ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2016

Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal anularea Deciziei pârâtei nr. 621 din 21 august 2013 prin care s-a dispus sancționarea sa cu amendă în cuantum de 50.000 RON și în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului scris.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 842 din 12 martie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 842 din 12 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și realizând un istoric al litigiului a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare: - prima instanță afirmă neîntemeiat faptul că susținerea recurentului-reclamant în sensul că în cadrul controlului încheiat la data de 27 iunie 2013 au fost vizate aspecte verificate și în cadrul controlului anterior nu este corectă; - sentința recurată nu conține motivele pentru care prima instanță a înlăturat susținerile recurentului-reclamant potrivit cu care inițierea controlului s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 38 1 alin. (6), (7), (10) și (13) din Legea nr. 32/2000 și cuprinde motive care nu sunt susținute de prevederi legale; - sentința recurată nu conține motivele pentru care prima instanță a înlăturat argumentele recurentului-reclamant care indicau că, Hotărârea Directoratului Omniasig din data de 18 decembrie 2012 nu contravine nici unei prevederi legale sau conține pretinse motive direct contrare prevederilor legale incidente. - prin sentința recurată prima instanță face o greșită aplicare a principiilor și normelor legale privind individualizarea sancțiunilor contravenționale.

Apărările formulate în cauză Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 26-34 dosar.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 15 iunie 2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 621 din 21 august 2013 prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a procedat la sancționarea contravențională a recurentului, în calitate de persoană semnificativă - vicepreședinte directorat la Societatea B. SA, cu amendă în sumă de 50.000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru săvârșirea contravențiilor reglementate de art. 39 alin. (2) lit. a), c) și d) din același act normativ. Cu privire la motivul de recurs conform căruia prima instanță afirmă neîntemeiat faptul că susținerea recurentului-reclamant în sensul că în cadrul controlului încheiat la data de 27 iunie 2013 au fost vizate aspecte verificate și în cadrul controlului anterior nu este corectă, Înalta Curte constată că prin cele două controale au fost verificate aspecte care rezultă din activitatea desfășurată de societate, prin raportare la situații de fapt diferite. Astfel, din analiza procesului-verbal de control încheiat la data de 23 aprilie 2013 rezultă că obiectul controlului inopinat a constat în verificarea modului de înregistrare și evidență a dosarelor de daună, modul de constituire/eliberare a rezervelor tehnice aferente, verificarea modului de recunoaștere în evidențele contabile a creanțelor din TVA aferente lucrărilor de reparații executate la unitățile service, ca urmare a daunelor produse autovehiculelor aflate în proprietatea societăților de leasing plătitoare de TVA și care sunt despăgubite de către asigurător în baza contractelor de asigurare. Perioada supusă controlului este 1 iunie 2012 - 28 februarie 2013. Din verificarea, prin sondaj, a documentelor prezentate sub responsabilitatea conducerii societății au rezultat următoarele aspecte: - un număr de dosare au fost plătite după data de 31 decembrie 2012, iar valoarea cumulată a plăților nu s-au regăsit în soldul rezervei la 31 decembrie 2012, mențiunea societății fiind aceea că acestea reprezintă pretenții suplimentare solicitate după data de 31 decembrie 2012 la același eveniment, pentru dosare avizate și închise până la această dată; - un număr de dosare au fost plătite după data de 30 iunie 2012 cu o valoare cumulată a plăților și nu s-au regăsit în soldul rezervei la data de 30 iunie 2012, mențiunea societății fiind aceea că acestea reprezintă pretenții suplimentare solicitate după data de 30 iunie 2012 la același eveniment, pentru dosare avizate și închise până la această dată; - un număr de dosare de daună avizate nu s-au regăsit în situația cu dosarele plătite, respinse, prescrise și nici în soldul rezervei de daună la 28 februarie 2013, mențiunea societății fiind aceea ce acestea reprezintă pretenții suplimentare reprezentând cheltuieli adiționale cu lichidarea daunei; - un număr de dosare de daună aflate în soldul rezervei la 31 decembrie 2012 nu s-au regăsit în situația cu