ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6280/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 ianuarie 2004

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat, în baza dispozițiilor art. 27 lit. f) din Legea nr.

92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când

hotărârile judecătorești au rămas irevocabile, și ale art. II alin. (3) din

O.U.G. nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 219 din 13

februarie 2003 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 820 din 20

iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

S-a susținut că hotărârile au

încălcat în mod esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

litigiului pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei din

examinarea căruia rezultă că prin acțiunea adresată Tribunalului Harghita,

reclamanta V.E.J. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Harghita solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumei

reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit dispozițiilor

legale în vigoare și cea efectiv încasată, pentru perioada 1 mai – 31 octombrie

2000, cu dobânda legală aferentă până la data plății.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că pârâții, în calitatea lor de ordonatori de credite, au folosit, în

perioada menționată, pentru calcularea și plata salariilor, un coeficient de

referință sectorial mai mic de 1.140.800 lei, cât era legal, astfel încât i-au

produs un important prejudiciu material.

Prin sentința civilă nr. 219 din 13

februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna

septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității

judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială stabilită de

Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite iar

potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu

luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul

salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de

1.140.800 lei și nu de 685.872 lei (valoare utilizată de pârâți în mod eronat

la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000).

Sentința instanței de fond a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 820 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș.

Prin recursul în anulare se susține

că hotărârile sunt greșite, instanțele ignorând „regulile de interpretare

logică și sistematică a actului juridic”. S-a arătat că dispozițiile cuprinse

în art. 1

1

din O.U.G. nr. 83/2000, potrivit cărora „indemnizațiile

și salariile de bază pentru magistrați și celelalte categorii de personal din

organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință

sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau

numite din cadrul autorităților executivă și legislativă” trebuiau coroborate

cu cele din art. II teza 1 din același act normativ în sensul că „prevederile

ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției,

Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după

suplimentarea lor corespunzătoare. Cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la

data de 1 noiembrie 2000, conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din acest act

normativ, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite

și Tribunalul Harghita, ca ordonator secundar, se aflau în imposibilitate de a

efectua plata diferenței de indemnizație. În consecință s-a solicitat casarea

ambelor hotărâri și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul în anulare nu este fondat.

La data când hotărârile

judecătorești au rămas irevocabile, dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. permiteau

atacarea lor cu recurs în anulare în caz de încălcare esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori de vădită

netemeinicie.

În speță, nici una dintre aceste

ipoteze nu este îndeplinită. De altfel, cu o motivare succintă și lacunară,

recursul în anulare folosește o exprimare generică de tipul „ignorare a

regulilor de interpretare logică și sistematică” fără să arate în concret

despre ce „esențială nelegalitate” este vorba.

În realitate, hotărârile pronunțate

în cauză sunt legale și temeinice.

Astfel, instanțele au reținut în mod

corect că pentru perioada în litigiu, salarizarea personalului din organele

autorității judecătorești se făcea în conformitate cu prevederile Legii nr.

50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 83/2000,

aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit art. 1

1

din acest act

normativ, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru

celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se

stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru

funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților

legislativă și executivă, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor

de consum.

Această valoare constituia baza de

calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a

salariilor de bază corespunzătoare grilelor de impozitare prevăzute pentru

celelalte categorii de funcții de execuție, fiind numită a corela salarizarea

puterii judecătorești cu celelalte puteri consacrate prin Constituție.

În contextul menționat, prin O.U.G.

nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea

personalului din organele autorității judecătorești se va face pe baza valorii

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite. Art. 3 din ordonanța menționată condiționa

această plată de limita bugetului de venituri și cheltuieli al Ministerului

Justiției, aprobat pentru anul 1999. Ca urmare a publicării în „Monitorul

Oficial” a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pentru acel an, s-a

stabilit că începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială este de

1.140.800 lei pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate și nu de

685.872 lei, valoare utilizată în mod greșit de pârâți la calcularea salariilor

până la 1 noiembrie 2000.

Pe de altă parte este cert stabilit

că pârâtul Ministerul Justiției nu a obținut, în calitatea sa de ordonator

principal de credite, suplimentarea corespunzătoare a fondurilor bugetare,

împrejurare care nu poate fi opusă însă, ca apărare, reclamantei.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate

sunt în întregime legale și temeinice, recursul în anulare va fi respins

conform prevederilor art. 330

3

alin. (1) comb. cu art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 820 R din 20 iunie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș și a sentinței civile nr. 219 din 13 februarie 2003

a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie

2004.