ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2016

Decizia

nr. 3165/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.05.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând:

- anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 252 din data de 21.01.2014, prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 RON și

- anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 109 din data de 02.04.2014, prin care pârâta a respins plângerea prealabilă.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2602 din data de 03.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Au fost anulate Decizia nr. 109 din 2 aprilie 2014 și Decizia nr. 252 din 21 ianuarie 2014, emise de pârâtă.

Recursul

Împotriva acestei sentințe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasigurători, aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 18 din 07 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Norme, dar și a art. 1 pct. 14, reținerea instanței de fond potrivit căreia obligația supravegherii activității personalului revine Directoratului și orice intervenție a Consiliului de supraveghere de natură să se suprapună cu atribuțiile Directoratului ar contraveni legii societăților, este neîntemeiată.

A arătat recurenta că pentru deficiențele constatate în funcționarea sistemului de control intern la societății, Consiliul A.S.F. a decis atât sancționarea membrilor Directoratului pentru neîndeplinirea propriilor atribuții de supraveghere a activității salariaților, cât și sancționarea membrilor Consiliului de Supraveghere pentru nerespectarea obligației de control permanent a conducerii societății de către Directorat.

Recurenta-pârâtă a susținut totodată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Ordinul nr. 18, intimatul-reclamant nu ar fi culpabil, pentru că ar fi analizat și discutat planurile de audit intern pentru anii 2011-2013, precum și strategia de audit intern pentru perioadele 2011-2015, rapoartele privind activitatea de audit intern și politica de risc.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în raport de măsurile legale pe care Consiliul de Supraveghere are obligația de a le dispune, acesta are și obligația de a acționa permanent pentru a se asigura că structura de control creată își exercită corespunzător atribuțiile, precum și de a identifica și remedia în timpul cel mai scurt, eventualele nereguli.

Având în vedere că intimatul-reclamant nu a dovedit că și-a îndeplinit toate aceste obligații, recurenta-pârâtă susține că în mod corect s-a reținut, prin actele administrative contestate.

Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate, susținând în esență că susținerile recurentei potrivit cărora intimatul în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere ar fi culpabil pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea asigurărilor sunt neîntemeiate, această obligație fiind instituită generic în sarcina societății, respectiv a Directoratului acesteia care are obligația legală de a asigura funcționarea corectă și adecvată a societății.

Consideră intimatul că în calitatea sa de membru al Consiliului de Supraveghere nu este responsabil de încălcarea prevederilor art. 3 lit. c) a Ordinului nr. 18, astfel cum susține neîntemeiat recurenta-pârâtă.

Totodată intimatul a susținut că nu poate fi considerat culpabil pentru nerespectarea prevederilor art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Ordinul nr. 18, întrucât Consiliul de Supraveghere din care a făcut parte și-a exercitat întocmai atribuția legală prevăzută de aceste dispoziții.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză actele contestate au fost emise ca urmare a controlului inopinat la sediul Societății B. SA care a avut ca efect verificarea portofoliului de contracte de asigurări de viață care conțin clauze contractuale care permit răscumpărarea.

Prin Procesul-verbal nr. B-46928 din 01 octombrie 2013 s-a reținut încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărat față de valoarea contului asiguratului, fiind identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu nerespectarea acestor condiții, respectiv nerespectarea limitei de 90% din valoarea contului de investiții.

Totodată, s-a reținut și încălcarea prevederilor procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului, potrivit cărora, răscumpărarea era posibilă doar pentru clauza de economisire și doar dacă au trecut minim 6 luni de la data încheierii asigurării și plățile erau la zi.

Constatările reținute prin actul de control au dus la concluzia nefuncționării sistemului de control intern al societății, ca urmare a nerespectării de către Consiliul de Supraveghere - organism din care a făcut parte și intimatul - a dispozițiilor art. 3 lit. c), art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasigurători, aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 18 din 07 septembrie 2009 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. a) și d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a nu respecta obligațiile reglementate prin normele adoptate conform art. 8 alin. (1), precum și prin deciziile sau avizele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (respectiv A.S.F.) constituie contravenție și se sancționează conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000.

Având în vedere rezultatul controlului, Consiliul A.S.F. a decis sancționarea membrilor Consiliului de Supraveghere al societății cu amendă în cuantum de 30.000 lei fiecare, pentru nerespectarea obligației de control permanent a conducerii societății de către Directorat.

În fapt, astfel cum rezultă din actul de control, intimatului-reclamant nu i s-a imputat omisiunea de implementare a sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor, ci omisiunea de verificare a modalității de implementare a sistemului de control intern de către conducerea executivă a societății. Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, în perioada supusă controlului au fost identificate contracte de asigurare de grup pentru angajați - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății, cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumelor răscumpărate față de valoarea contului asiguratului, dar și cu încălcarea prevederilor interne ale societății.

Constatarea acestor deficiențe confirmă faptul că măsurile luate de consiliul de supraveghere în exercitarea atribuțiilor pentru funcționarea optimă a sistemului de control intern al societății.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului prin sentința atacată, instanța de control judiciar apreciază că deși Consiliul de supraveghere din care făcea parte și intimatul-reclamant a luat o serie de măsuri în exercitarea atribuțiilor care îi reveneau, acestea nu au prevenit încălcarea normelor menționate în decizia de sancționare, respectiv art. 3 lit. e), art. 35 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Ordinul nr. 18/2009, art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Nu pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant însușite și de judecătorul fondului potrivit cărora responsabilitatea pentru o eventuală nerespectare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 revine Directoratului, conform art. 36 alin. (2) din Ordinul nr. 18/2009.

Din perspectiva acestor prevederi, conducerea executivă a asigurătorului/reasigurătorului are responsabilități pe linia monitorizării funcționării eficiente a sistemului de control intern însă acestea nu exclud responsabilitățile ce revin Consiliului de Supraveghere, conform art. 35 alin. (1) din ordin, sub aspectul stabilirii și menținerii unui sistem de control intern adecvat și eficient.

De altfel, pentru deficiențele constatate în funcționarea sistemului de control intern al societății au determinat Consiliul A.S.F. să decidă sancționarea membrilor Directoratului pentru neîndeplinirea propriilor atribuții de supraveghere a activității salariaților cât și sancționarea membrilor Consiliului de Supraveghere pentru nerespectarea obligației de control permanent a conducerii societății de către Directorat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea ca nefondată.

Totodată va obliga intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 2602 din 3 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea ca nefondată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata cheltuielilor judiciare in cuantum de 100 lei, reprezentant taxa judiciară de timbru, către recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.