avizările și nici în sold la 30 iunie 2012, mențiunea societății fiind aceea că acestea reprezintă pretenții suplimentare solicitate după data de 31 decembrie 2012 la același eveniment, pentru dosare avizate și închise până la această dată; - un număr de dosare de daună aflate în soldul rezervei la 28 februarie 2013 nu s-au regăsit în situația cu avizările și nici în sold la 31 decembrie 2012, mențiunea societății fiind aceea că acestea reprezintă pretenții suplimentare solicitate după data de 31 decembrie 2012 la același eveniment, pentru dosare avizate și închise până la această dată; - un număr de dosare de daună aflate în soldul rezervei la 31 decembrie 2012 nu s-au regăsit în situația cu dosarele plătite, respinse, prescrise și nici în soldul rezervei la 28 februarie 2013, mențiunea societății fiind aceea că acestea reprezintă pretenții suplimentare reprezentând cheltuieli adiționale cu lichidarea daunei. Din analiza procesului-verbal de control încheiat la data de 27 iunie 2013 rezultă că obiectul controlului inopinat a constat în verificarea modalității de instrumentare și finalizare a dosarelor de daună, precum și a modului de respectare a prevederilor Ordinului nr. 11/2012. Perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2013 - 30 aprilie 2013. Din verificarea, prin sondaj, a documentelor prezentate sub responsabilitatea conducerii societății au rezultat următoarele aspecte: - există dosare de daună Carte Verde care nu conțin documente referitoare la data producerii evenimentului/data avizării și rezerva de daune recomandată de corespondentul extern; - există dosare de daună aferente polițelor de răspundere civilă în care se solicită despăgubiri pentru daune materiale și vătămări corporale la aceeași dată, ulterior se mai alocă un alt număr de dosar de daună pentru despăgubirile aferente vătămărilor corporale, rezerva de daună pentru noul dosar neconstituindu-se la data avizării evenimentului rutier; - documentele aferente dosarelor de daună nu sunt înregistrate în registrul de intrare/ieșire al societății; - există dosare în care nu au fost întocmite note de fundamentare privind motivul respingerii dosarului la plată și adresele de înștiințare a asiguraților/păgubiților; - există dosare de daună sistate la plată datorită încadrării juridice eronate, neexistând avizul departamentului juridic; - există dosare de daună care figurează în baza de date pe anul în curs (respingeri) și care au fost respinse anterior acestei perioade; - există dosare de daună prescrise înainte de termenul legal fără referat prescriere și aviz juridic; - există dosare de daună avizate anterior anului 2013, aflate în rezervă la 30 aprilie 2013 și care nu se regăsesc în rezervă la data de 31 decembrie 2012. Concluzionând, Înalta Curte constată că potrivit procesului-verbal încheiat la data de 23 aprilie 2013 situația de fapt constatată a rezultat din analiza comparativă a raportărilor la 30 iunie 2012 cu cele de la 31 decembrie 2012, iar din procesul-verbal încheiat la data de 27 iunie 2013 s-a întocmit cu privire la analiza comparativă a raportărilor la 31 decembrie 2012 cu evidențele societății la data de 30 aprilie 2013. Prin urmare, controlul nu a constat în verificarea, la modul general, a activității de asigurare desfășurată de Societatea B. SA, ci a vizat aspecte punctuale. Cu privire la motivul de recurs referitor la nerespectarea prevederilor art. 38 1 alin. (6), (7), (10) și (13) din Legea nr. 32/2000, Înalta Curte constată că prin alin. (6) și (7) este reglementată acea procedură, parte a controlului permanent, necesară astfel încât să fie dispusă aplicarea unei sancțiuni în urma controlului efectuat la sediul A.S.F., prevederile alin. (10) nu sunt incidente, deoarece în cazul de față nu suntem în niciuna dintre situațiile de excepție reglementate de acest articol, ci în situația unui control inopinat, dispus prin decizie, potrivit alin. (2) și alin. (13), iar în ceea ce privește alin. (13) conform căruia controalele inopinate vor viza numai aspectele punctuale, rezultă cu claritate că aceste cerințe legale sunt îndeplinite. Informațiile cuprinse în bazele de date puse la dispoziția echipei de control nu corespund cu informațiile cuprinse în evidențele tehnice și nici cu informațiile cuprinse în dosarele de daune fizice, iar evidența contabilă și operativă nu permite întocmirea corectă a rapoartelor solicitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fiind incidente astfel prevederile art. 230 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 32/2000, fapte ce întrunesc elementele constitutive al contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. d) din