ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7037/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 20 decembrie 2002 reclamantul L.M.,

judecător la Judecătoria Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la

plata sumei de 20.863.774 lei ce reprezintă diferența dintre salariul lunar

cuvenit, calculat cu valoarea de referință sectorială prevăzută de art. 13

alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și indexările calculate conform O.U.G. nr. 187/2001

și salariul efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000. A

solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale, aplicată sumei de

20.863.774 lei, pentru perioada respectivă.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat, că potrivit O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza

valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru

funcțiile de demnitate publică alese și numite. Art. 3 din O.U.G. nr. 134/1999

condiționa plata drepturilor astfel cuvenite, de limita bugetului de venituri

și cheltuieli al Ministerului Justiției aprobat pentru anul 1999. Prin

aplicarea Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu

luna mai 2000 valoarea de referință universală este de 1.840.000 lei, iar indicatorul

de prioritate intersectorială este de 0,62.

În atare situație, valoarea de

referință sectorială care trebuia aplicată cu începere din luna mai 2000 pentru

calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate, era

de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la

calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.

Sesizat cu judecarea cauzei,

Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 249 din 13 februarie 2003 a admis

acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului în solidar suma de

20.863.774 lei reprezentând diferența dintre salariu cuvenit și cel efectiv

încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, precum și dobânda legală

aferentă acestei sume, calculată până la data încasării efective.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 872/R din 27 iunie

2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând

că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență s-a susținut, că

instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare,

cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului

juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre

indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.

Concret s-a arătat, că hotărârile

criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea

judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996,

respectiv Ordonanța 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în

considerentele acestor hotărâri.

Motivele invocate în recursul în

anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă

aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale

cuvenite reclamantului, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe

perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era

reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998

privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998

și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului

organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate

publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și

locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul

bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzuți în anexa

1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu

începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația

să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa

fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu

poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite

magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult

poate determina amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și

reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării

esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct.2 teza I C. proc. civ.

urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 872/R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

precum și sentinței civile nr. 249 din 13 februarie 2003 a Tribunalului

Harghita, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.