ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2137/2015

Decizia nr. 2137/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat instanței să dispună anularea Ordonanței CNVM Nr. 93 din 08 aprilie 2013, comunicată prin adresa Nr. CC/6009 din data de 08 aprilie 2013, prin care a fost dispusă împotriva sa măsura sancțiunii cu amendă în cuantum de 20.000 lei și a Deciziei ASF Nr. A/221 din 11 iulie 2013, prin care a fost respinsă contestația împotriva Ordonanței CNVM Nr. 93 din 08 aprilie 2013, suspendarea efectelor Actului administrativ atacat în ceea ce privește obligația reclamantului de plată a amenzii în cuantum de 20.000 lei, până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4.147 din 20 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondata.

Împotriva Sentinței civile nr. 4.147 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) lit. 8 C. proc. civ.).

Sub acest aspect, raportat la motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat, se arată faptul că instanța de fond a încălcat, respectiv, a făcut o greșită aplicare și interpretare a următoarelor dispoziții legale:

- art. 272 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, interpretarea dată de către instanța de judecată lipsind total de efecte juridice alin. (1) al articolului invocat;

- dispozițiile Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, actualmente ASF, privind prerogativele și actele administrative cu caracter individual pe care este competentă să le emită, statut aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002,

- art. 13 alin. (2) din Ordonanța nr. 2/2001 privind caracterul continuu al faptei constatate și sancționate prin actul administrativ atacat și încălcarea principiului non bis in idem;

- art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM, nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare;

- art. 16 din Noul C. civ. privind culpa și art. 1349, art. 1357, art. 1373 alin. (3) privind răspunderea civilă.

Recurentul susține că instanța de fond a ajuns la concluzia total eronată și contrară dispozițiilor legale considerând că dispozițiile art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 reprezintă "măsuri stabilite prin actele de reglementare" în sensul enumerării art. 272 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

Așadar, pe de o parte Regulamentul nr. 32/2006 din care fac parte și textele art. 65 și art. 84 alin. (1) a căror nerespectare este imputată nu stabilește măsuri, ci stabilește reguli și proceduri. Pe de altă parte, art. 65 și art. 84 alin. (1) fac parte din Titlului III Cerințe organizatorice și reguli de conduită, Capitolul 1 Cerințe Organizatorice, Secțiunea 5 Conducătorii ale Regulamentului CNVM nr. 32/2006, fiind parte componentă așadar a acelor reguli de conduită emise de către CNVM în ceea ce privește intermediarii de servicii de investiții financiare în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. În aceste condiții, în opinia recurentului, instanța de judecată trebuia să rețină faptul că încălcarea acestor reguli de conduită se sancționează așa cum reiese foarte clar din textul pct. 3 alin. (1) al art. 272 conform acestui text legal și nicidecum conform alin. (2), o astfel de interpretare prin care toate reglementările CNVM ar fi clasificate drept "măsuri" fiind contrară și lipsind de efecte juridice întreg textul alin. (1) al art. 272 Legea nr. 297/2004.

De asemenea, se mai apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile Statutului CNVM, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 care stabilesc fără echivoc faptul că CNVM/ASF poate lua măsuri prin acte administrative individuale și nu prin Regulamente sau Instrucțiuni (acte administrative cu caracter normativ), reținerea faptului că dispozițiile art. 65 și art. 84 alin. (2) ar reprezenta măsuri impuse/luate de către CNVM în sensul art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004 fiind contrară Statutului CNVM

Prin soluția pronunțată, instanța pune semnul echivalenței între cele două tipuri de acte pe care CNVM/ASF le poate emite în activitatea sa de reglementare, cele prin care reglementează activitatea entităților pe piața de capital (elaborarea de norme) și cele prin care stabilește măsuri în sarcina acestora (acte administrative individuale) contrar dispozițiilor din Statutul CNVM aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002.

Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și principiul non bis in idem considerând că faptele constatate prin Ordonanța nr. 340 din 11 octombrie 2012 și prin actul administrativ atacat (Ordonanța nr. 93 din 08 aprilie 2013) reprezintă fapte distincte.