același act normativ. În timpul controlului au fost identificate erori operaționale și deficiențe în salvarea și restaurarea datelor, fiind încălcate dispozițiile art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 32/2000. În raport de aceste fapte, instanța de fond a analizat pe larg situația expusă de reclamant, astfel că în cauză nu pot fi reținute criticile formulate de recurent în raport de motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că sentința recurată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanța de fond arătând în considerentele sentinței situația de fapt reținută în baza probatoriului administrat, motivele de fapt și de drept avute în vedere în adoptarea soluției pronunțate, alegațiile recurentului privind nemotivarea criticilor vizând încălcarea prevederilor art. 38 1 alin. (6), (7), (10) și (13) din Legea nr. 32/2000 și nemotivarea sentinței cu privire la argumentele reclamantului cu referire la Hotărârea Directorului Omniasig din data de 18 decembrie 2012, neputând fi reținute. Este adevărat că potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă în considerente motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată de aceasta, fiind de natură a înlătura orice arbitrariu, să convingă părțile de temeinicia și legalitatea hotărârii, însă hotărârea recurată corespunde exigențelor din perspectiva dispozițiilor legale evocate mai sus, făcând totodată posibilă exercitarea controlului judecătoresc. Indiscutabil, nu se poate cere instanței ca prin considerentele sentinței să răspundă detaliat fiecărui argument invocat în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv de nelegalitate sau netemeinice, în condițiile în care instanța de fond a examinat efectiv argumentele expuse de recurentă luând în considerare probatoriul administrativ în cauza din care a rezultat situația de fapt și de drept expusă. Este util de subliniat că motivarea pe scurt a unei hotărâri, dar prin care s-a examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost expuse, corespunde exigențelor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspect reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin Hotărârea Helle contra Finlandei din 19 decembrie 1997. Instanța de fond a arătat pe larg condițiile în care se efectuează controlul permanent asupra datelor, informațiilor și documentelor raportate potrivit normelor legale, ori solicitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară și comunicate de asigurători, precum și condițiile în care Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară poate dispune potrivit art. 38 1 alin. (10) din Legea nr. 32/2000 efectuarea unui control inopinat la sediul asigurătorilor. Este de reținut că, potrivit art. 38 1 alin. (2) "Efectuarea unui control periodic sau inopinat se hotărăște prin decizia Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor”, iar în speță, controlul la B. SA s-a efectuat conform art. 38 1 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, în baza Deciziei nr. 2 din 14 mai 2013, control ce a vizat verificarea modalităților de instrumentare și finalizare a dosarelor de daune precum și a modului de respectare a prevederilor Ordinului nr. 11/2012. Este evident că prin controlul efectuat nu a fost verificată întreaga activitate a societății așa cum susține recurentul, ci punctual în raport de dispozițiile art. 13, art. 38 1 din Legea nr. 32/2000, respectiv "verificarea modului de instrumentare și finalizare a dosarelor de daune precum și modul de respectare a prevederilor Ordinului nr. 11/2012”. Obiectul controlului inopinat menționat în Procesul-verbal din data de 27 iunie 2013, vizează modul de instrumentare și finalizare a dosarelor de daune în raport de Decizia nr. 2 din 14 mai 2013, instanța de fond analizând pe larg și motivele de nelegalitate invocate de recurentă în raport de dispozițiile art. 38 1 alin. (6), (7), (10) și (13) din Legea nr. 32/2000. Nu se poate reține nici critica vizând nemotivarea sentinței în raport de argumentele reclamantului cu privire la faptul că Hotărârea Directorului Omniasig din data de 18 decembrie 2012 nu contravine dispozițiilor legale, în condițiile în care instanța a reținut corect că prin hotărârea menționată a fost diminuată rezerva de daune avizată fără a se efectua un control fundamentat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, precum și prevederile art. 3 alin. (1) - (3) din Normele privind aplicarea prevederilor Ordinului nr. 3109/2003 privind metodologia de calcul și evidența rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale. Astfel prin Hotărârea