ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 660/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 660/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr,191 din 16 iulie 2002 a Curții de apel Cluj. Au lipsit recurentul inculpat L.C., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător din oficiu, avocat D.L. și intimata parte vătămată P.S. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei. Procurorul a pus concluzii de respingere a motivelor de casare invocate de inculpat, ca nefondate, întrucât pe baza probatoriilor administrate, instanțele au stabilit corect situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei, făcând, totodată o justă individualizare a pedepsei.
Procurorul a solicitat admiterea recursului sub un singur aspect și anume, neaplicarea în cauză a dispozițiilor art.13 din Codul penal. C U R T E A Asupra recursului de față, In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința penală nr.77/F din 15 aprilie 2002, în baza art.211 alin.2 lit.a și d, cu aplicarea art.75 lit.a-c și a art.76 lit.b din Codul penal a condamnat pe inculpații : L.C și L.F. la pedeapsa de câte 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tălhărie. A făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și a art.64 din Codul penal față de ambii inculpați. A constatat că partea vătămată P.S. a fost despăgubită integral. A acordat av.G.G.suma de 300.000 lei cu titlu de onorariu, sumă ce s-a suportat din fondul Ministerului Justiției . Inculpatul L.F.
a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei cu titlu de onorariu pentru avocatul din oficiu, iar pe inculpatul L.C. la plata sumei de 700.000 lei cu același titlu, constatând că acesta a achitat onorariul avocațial. Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpații L.C. și L.F. sunt veri, la data de 29 august 2000 aceștia întânlinindu-se în orașul Beclean, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice în mai multe locuri . In jurul orelor 24,oo , cei doi inculpați au ajuns în parcul orașului Beclean, în apropierea magazinului aparținând S.C. „P” SRL , în care au intrat pentru a-și cupăra țigări. In timp ce discutau cu vânzătoarea C.A.
care intrase în schimbul de noapte, aceștia au observat-o pe partea vătămată P.S., care își făcea monetarul, urmând să iasă din schimb. In aceste condiții, inculpații au părăsit magazinul, continuând să o urmărească printr-un geam pe partea vătămată, după care s-a deplasat în parcul situat în apropiere, așteptând-o pe aceasta, în intenția de a-i sustrage suma de bani despre care inculpații credeau că o luase asupra sa. La scurt timp partea vătămată a părăsit magazinul, deplasându-se spre locuința sa, sesizând însă că era urmărită de către cei doi inculpați, s-a abătut de la traseu în intenția de a pătrunde în apartamentul surorii sale, partea vătămată având asupra sa cheile acestei locuințe.
In momentul în care partea vătăamtă a pătruns în scara blocului, în timp ce se afla în spațiul dintre etajele 2 și 3 a fost ajunsă din urmă de inculpați, inculpatul L.C. postându-se în fața acesteia, iar inculpatul L.F. într-o poziție laterală. Inculpatul L.C. a prins geanta părții vătămate, în intenția de a o trage de pe umăr, însă întrucât partea vătămată s-a opus trăgând de curea coinculpatul a prins la rândul său de geantă, cei doi reușind în cele din urmă să smulgă poșeta părții vătămate, care a rămas asupra sa doar cu cureaua care cedase din inelele de prindere. Ulterior săvârșirii faptei, cei doi inculpați au verificat conținutul genții, constatând că în interior se află doar suma de 3000 lei deși partea vătămată relevase că avea asupra sa 15.000 lei și mai multe coli de celofan.
Inculpații și-au însușit suma de bani descoperită, după care au aruncat geanta în apropierea blocului în cauză . In cursul cercetărilor penale, partea vătămată P.S. a fost despăgubită de cei doi inculpați cu suma de 100.000 lei, astfel încât, aceasta nu a mai formulat pretenții civile. Impotriva sentinței penale, în termen legal au declarat apel cei doi inculpați solicitând desființarea hotărârii, pe motive de netemeinicie, în sensul că faptele săvârșite pot fi apreciate ca fiind lipsite de pericolul social al unei infracțiuni, cerând în principal, să fie achitați, iar în subsidiar, reducerea pedepselor și suspendarea executării acestora. Apărătorul inculpatului L.C.
a solicitat, tot în subsidiar, și schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 , raportat la art.209 din Codul penal, arătând că inculpatul nu a folosit violențe sau amenințări la smulgerea poșetei . Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr.191 din 16 iulie 2002 a respins apelurile declarate de inculpați, ca nefondate, reținând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, sub toate aspectele, neputându-se aprecia, așa cum susțin inculpații, că fapta lor este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, având în vedere locul, timpul, modalitatea și împrejurările concrete în care a fost comisă precum și spaima pe care a resimțit-o partea vătămată care a sesizat că este urmărită de cei doi inculpați, pe timp de noapte, s-a refugiat în scara unui bloc pentru a-și asigura scăparea, însă a fost urmărită și în incinta acestui imobil, unde a fost tâlhărită.
Instanța de control judiciar a apreciat, totodată că în cauză s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei. Nemulțumit de decizia instanței de apel, în termenul legal a declarat recurs inculpatul L.C.,care a solicitat, prin motivarea înaintată în scris, la dosar, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel , întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, nerezolvând cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat.
In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei atacate, și în rejudecare, instanța de recurs să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208,209 din Codul penal, întrucât inculpatul nu a întrebuințat violența sau amenințarea, iar partea vătămată nici nu a fost pusă în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, singurul act care s-a întrerprins a fost smulgerea poșetei, deci o acțiune directă asupra bunului . S-a mai solicitat, în cazul în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a , raportat la art.10 lit.b 1 din Codul de procedură penală, considerându-se că, fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
S-a solicitat, totodată, reindividualizarea pedepsei prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, cu consecința coborârii pedepsei până la limita minimă, iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei. Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal.
In ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze asupra soluției procesului, lăsând nerezolvat fondul cauzei,prin neanalizarea cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 din Codul penal, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208,209 din Codul penal, se dovedește a fi nefondată . Astfel se constată că prin considerentele deciziei atacate, instanța de control judiciar analizând apelul formulat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta, a motivat că fapta săvârșită constituie, așa cum a reținut și prima instanță, infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal, situație în care, nu se poate reține critica formulată, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, de vreme ce a analizat toate aspectele, inclusiv încadrarea juridică a faptei și aceasta, în legătură și cu solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică dată faptei, în infracțiunea de furt calificat – aspect, pe care de altfel, instanța de apel l-a și pus în discuția părților, după cum a arătat și inculpatul în motivarea recursului său și în consecință, nu se impune casarea și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului .
Sub aspectul criticii formulate, referitoare la comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt, care a condus la încadrarea juridică greșită a faptei, a cărei schimbare se solicită în infracțiunea de furt calificat,deoarece nu a folosit violența pentru deposedarea părții vătămate se constată că și aceasta nu este fondată. Potrivit art.211 alin.1 din Codul penal , infracțiunea de tâlhărie constă, între altele, în furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări . Or, smulgerea poșetei din mâinile părții vătămate, prin acțiunile conjugate ale celor doi inculpați, constituie act de violență; nefiind de neglijat nici temerea insuflată părții vătămate, care a realizat că este urmărită de cei doi inculpați, pe timp de noapte și deși, a încercat să-și găsească scăparea în scara unui bloc a fost ajunsă din urmă de aceștia și deposedată de bun. In consecință, se constată că fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie au fost reținute, ele rezultând din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației reale.
Nici solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b 1 din Codul de procedură penală, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu poate fi primită. Potrivit art.18 1 alin.1 din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă unei valori apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. In aprecierea, în concret, a gradului de pericol social trebuie să se țină seama , potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă,precum și de persoana și conduita făptuitorului . In speță , nu este cazul a se face aplicarea art.18 1 din Codul penal, din examinarea lucrărilor dosarului rezultând că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Referitor la modul și mijloacele de săvărșire a faptei este de reținut că deposedarea părții vătămate de geanta pe care o avea asupra sa, s-a realizat prin actele de violență exercitate în mod conjugat de către inculpat cu vărul său, L.F., pe timp de noapte, ceea ce a atras incidența în cauză și a agravantelor prevăzute la lit.a și d a art.211 alin.2 din Codul penal. Or, împrejurările menționate, vădesc existența pericolului social al faptei și făptuitorului ce caracterizează fapta comisă ca infracțiune, valoarea redusă a prejudiciului, conduita inculpatului și lipsa antecedentelor penale, nefiind de natură să ducă la altă concluzie .
In ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului L.C. , Curtea apreciază că ea corespunde atât criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal , în cadrul cărora un loc aparte îl ocupă aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, care este ridicat, astfel cum rezultă din împrejurările comiterii ei, de către două persoane, pe timp de noapte și prin folosirea violenței, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și s-a preocupat de acoperirea prejudiciului, care este relativ mic. In raport de toate aceste elemente, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de 2 ani, cu executarea în regim privativ de liberate este de natură a realiza și scopul ei, acela al prevenției generale și speciale, astfel cum stipulează art.52 din Codul penal, și prin urmare, nu se impune reindividualizarea pedepsei, astfel cum solicită inculpatul.
Recursul declarat de inculpat este fondat în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal, referitor la infracțiunea de tâlhărie,prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, reținută în sarcina inculpatului. Potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. In speță, se constată că de la data săvârșirii faptei de către inculpat și până la momentul judecării cauzei în recurs a fost adoptată Legea nr.169 din 18 aprilie 2002 prin care s-au modificat unele dispoziții din Codul penal, între care și cele referitoare la infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina acestuia, sub aspectul agravantei prevăzute la alin.2 lit.a din Codul penal ( actualmente alin.2 1 lit.a). Astfel, în varianta existentă la data comiterii faptei, când tâlhăria era săvârșită de două sau mai multe persoane, pe timp de noapte, încadrarea juridică era cea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal, iar limitele de pedeapsă erau de la 5 ani la 20 ani închisoare. Potrivit modificărilor aduse codului penal, la art.211 alin.2 lit.a, prin Legea nr.169/2002, agravanta constând în comiterea infracțiunii de tâlhărie de două sau mai multe persoane este trecută de la alin.2 lit.a art.211 din Codul penal, la alineatul nou introdus și anume, 2 1 lit.a, iar limita minimă a pedepsei ce se poate aplica a fost majorată de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare,menținându-se limita maximă prevăzută în vechea reglementare ( 20 ani închisoare). Prin urmare, este evident că prin modificările aduse codului penal în intervalul cuprins între data săvârșirii faptei și cel al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare s-a creat un conflict de legi,care urmează să se rezolve în conformitate cu prevederile art.13 din Codul penal, în sensul că dintre cele două legi, urmează a se aplica dispozițiile legii mai favorabile și anume, în cazul de față, legea existentă la data comiterii tâlhăriei, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a și d, cu aplicarea art.75 lit.a-c și a art.76 lit.b din Codul penal și va fi menținută pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, așa cum s-a arătat la pct.4 din prezenta. Așa fiind, Secția penală a Curții Supreme de Justiție , în baza art.385 15 alin.1 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul L.C., va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal și va dispune conform dispozitivului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.191 din 16 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată,precum și sentința penală nr.77 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal. Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.13 din Codul penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie,prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.75 lit.a-c și art.76 lit.b din Codul penal. Menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului. Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.