În anul 2012, ca urmare a sesizării C. SA de către doi dintre clienții săi asupra unor aspecte legate de tranzacțiile efectuate pe contul acestora de către agentul delegat B., prin prima Ordonanță CNVM nr. 340 din 11 octombrie 2012 ("Ordonanța CNVM Inițială"), comunicată prin adresa nr. DGS/15052 din data de 11 octombrie 2012, pe lângă sancțiunea aplicată agentului delegat în cauză pentru nerespectarea reglementărilor CNVM și desfășurarea de practici frauduloase, recurentul a fost sancționat în calitate de Conducător cu amenda de 1.000 lei în temeiul art. 272 alin, fi) lit. a) pentru motivul ca nu ar fi fost exercitate corespunzător responsabilitățile prevăzute de art. 65 și art. 84 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

Deși instanța de fond citează preambulul Ordonanței inițiale în scopul de a-și justifica considerentul că faptele reținute prin aceasta sunt distincte de cele constatate prin Ordonanța nr. 93 din 08 aprilie 2013, din același preambul, reiese faptul că elementul material al laturii obiective a faptei este identic cu cel stabilit ulterior prin actul administrativ atacat.

Elementul material al laturii obiective (acțiunea sau inacțiunea) nu este și nu constă, așa cum în mod greșit susține instanța de fond, în faptele reținute în sarcina lui B./săvârșite de B., față de care CNVM a emis două ordonanțe distincte (Ordonanța Nr. 337 din 11 octombrie 2012 și Ordonanța Nr. 91 din 08 aprilie 2013), argumentul instanței fiind din această perspectivă corect, însă fără legătură cu obiectul litigiului în cauză.

Elementul material al laturii obiective (acțiunea sau inacțiunea) a faptei de "neadecvare a procedurilor" constă, așa cum reiese din toate susținerile ASF însușite de către instanța de fond, în inacțiunea Conducătorului de a verifica eficacitatea procedurilor din perspectiva respectării de către agenții C. SA a regulilor de conduită, în totalitatea lor, astfel încât existența unor situații, indiferent de conținutul acestora, clasificate de către CNVM ca fiind nereguli în activitatea unui ADEL, presupune faptul că, pentru o anumită perioadă, Conducătorul nu a operat revizuirea procedurilor interne sau nu a verificat eficacitatea lor cu privire la activitatea respectivului angajat/colaborator.

Recurentul mai arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 apreciind faptul că orice abatere a unui agent delegat înseamnă ab initio o încălcare de către conducători a obligațiilor legale stabilite prin aceste texte de regulament.

Nici ASF și nici instanța de fond nu impută Conducătorului faptul că nu și-ar fi exercitat atributul de evaluare și verificare periodică a procedurilor și nici aptitudinea acestora de a conduce la respectarea reglementărilor CNVM, atât ASF cât și instanța de fond apreciind însă faptul că dacă un ADEL a putut să încalce reguli ale ASF atunci în mod cert procedurile C. SA nu au fost adecvate.

În strânsă legătură cu aplicarea art. 65 și mai ales a art. 84 alin. (2) se află și dezlegarea de drept dată de către instanța de fond problemei culpei, element fără de care nu se poate atrage răspunderea juridică civilă, și deci nici cea contravențională.

Prin urmare, problema de drept ce se cerea a fi dezlegată pentru a se stabili dacă există sau nu culpă era aceea de a determina în ce măsură orice alt conducător, având aceeași pregătire profesională și acționând în mod rezonabil, cu diligență și prudență, ar fi putut să identifice existența unor raporturi contractuale extra-profesionale ale agentului, și, mai mult decât atât, chiar dacă și-ar fi pus problema aceasta, cum ar fi putut adecva vreuna dintre proceduri astfel încât să se interzică ADEL și clienților exercitarea unor drepturi esențialmente civile (de a primi sau acorda mandat de reprezentare).

Atât CNVM cât și C. SA au fost sesizate în același timp asupra practicilor ADEL respectiv prin sesizările inițiale ale celor doi clienți care au și declanșat Controlul Inițial și controlul tematic în urma căruia s-a emis Actul administrativ Atacat, deci suspiciunile CNVM asupra autenticității semnăturilor și operațiunilor pe conturile respectivilor clienți nu au fost constatate cu ușurință și din proprie inițiativă nici măcar de către CNVM prin ASF.

