ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6831/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 decembrie 2002, B.M., judecător în cadrul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, a chemat în judecată Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, în calitate de ordonator secundar și respectiv principal de credite, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 16.459.001 lei, reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată, pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu aplicarea indicelui de inflație. Prin întâmpinarea formulată la 16 ianuarie 2003, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată susținând că dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, nu se puteau aplica pentru personalul din organele autorității judecătorești, aceste nume nefiind prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 248 din 13 februarie 2003, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantei, în solidar, suma de 16.459.001 lei, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat, pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată la data plății. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că începând cu luna septembrie 1999, conform O.U.G.

nr. 134/1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, s-a făcut pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calculul salariilor, până la 1 noiembrie 2000. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă care, prin decizia nr. 871/R din 27 iunie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține, cu privire la acordarea drepturilor salariale, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, că pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1996 și respectiv O.G.

nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, aceasta din urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000. Astfel, se arată, potrivit art. 9 alin. (1) din acest act normativ, ordonanța urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001. În consecință, se mai arată, pârâții în calitate de ordonator principal și respectiv ordonator secundar de credite, s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenței de indemnizație, solicitată de reclamantă pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, în condițiile în care O.G.

nr. 83/2000, s-a aplicat începând cu data de 1 noiembrie 2000. Recursul în anulare este nefondat și urmează a fi respins, în sensul considerentelor ce succed. Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere. Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care după funcții de demnitate publică. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea, în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și ale personalului auxiliar al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of.

la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)]. La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55. Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale aplicabile sectorului bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998. Conform textului de lege mai înainte invocat, valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de referință sectorială și respectiv a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998, se stabilește la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa nr. I pct.1, 2 și 3 se stabilește la 0,62.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, s-a stabilit suma de 1.140.800 lei începând cu luna mai 2000. În acest sens, este de reținut că salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr. 50/1996) care era concepută pe alte principii decât Legea 154/1998 din care s-a „împrumutat” doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.

La acea dată, Legea nr. 50/1996 era singura lege care mai utiliza sintagma de „coeficient de ierarhizare” și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii. Alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 76/2000, a exceptat deci alte categorii de persoane, decât cele din anexele indicate, dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari, diplomați), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit, iar rațiunea O.U.G. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare. Că aceasta a fost voința legiuitorului s-a văzut ulterior când a fost adoptată O.G. nr. 83 din 29 august 2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, care a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000, ca fiind aplicabilă magistraților.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 871/R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentinței civile nr. 248 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.