Directorului din data de 18 decembrie 2012 a fost diminuată rezerva de daună avizată, fără a se efectua un calcul fundamentat și documentat, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000 și art. 3 alin. (1) - (3) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3109/2003 privind metodologia de calcul și evidență a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 31 alin. (2) lit. a), c), h) din Legea nr. 32/2000. Situația de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește erorile operaționale, salvarea și restaurarea datelor este rezultatul stării de fapt și de drept ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv Anexa 2 la procesul-verbal, instanța de fond argumentând corect și detaliat considerentele pentru care s-a reținut că au fost identificate erori operaționale precum și deficiențe în salvarea și restaurarea datelor, considerente împărtășite și de instanța de recurs, având în vedere probele administrate din care rezultă incidența în cauza prevederilor art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și managerial al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activităților de audit intern, puse în aplicare de Ordinul nr. 18/2009. O altă critică vizează individualizarea sancțiunii aplicate, recurentul-reclamant susținând că prima instanță nu valorizează în nici un fel circumstanțele personale, deși acestea sunt elemente care trebuie avute în vedere în mod obligatoriu la individualizarea sancțiunii în conformitate cu Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 23 iunie 2005 privind gradualizarea măsurilor sancționatorii. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 113.118/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancționatorii, (1) Măsurile sancționatorii prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ținându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente: 1. interesul asiguraților; 2. urmarea produsă asupra stabilității activității de asigurare în România; 3. profilul de risc al fiecărui asigurător; 4. categoriile de asigurări practicate; 5. gradul de pericol social al faptei săvârșite; 6. împrejurările în care a fost săvârșită fapta; 7. modul și mijloacele de săvârșire a acestei fapte; 8. scopul urmărit; 9. circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei; 10. obiecțiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care explică motivul încălcării dispozițiilor legale; 11. celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal; 12. alte considerente de oportunitate, evaluări și analize calitative. Înalta Curte constată că intimata a ținut cont, la stabilirea amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 RON, de mai multe dintre aceste elemente, și anume: interesul asiguraților care au drepturile și obligațiile stabilite prin contractele de asigurare încheiate cu societățile de asigurare, precum și consecința evidentă a faptelor constatate, în ceea ce privește situația unor dosare de daune raportat la faptul că fondul creat prin constituirea rezervelor nu este suficient pentru acoperirea plății tuturor daunelor; categoriile de asigurări practicate (Societatea B. SA este autorizată că practice atât asigurări de viață, cât și asigurări generale, inclusiv asigurări obligatorii) care reprezintă categorii de asigurări de protecție socială; gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciindu-se că sunt afectate atât stabilitatea activității de asigurare în România, cât și interesul asiguraților, astfel că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, nefiind justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, Înalta Curte constată că intimata a avut în vedere și împrejurările în care fapta a fost săvârșită, respectiv faptul că societatea a avut cel mai mare volum de prime încasate, este cotată la bursă, este singura autorizată să desfășoare activitate pe teritoriul unui alt stat în baza dreptului de stabilire. În concluzie, instanța de control judiciar constată că faptele reținute prin Decizia contestată, întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor enumerate la pct. 1 - 6 din decizie, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) - (3) din Normele privind gradualizarea măsurilor sancționatorii, puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.118/2006.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurentă prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8, motiv pentru care în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul reclamantului, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului dedus judecății și a normelor de drept incidente cauzei.