De asemenea, recurentul consideră că sentința atacată este dată în urma unei greșite încadrări juridice a faptei reținute în sarcina Conducătorului ca fiind contravenție, precum și cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, art. 4 din Protocolul 7 la Convenție și a principiului non bis in idem, în cauză, nefiind întrunite elementele răspunderii contravenționale pentru a se putea atrage sancționarea Conducătorului, neputându-se stabili în sarcina Conducătorului nici măcar cea mai ușoară formă a vinovăției în domeniul delictual, cea a neglijenței.

În fine, recurentul-reclamant arată că aspectele de fapt reținute sunt fie lipsite de temei legal, fie inexistente, fie neimputabile Conducătorului ceea ce atrage lipsa de temeinicie a constatărilor și măsurilor dispuse prin actul administrativ atacat.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

În urma procedurii de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis, în principiu, în ședința din camera de consiliu din data de 11 martie 2015.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reclamantul a exercitat în perioada 2004 - 2013 funcția de Director General Adjunct și Conducător al C. SA, societate de servicii de investiții financiare autorizată de către CNVM conform Deciziei CNVM 1.826 din 16 iunie 2003, fiind la rându-i autorizat de către aceeași autoritate în calitate de Conducător conform Deciziei CNVM nr. 977 din 25 aprilie 2006.

Pe perioada exercitării funcțiilor și atribuțiilor timp de 10 ani în cadrul societății a gestionat și supravegheat anual în calitate de Conducător și Director General Adjunct activitatea a mai mult de 80 de salariați, incluzând agenți pentru servicii de investiții financiare, agenți delegați și alți angajați ai societății supuși sau nu, după caz, obligației de autorizare individuală din partea CNVM și a asigurat conducerea a aproximativ 30 agenții/sucursale în medie pe an de activitate, așa cum rezultă din lista agenților autorizați publicată pe site-ul CNVM și din lista agențiilor/sucursalelor înregistrate la CNVM precum și din rapoartele de activitate anuale ale companiei anexate în extras.

Din punct de vedere operațional și al activității specifice desfășurate, societatea s-a situat de-a lungul timpului în top 10 al intermediarilor pe piața de capital din România ca volum al tranzacțiilor pe piețele reglementate pe care activează așa cum reiese din prezentarea oficială a companiei, gestionând un număr semnificativ de conturi ale investitorilor ce totalizează în ultimii 9 ani de activitate aproximativ 20.000 de conturi active.

În anul 2012, ca urmare a sesizării C. SA de către doi dintre clienții săi asupra unor aspecte legate de tranzacțiile efectuate pe contul acestora de către recurentul-reclamant, societatea a suspendat imediat activitatea agentului și a inițiat propriile investigații pentru lămurirea și rezolvarea reclamațiilor clienților. În paralel, fiind informată și CNVM asupra situației apărute, aceasta a desfășurat propriile verificări.

Prin Ordonanța CNVM nr. 340 din 11 octombrie 2012, în urma investigației neregulilor săvârșite de către recurentul-reclamant în cadrul activității desfășurate în cadrul C. SA, pe lângă sancțiunea aplicată agentului delegat în cauză pentru nerespectarea reglementărilor CNVM și desfășurarea de practici frauduloase, a fost sancționat în calitate de Conducător cu amenda de 1.000 lei pentru motivul că nu ar fi fost exercitate corespunzător responsabilitățile prevăzute de art. 65 și art. 84 alin. (1) și (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

Împotriva Ordonanței CNVM s-a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia nr. 56 din 24 ianuarie 2013, sancțiunea aplicată rămânând ulterior finală prin neatacarea actelor administrative în instanță.

Ulterior formulării contestației CNVM s-a dispus efectuarea unui control tematic la C. SA, având ca scop verificarea activității desfășurate, în relația cu clienții Societății, de către recurentul-reclamant precum și de alți agenți selectați prin sondaj.

