ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2874/2015

HOTĂRÂRE
24.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2874/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2874/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1302 din 20 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 34 din 03 februarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Împotriva Deciziei nr. 1302 din 20 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. din 2010.

În motivarea căii de atac, contestatorul critică faptul că instanța a respins ca urmare a unei erori materiale recursul ca fiind tardiv introdus.

Se precizează că, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că hotărârea Curții de Apel Cluj ar fi fost comunicată la sediul avocatului său în data de 18 martie 2014 și că recursul introdus în data de 4 aprilie 2014 nu a respectat termenul de 15 zile. Pronunțând această soluție, instanța de recurs a comis însă o eroare materială.

În primul rând, eroarea materială a constat în aceea că instanța nu a observat faptul că procesul-verbal întocmit în data de 18 martie 2014 de către agentul procedural al instanței nu conține mențiunea că la locul comunicării nu a fost găsit administratorul clădirii cu mai multe apartamente.

În al doilea rând, soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată ca urmare a unei a doua erori materiale constând în omiterea de la judecarea cauzei a unui înscris existent la dosar. Acest înscris este reprezentat de cererea de eliberare a unei copii a hotărârii primei instanțe, cerere ce a fost depusă de către avocat în data de 18 martie 2014.

Dacă instanța de recurs ar fi observat această cerere, ar fi constatat că sentința Curții de Apel Cluj a fost comunicată în mod valabil avocatului contestatorului cel mai devreme în data de 19 martie 2014, caz în care recursul introdus în data de 4 aprilie 2014 a respectat termenul de 15 zile.

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Examinând contestația în anulare cu soluționarea căreia a fost învestită, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că incidența motivului expres prevăzut de textul de lege menționat pentru exercitarea contestației nu este demonstrată prin argumentele dezvoltate.

Motivul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare specială, vizează ipoteza în care "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

În jurisprudența în materie ca și în doctrină, în mod unanim, s-a statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare, pe acest temei, îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este imperios necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură, să fie evidentă și numai în legătură cu aspectele formale ale judecății.

Cu alte cuvinte, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cerința legală este ca eroarea materială invocată să fie evidentă, în măsura în care, pentru verificarea ei nu se impune nici reexaminarea fondului cauzei și nici reaprecierea probelor sau reinterpretarea faptelor. Și este firesc să fie așa întrucât, în caz contrar, ne aflăm în prezența unor posibile erori de judecată și nicidecum a unor erori materiale.

Analizând motivele învederate de contestator, din perspectiva considerațiunilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că argumentele vizând termenul de declarare a recursului vizează în mod direct și efectiv aplicarea și interpretarea unor dispoziții legale, nefiind vorba despre niște simple greșeli cu caracter "procedural".

Dimpotrivă, toate argumentele și motivele înfățișate de contestator converg spre concluzia că, practic, s-a solicitat printr-o cale extraordinară de atac, rejudecarea cauzei, sub aspectul aplicării altui temei de drept pentru calcularea termenului de recurs, ceea ce, potrivit normelor legale ce reglementează această cale de atac, nu este admisibil.

Practic, prin contestația în anulare, contestatorul critică soluția instanței de recurs, susținând că instanța nu a observat faptul că procesul-verbal întocmit în data de 18 martie 2014 de către agentul procedural al instanței nu conține mențiunea că la locul comunicării nu a fost găsit administratorul clădirii cu mai multe apartamente, or dacă instanța ar fi observat această omisiune, ar fi constatat nulitatea procesului-verbal de comunicare prin nerespectarea prevederilor art. 162 alin. (1) C. proc. civ. și nu ar fi respins ca tardiv recursul.

Prin urmare, contestatorul susține că agentul procedural nu a respectat procedura, fapt ce atrage nulitatea procedurii de comunicare a actului procedural.

Înalta Curte reține că susținerile contestatorului sunt nefondate, întrucât, așa cum rezultă și din Decizia nr. 1302/2015 pronunțată la data de 20 martie 2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Sentința civilă nr. 34/2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la secția III-a civilă de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 februarie 2014 în Dosarul nr. x/33/2013 a fost comunicată contestatorului A. la data de 18 martie 2014.

În ceea ce privește susținerea contestatorului conform căreia la pronunțarea deciziei instanța a omis din greșeală să cerceteze un înscris existent la dosar reprezentat de cererea formulată în data de 18 martie 2014 de avocat pentru eliberarea de către Curtea de Apel Cluj a unei copii a Hotărârii nr. 34 din 03 februarie 2014, Curtea reține că și această susținere este neîntemeiată.

Contestatorul afirmă că neregularitatea procedurii de citare a avut ca și consecință faptul că avocatul contestatorului nu a primit niciodată hotărârea primei instanțe, astfel că la data de 18 martie 2014 avocatul contestatorului a formulat o cerere de eliberare a unei copii ale hotărârii, iar această cerere nu se află la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond, ca și instanța de recurs de altfel, s-au pronunțat în cauză, cunoscând și analizând toate actele existente la dosar, astfel că nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul art. 503 C. proc. civ., ci eventual de o greșeală de judecată, care însă nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac de față.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105 din 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În considerarea celor înfățișate, urmează așadar, ca în temeiul art. 508 cu referire la art. 503 C. proc. civ., să fie respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare de față.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1302 din 20 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015 .

Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1302/2015
Decizia nr. 1302/2015 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a c
ÎCCJ 2014-08-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2015
a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), conform cărora: „ Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere ”. În acest co
ÎCCJ 2015-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2015
Decizia nr. 2529/2015 Circumstanțele cauzei Contestatorul A. a formulat cerere de completare a Deciziei civile nr. 5.690 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Do
ÎCCJ 2016-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2016
Decizia nr. 852/2016 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Decizia atacată cu contestație în anulare; Prin Deciziei nr. 3185 din 16 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și J
ÎCCJ 2016-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 57/2016
aibă la bază o documentație conformă cu legislația în vigoare, B. având în acest sens, competența oferită de legile de fond funciar de a verifica legalitatea documentației. Susține recurenta că, atâta timp cât D. de Fond Funciar Ilfov nu îi
Sursă