ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7037/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 20 decembrie 2002 reclamantul L.M., judecător la Judecătoria Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata sumei de 20.863.774 lei ce reprezintă diferența dintre salariul lunar cuvenit, calculat cu valoarea de referință sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și indexările calculate conform O.U.G. nr. 187/2001 și salariul efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000. A solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale, aplicată sumei de 20.863.774 lei, pentru perioada respectivă.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, că potrivit O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. Art. 3 din O.U.G. nr. 134/1999 condiționa plata drepturilor astfel cuvenite, de limita bugetului de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției aprobat pentru anul 1999. Prin aplicarea Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință universală este de 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială este de 0,62.

În atare situație, valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată cu începere din luna mai 2000 pentru calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate, era de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000. Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 249 din 13 februarie 2003 a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului în solidar suma de 20.863.774 lei reprezentând diferența dintre salariu cuvenit și cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată până la data încasării efective.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 872/R din 27 iunie 2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției. În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență s-a susținut, că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000. Concret s-a arătat, că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanța 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri. Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantului, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.

În acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere. Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of.

la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)]. La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55. Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzuți în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998. Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi. Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct.2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 872/R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței civile nr. 249 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.