Cu privire la neregulile efectuate de recurentul-reclamant, CNVM a considerat prin Raportul de Control CNVM din 11 februarie 2013 că acestea atrag abaterea membrilor de conducere concretizată în exercitarea necorespunzătoare a responsabilităților prevăzute de art. 65 și art. 84 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, deși aceleași abateri fuseseră deja sancționate prin Ordonanța CNVM Inițială. Prevederile art. 65 și art. 84 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 dispun și stabilesc responsabilitatea conducătorilor de a se asigura că procedurile interne ale C. SA sunt conforme cu legislația și reglementările CNVM privind piața de capital și, stabilesc, și responsabilitatea acestora pentru eficacitatea acestor proceduri interne.

Neregulile constatate de către CNVM privind pe recurent, cu caracter generalizat la nivelul clientelei societății gestionată de către agentul delegat, au constat în fapt, în desfășurarea unor activități cu posibil caracter penal, precum contrafacerea semnăturilor clienților pe anumite categorii de documente necesare și obligatorii în activitatea de prestare a serviciilor de investiții financiare, sens în care, împotriva agentului în cauză au și fost depuse plângeri penale.

Aceste nereguli au fost constatate pentru întreaga perioadă dintre 01 ianuarie 2011 și 14 noiembrie 2012, perioadă de aproximativ 2 ani care include evident și perioada 02 - 15 mai 2012, perioadă în care s-au constatat prin Investigația Inițială același tip de fapte.

Din conținutul Ordonanței nr. 340 din 11 octombrie 2012 rezultă că în sarcina recurentului-reclamant s-au reținut următoarele:

- potrivit art. 65 și 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, în calitate de conducător, avea în responsabilitate evaluarea și verificarea periodică a eficacității politicilor, măsurilor și procedurilor implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite conform prevederilor în vigoare, respectiv să dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficiențelor;

- nu a adoptat măsurile necesare pentru a preveni săvârșirea faptelor constatate în Ordonanța CNVM nr. 337 din 11 octombrie 2012, respectiv nu și-a exercitat corespunzător responsabilitățile prevăzute la art. 65 și 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Ordonanța nr. 93 din 08 aprilie 2013 s-a stabilit că datorită faptului că C. SA a permis agenților săi delegați încheierea contractelor de intermediere cu clienții societății, singura semnătură prezentă pe contract și pe celelalte documente de deschidere de cont fiind cea a agentului delegat, plasarea de ordine de tranzacționare și implicarea în operațiunile de gestionare a fondurilor clienților, prin realizarea programărilor la plată, fără a solicita agenților delegați documente justificative privind instrucțiunea clientului, a condus la înregistrarea unor încălcări grave ale reglementărilor în vigoare, în ceea ce privește activitatea înregistrată în contul unora dintre clienții societății. S-a constatat faptul că procedurile și politicile C. SA nu sunt adecvate, acest fapt fiind confirmat în practica societății. Astfel, procedurile interne și politicile aplicate nu și-au demonstrat caracterul adecvat pentru a se putea îndeplini, de către societate, conducători, administratori, angajați și colaboratori ai acesteia, obligațiile impuse de prevederile Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului CNVM nr. 32/2006. Se constată nerespectarea întocmai a prevederilor art. 64 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006;

În urma verificărilor prin sondaj a documentelor în relația cu clienții societății s-a constatat faptul că recurentul-reclamant a utilizat, în perioada 01 ianuarie 2011 - 14 noiembrie 2012, în mod direct fondurile și instrumentele financiare aparținând la 12 clienți, fără a avea în prealabil autorizația scrisă expresă a acestora. Aceste fapte reprezintă practică frauduloasă conform prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c) și d) din Dispunerea de măsuri a CNVM nr. 5 din 26 martie 2009.

Din practică s-a constatat faptul că procedurile și mecanismele C. SA, în materie de cunoaștere a clientelei, de raportare, de păstrare a evidențelor, de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor, managementul de conformitate și comunicare, pentru a preveni și împiedica implicarea entității reglementate în operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțare a actelor de terorism, nu sunt adecvate, fiind contrare prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 5/2008.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 de către instanța de fond.

