilitatea legală de a efectua plata

diferențelor de indemnizație.

Examinând aceste susțineri în raport

de actele normative incidente și de datele cauzei, Înalta Curte constată că

recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 330 pct.

2 C. proc. civ., indicat ca temei al recursului în anulare, o astfel de cale

extraordinară de atac poate fi promovată „când prin hotărârea atacată s-a

produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică”.

În motivarea recursului în anulare

se fac aserțiuni cu privire la pretinsa nelegalitate a hotărârilor, fără însă

ca aceste susțineri să aibă corespondent în datele concrete ale cauzei și în

actele normative incidente. Dimpotrivă, instanțele au aplicat în mod corect

prevederile Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin

O.U.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1)

din O.G. nr. 83/2000, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază

pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești

se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru

funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă

și executivă, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum.

Această valoare constituie baza de

calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a

salariilor de bază corespunzătoare grilelor de impozitare prevăzute pentru

celelalte categorii de funcții de execuție și este menită a corela salarizarea

autorității judecătorești cu celelalte autorități consacrate prin Constituție.

În acest context, prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din

cadrul autorității judecătorești se va face pe baza valorii de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate

publică, alese și numite. Ca urmare a publicării în „Monitorul Oficial” a Legii

nr. 76/2000 privind bugetul de stat pentru acel an s-a stabilit că începând cu

luna mai 2000, valoarea de referință universală este de 1.840.800 lei iar

indicatorul de prioritate intersectorială de 0,62.

Ca atare, începând cu luna mai 2000,

valoarea de referință sectorială aplicabilă pentru calculul salariilor

magistraților și personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și

nu de 685.872 lei, utilizată în mod greșit de pârâți.

Pe de altă parte, invocarea ca

„argument” în recursul în anulare, a nesuplimentării bugetului pe anul 2000

pentru autoritatea judecătorească echivalează cu invocarea propriei culpe a

Ministerului Justiției care, în calitate de ordonator principal de credite, nu

și-a îndeplinit obligația de diligență de a obține, potrivit prevederilor

legislative, o creștere a resurselor bugetare care să-i permită plata

salariilor prevăzute de lege.

Așa fiind, recursul în anulare este

nefondat și va fi respins ca atare conform prevederilor art. 330

3

alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 826/R din 20 iunie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2004.