ÎCCJ, decizie (scj.ro #84637)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84637) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Suspendarea executării pedepsei.inculpat minor. Internare într-un centru de reeducare. Revocarea suspendării executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită anterior În cazul în care inculpatul minor, în cursul termenului de încercare a suspendării executării pedepsei aplicate anterior, săvârșește din nou o infracțiune pentru care se dispune internarea într-un centru de reeducare, suspendarea executării nu poate fi revocată deoarece, potrivit art. 83 C. pen., revocarea se dispune numai când pentru noua infracțiune s-a aplicat o pedeapsă, iar nu o măsură educativă . Secția penală, decizia nr. 3933 din 23 septembrie 2003 Prin sentința penală nr. 88 din 11 iulie 2002, Tribunalul Călărași a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului V.F.
pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și f), de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) și alin. (2) lit. b) și în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), și de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 99, art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) din același cod. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 13 din 6 ianuarie 2003, a respins apelul procurorului. Recursul declarat de procuror, între altele cu motivarea că instanțele au omis să facă aplicarea art. 83 C. pen. cu privire la o condamnare anterioară, este nefondat.
În cauză nu se poate dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, deoarece lipsește condiția prevăzută în art. 83 C. pen., ca pentru infracțiunea săvârșită ulterior să se fi pronunțat o condamnare la o pedeapsă. Chiar dacă în textul art. 83 C. pen. nu se folosește cuvântul „pedeapsă”, este suficientă folosirea termenului „condamnare”, pentru a se înțelege că revocarea suspendării nu se poate dispune în cazul aplicării unei măsuri educative. În consecință recursul declarat de procuror a fost respins.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.