În concret, textele în discuție menționează:

- conducătorii C. SA sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor C. SA și trebuie să fie informați permanent cu privire la activitatea C. SA, activitatea compartimentului de control intern, precum și cu privire la metodele de evaluare și administrare a riscului;

- conducătorii C. SA au obligația să asigure menținerea unor standarde profesionale și de conduită adecvate ale întregului personal al societății;

- conducătorii trebuie să evalueze și să verifice periodic, eficacitatea politicilor, măsurilor și procedurilor în vigoare implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite conform prevederilor Regulamentului CNVM nr. 32/2006 și să dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficiențelor;

- conducătorii C. SA sunt responsabili pentru asigurarea respectării de către societate a obligațiilor sale conform prevederilor Regulamentului CNVM nr. 32/2006 .

Din conținutul normelor anterior citate rezultă în mod indubitabil faptul că este vorba despre obligații de rezultat a căror îndeplinire constituie unul din scopurile activității de conducător al C. SA, fără a stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând astfel persoanelor care dețin funcția de conducere libertate deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea pentru opțiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi ineficace.

În speță, după cum în mod eronat a evidențiat prima instanță, multitudinea contravențiilor săvârșite de recurentul-reclamant, precum și gravitatea lor relevă faptul că măsurile și procedurile interne aplicabile la nivelul C. SA, atât cele obligatorii potrivit legii, cât și cele suplimentare invocate sunt în măsură să asigure prevenirea și constatarea promptă a apariției unor astfel de nereguli, nefiind implementat la nivelul societății un mecanism adecvat de semnalizare a acestora.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține incidența în cauză a prevederilor art. 272 alin. (2) lit. a)) din Legea nr. 297/2004 care face referire și la ipoteza în care nu au fost respectate măsurile stabilite prin actele de reglementare, în cazul dat, fiind în discuție art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

Pe aspectul analizat, sunt relevante prevederile art. 63 alin. (1) coroborat cu alin. (2) lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, potrivit cărora, în exercitarea activității și serviciilor de investiții, C. SA are obligația de a stabili, implementa și menține mecanisme corespunzătoare de control intern destinate asigurării respectării deciziilor și procedurilor la toate nivelele ierarhice ale C. SA

Înalta Curte consideră că, în cauză, CNVM a aplicat sancțiunea pentru fapta unei persoane fizice care, în calitate de reprezentant legal, exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activități reglementate de Legea nr. 297/2004, îi este imputabilă respectiva contravenție pentru că, deși putea și trebuia să prevină săvârșirea ei, nu a făcut-o, astfel că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză au fost încălcate prevederile art. 65 și 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

Nici motivul de recurs potrivit căruia: "Instanța încalcă dispozițiile Statutului CNVM aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 care stabilesc fără echivoc faptul că CNVM/ASF poate lua măsuri prin actele administrative individuale și nu prin Regulamente sau instrucțiuni nu este întemeiat și nu poate fi primit.

Înalta Curte apreciază că recurentul interpretează în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 25/2002 și nu arată cu claritate ceea ce a reținut instanța de fond în sentința recurată în raport de acest motiv de recurs.

În cauză, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile cuprinse în Statutul CNVM, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cât și întreaga legislație a pieței de capital.

Textul de lege a prevăzut clar caracterul contravențional al faptelor constând în nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control sau în urma acestora, ceea ce, presupune că legiuitorul a avut în vedere nu numai măsurile dispuse în urma unui control sau a activității de supraveghere, deci prin intermediul unui act administrativ individual, ci și măsurile dispuse prin acte de reglementare în sarcina tuturor persoanelor vizate de respectivele prevederi.

Și aprecierile recurentului în raport de încadrarea legală pe care "trebuia" ASF/CNVM să o realizeze, respectiv faptul că "recurentul-reclamant trebuia să fie încadrat la art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3

2

raportat la art. 273 alin. (1) lit. a)) pct. i) și nu la art. 272 alin. (2) lit. a)) coroborate cu dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. b)) pct. i) din Legea nr. 297/2004 sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că intimata, în calitate de autoritate care supraveghează piața de capital, apreciază și încadrează o sancțiune în funcție de faptele constatate și dispozițiile legale instituite prin legea anterior nominalizată.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că este nefondată și critica potrivit căreia instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și principiul non bis in idem considerând că faptele constatate prin Ordonanța nr. 340 din 11 octombrie 2012 și prin actul administrativ atacat reprezintă fapte distincte.

