Decizia nr. 2031/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 187/2013 a Curții de Apel Bacău

Acțiunea judiciară Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2013, reclamantul A. a solicitat repunerea în termenul de contestare a raportului de evaluare din 18 iunie 2013, privind constatarea conflictului de interese, emis de pârâta ANI și anularea acestuia. În motivare a arătat, în esență, că raportul i s-a comunicat într-o perioadă în care a fost plecat din țară. Raportul este nelegal, a mai susținut, întrucât cele 5 hotărâri de consiliu local în care și-a exprimat votul nu au legătură cu contractul nr. x din 28 septembrie 2010 încheiat cu SC B. SRL, la care soția sa are calitatea de administrator.

Hotărârea curții de apel Prin Sentința nr. 187 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de repunere în termen și a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate; a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a anulat raportul de evaluare din 18 iunie 2013 emis de pârâtă.

Recursul Agenției Naționale de Integritate Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a susținut că: • instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale care reglementează conflictul de interese, deși incidența dispozițiilor art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003, a art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și a art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 este indiscutabilă; • considerentul referitor la faptul că plata unei sume de bani nu ar reprezenta o chestiune de oportunitate, la latitudinea consilierilor, ci o obligație de executare a contractului încheiat anterior, nu este concludent și nu poate constitui un argument pentru a încălca regimul juridic al conflictului de interese.

Apărările intimatului A. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 iunie 2014, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că prin recursul de față se invocă numai aplicarea greșită a normelor de drept [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.], necontestându-se situația de fapt. A susținut că votarea rectificărilor bugetare nu echivalează cu plata lucrărilor către societatea al cărei administrator este soția sa, care intră în competența exclusivă a primarului, potrivit art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil, prefigurându-se incidența dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În ședința de la 20 februarie 2015, luând act că părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului, în temeiul art. 493 alin. (7) s-a admis în principiu recursul, fixându-se termen pentru judecata pe fond a căii de atac exercitate de Agenția Națională de Integritate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia. Mai întâi, pentru fixarea limitelor învestirii sale, Înalta Curte observă că sentința a fost atacată numai în ceea ce privește fondul cauzei, respectiv constatarea existenței conflictului de interese. Recursul nu vizează modul de soluționare a excepției tardivității, ce fusese invocată prin întâmpinare de către Agenția Națională de Integritate. Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice raportul de evaluare din 18 iunie 2013 prin care ANI a concluzionat că "începând cu data de 28 septembrie 2010 și până în prezent, A. s-a aflat în conflict de interese". În motivarea actului administrativ atacat s-a arătat că a existat un interes personal de natură patrimonială pentru sine și pentru soția sa, prin participarea la deliberarea și adoptarea - votând "pentru" - hotărârilor Consiliului Local nr. 32 din 30 septembrie 2010, nr. 37 din 29 octombrie 2010, nr. 38 din 25 noiembrie 2010, nr. 39 din 14 decembrie 2010 și nr. 44 din 30 decembrie 2010, privind rectificările bugetului local pe anul 2010. S-a mai susținut de emitenta raportului că sumele necesare pentru plata contractului încheiat între SC B. SRL (societate la care soția persoanei evaluate este administrator) și Primăria Comunei Bodești au fost alocate conform capitolului bugetar 51.02 - Autorități executive și legislative și articolul 20.02 - Reparații curente, cuprinse în hotărârile privind rectificările bugetului local al comunei pe anul 2010. Curtea de apel și-a motivat soluția pornind de la faptul necontestat că prin ordinul de plată nr. 306 din 12 octombrie 2010, comuna Bodești a achitat în contul societății suma de 9.962,69 lei cu titlu de preț (integral) al lucrării executate, așa încât singura hotărâre de consiliu local care ar fi putut genera un conflict de interese rămâne HCL nr. 32 din 30 septembrie 2010, pentru că toate celelalte sunt ulterioare momentului plății. Verificând în concret actele care au stat la baza adoptării acestei hotărâri, curtea de apel a observat că rectificarea bugetară aprobată, în cuantum de 16.000 lei, a vizat refacerea și consolidarea infrastructurii de interes local afectate de inundațiile din iunie-iulie 2010, fără nicio legătură cu contractul încheiat cu SC B. SRL. Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt care nu a fost contestată. În esență, Agenția Națională de Integritate îi reproșează intimatului A. că, în calitate de viceprimar al comunei Bodești, județul Neamț, a participat la adoptarea unui număr de 5 hotărâri de consiliu local (indicate anterior) deși avea un interes personal de natură patrimonială, constând în plata sumei de 9.962,69 lei aferentă contractului de prestări servicii nr. x din 28 septembrie 2010 încheiat între SC B. SRL (în calitatea de prestator) și Primăria Bodești (în calitate de achizitor), în considerarea faptului că soția sa este administrator al societății comerciale. Potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative". În același timp art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali particularizează, prevăzând că "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini (...)". Verificând în concret dacă prin votul său, exprimat la adoptarea celor 5 hotărâri de consiliu local în discuție, intimatul și-ar fi putut crea un avantaj de natură patrimonială, Înalta Curte a ajuns la aceeași concluzie ca și curtea de apel. Câtă vreme la data de 12 octombrie 2010 (ordin de plată, vol. I, dosar fond) s-a achitat factura nr. 196 din 7 octombrie 2010, aferentă contractului încheiat cu SC B. SRL, este evident că hotărârile de consiliu local adoptate ulterior acestui moment, de rectificare a bugetului local pe anul 2010, nu îi puteau crea intimatului vreun beneficiu patrimonial. Cât privește HCL nr. 32 din 30 septembrie 2010, singura adoptată anterior plății, într-adevăr aceasta nu are nicio legătură cu contractul de servicii în discuție. Obiectul acestui contract privește "prelucrare și montare tâmplărie lemn stratificat cu geam termopan, sediul primăriei". Or, din procesul-verbal de ședință încheiat la data de 30 septembrie 2010 rezultă cu claritate că elementele care au determinat rectificarea bugetului UAT privesc alte domenii de acțiune ale acesteia, corect identificate de instanța de fond. În fine, într-o critică distinctă, recurenta combate argumentația subsidiară, prezentată de instanța de fond, potrivit căreia chiar dacă ar fi fost în discuție rectificarea bugetului pentru plata prețului contractului, soluția ar fi rămas aceeași pentru că aceasta nu este o chestiune la aprecierea consiliului local, ci ține de forța obligatorie a contractului. Înalta Curte constată însă că acest considerent nu are valoare decizorie, iar argumentele ce preced au aptitudinea de a justifica soluția pronunțată. Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., reținând că această decizie este conformă cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în materie (e.g. Decizia nr. 7136/2013), se va respinge recursul de față, ca nefondat.