ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 904/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând în principal, anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 2307 din 29.12.2014 și, în subsidiar, anularea parțială a deciziei, prin înlăturarea dispozițiilor contrare legii și reindividualizarea sancțiunii în avertisment, cu consecința restituirii sumei de 20.000 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1393 de la 19 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Motivele de recurs invocate de recurentul - reclamant sunt: instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 4; sentința recurată nu este motivată în fapt și în drept, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6; hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a susținut că hotărârea încalcă art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, privind accesul la justiție.

În esență, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 21

3

din O.U.G. nr. 94/2013, fără să motiveze inaplicabilitatea prevederilor art. 40 din Legea nr. 32/2000.

În opinia recurentului, în absența unei abrogări exprese, se aplică ambele texte de lege, orice hotărâre contrară reprezentând o încălcare a principiului constituțional și comunitar al liberului acces la justiție.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la incursiunea autorității judecătorești în sfera legislativă fiind nefondată.

Potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) dion Legea nr. 32/2000 "Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei."

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 40 din Legea nr. 32/2000, ci dispozițiile art. 21

3

din O.U.G. nr. 94/2014, textul de lege prevăzut de art. 40 din Legea nr. 32/2000, de care se prevalează recurentul, se referea la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ale cărei atribuții au fost preluate Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor.

De asemenea, susținerile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nefiind fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Analizând considerentele sentinței recurate, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor recurentei, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părților, astfel că acest motiv de recurs, este nefondat.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, apărările expuse de recurent prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurentă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat nici sub acest aspect.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă acțiunea, pentru lipsa plângerii prealabile.

Soluția de respingere ca inadmisibilă acțiunii este corectă.

Înalta Curte constată din examinarea actelor aflate la dosar, că reclamantul a solicitat anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 2307 din 29.12.2014 și, în subsidiar, anularea parțială a deciziei, prin înlăturarea dispozițiilor contrare legii și reindividualizarea sancțiunii în avertisment, cu consecința restituirii sumei de 20.000 RON, fără a formula plângere prealabilă.

Conform art. 21

3

din O.U.G. nr. 94/2013 "Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contesta conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, Înalta Curte reține netemeinicia criticilor recurentului referitoare la incidența în cauză prevederilor art. 40 din legea nr. 32/2000, achiesând la analiza și argumentația înfățișată prin considerentele sentinței atacate.

Astfel, procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. (1)

1

:

"În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

În mod neîntemeiat încearcă recurentul să se prevaleze de dispozițiile legale dispersate, făcând trimitere la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind accesul la justiție, fiind inadmisibilă solicitarea recurentului-reclamant de a se adresa instanței de judecată, fără a formula plângerea prealabilă.

De asemenea, Înalta Curte remarcă, astfel cum a reținut și prima instanță, că pârâta i-a adus la cunoștință reclamantului noile prevederi, precizând expres în cuprinsul deciziei că "împotriva prezentei decizii, persoana sancționată, poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

4.2.2. Soluția instanței de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1393 din 19 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2018.