Înalta Curte constată că recurentul a mai fost sancționat anterior de către CNVM, prin Ordonanța CNVM nr. 340 din 11 octombrie 2012, cu amendă în valoare de 1.000 lei, în calitatea sa de Conducător al C. SA Sibiu.

Contestația formulată la CNVM a fost soluționată prin Decizia CNVM nr. 56 din 24 ianuarie 2013, în sensul respingerii acesteia.

Ordonanța nr. 340 din 11 octombrie 2012 a fost emisă ca urmare a controlului realizat de Direcția Generală de Supraveghere din cadrul CNVM la sediul C. SA, ca urmare a unei sesizări venite din partea a două persoane fizice (D. și E.) cu privire activitatea desfășurată de Agentul delegat al societății pe contul acestora.

Controlul a vizat activitatea exclusivă a celor două conturi de clienți, conturi administrate de către recurentul-reclamant.

În cadrul Ordonanței nr. 93 din 08 aprilie 2013 nu au fost reținute motivele de fapt și de drept avute în vedere în Ordonanța nr. 340/2012, ci se demonstrează faptul că situația identificată în cazul celor doi clienți nu este una singulară, iar activitatea desfășurată și administrată de recurent a fost generalizată și la nivelul altor clienți. Mai mult, au fost descoperite situații care prezentau suspiciuni de manipulare a pieței de capital realizate de către recurent și de către alte persoane care dețineau funcții de Agenți în cadrul societății.

Printre aspectele reținute în sarcina recurentului, urmare controlului tematic, se regăsesc și unele fapte ce reprezintă încălcarea prevederilor Regulamentului CNVM nr. 5/2008, fapte ce nu s-au constatat de către CNVM în cadrul investigației inițiale.

Astfel, este neîntemeiată susținerea recurentului privind aplicarea unei sancțiuni duble pentru aceleași fapte contravenționale, întrucât este vorba despre fapte noi prin care au fost aduse prejudicii altor clienți ai C. SA și au fost constatate cu ocazia controlului tematic.

Gravitatea abaterilor reținute în sarcina Conducătorilor C. SA nu este una redusă, față de gravitatea extrem de ridicată a eventualelor nereguli săvârșite de recurent, așa cum eronat interpretează acesta, deoarece C. SA și conducătorii săi sunt pe deplin și în mod necondiționat răspunzători de orice acțiune sau omisiune a agentului, acestea fiind argumentele care au stat la baza stabilirii măsurilor sancționatorii în sarcina recurentului.

Nici critica recurentului în ceea ce privește culpa nu este întemeiată, întrucât, culpa reprezintă acea "Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei". Or, în sarcina recurentului s-a stabilit neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce îi reveneau conform dispozițiilor art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.Recurentul a invocat dispozițiile art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Acest text legal stabilește expres persoanele fizice care au anumite atribuții și responsabilități în cadrul unei societăți de servicii de investiții financiară și care, pe cale de consecință, răspund contravențional pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor.

Astfel, motivele invocate de recurentul-reclamant pe acest aspect sunt neîntemeiate, deoarece ASF/CNVM, în conformitate cu dispozițiile legale, ca urmare a controalelor pe care le desfășoară la sediul persoanei juridice, poate, în funcție de atribuțiile și responsabilitățile pe care fiecare persoană fizică le are în structura unei societăți, să dispună sancționarea persoanei respective care avea obligația de a respecta dispozițiile legale ale pieței de capital și pe care în mod culpabil le-a ignorat sau nu le-a aplicat în mod corespunzător.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului potrivit căreia: "Instanța a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, apreciind faptul că orice abatere a unui agent delegat înseamnă ab initio o încălcare de către conducători a obligațiilor legale stabilite prin aceste texte de regulament".

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a apreciat corect cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 65 și art. 84 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material privind răspunderea civilă ( art. 1349, art. 1357, art. 1373 alin. (3) Noul C. civ.) și, în special, pe cele privind culpa fără prevedere ( art. 16 Nou C. civ.) Înalta Curte constată că, în cauză, au fost identificate elemente care au condus la suspiciuni cu privire la activitatea realizată de recurent în contul clienților, precum și cu privire la autenticitatea semnăturilor unora dintre clienți, astfel că în mod corect s-a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii, iar vinovăția a fost probată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 4.147 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2015.

Procesat de GGC - ED