ÎCCJ, decizie (scj.ro #84203)

. Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Măsuri educative Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic: Drept procesual penal - recurs - cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - măsuri educative C. proc. pen., art. 385 9 alin. (1) pct. 14 Dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - referitoare la cazul de casare privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege - sunt incidente, prin raportare la dispozițiile art. 100 C. pen., și în cazul sancțiunilor aplicabile minorilor care răspund penal, atât cu privire la măsurile educative, cât și cu privire la pedepse, întrucât, în caz contrar, ar rămâne în afara controlului judiciar măsurile educative, sancțiuni de drept penal aplicabile cu prioritate în raport cu pedepsele în cazul minorilor care răspund penal. Prin urmare, examinarea, în recursul întemeiat pe prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a modului în care a fost aplicată unui inculpat minor o măsură educativă din cele prevăzute în art. 101 C. pen. este admisibilă. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5709 din 29 noiembrie 2007 Prin sentința nr. 946 din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 104 C. pen., internarea inculpatului minor F.C.

întru-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. Prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 27 august 2005, în jurul orelor 21,30, inculpatul a smuls de la gâtul părții vătămate D.R. un lanț de aur cu medalion în valoare de 250 RON în timp ce ambii se deplasau cu un autobuz RATB.

Luând în considerare, pe de-o parte, natura și gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, datele care caracterizează persoana acestuia, așa cum au fost evidențiate în referatul de anchetă socială, în raportul de expertiză medico-legală și în referatul de evaluare psihocomportamentală, faptul că acesta a comis infracțiunea pe fondul lipsei de supraveghere din partea părinților, a anturajului necorespunzător, a carențelor educaționale, precum și prin raportate și la celelalte criterii prevăzute în art. 100 C. pen., tribunalul a apreciat că măsura educativă a internării minorului într-un centru de reeducare, așa cum este reglementată în art. 104 C. pen., este sancțiunea optimă pentru a se asigura atât îndreptarea minorului, cât și posibilitatea ca acesta să reia instrucția școlară și să dobândească o pregătire profesională conformă aptitudinii lui.

Prin decizia nr. 303/A din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și inculpat. Împotriva acestei decizii procurorul a declarat, în termenul legal, recurs, criticând hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel pentru greșita aplicare față de inculpatul minor a măsurii educative a internării întru-un centru de reeducare, invocând cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Procurorul a considerat că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar nu au realizat o corectă individualizare a sancțiunii inculpatului minor, aplicând măsura educativă a internării într-un centru de reeducare - sancțiune care nu corespunde, prin felul și caracterul ei, gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurărilor în care aceasta a fost săvârșită, datelor privind persoana minorului și cerințelor unei eficiente constrângeri juridice. Astfel, procurorul a apreciat că în prezenta cauză se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu executare și, în consecință, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză atât de prima instanță, cât și de instanța de apel și pronunțarea unei hotărâri temeinice de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea.

La termenul de astăzi, în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că se impune ascultarea intimatului inculpat minor, întrucât nu a fost ascultat de instanța de apel și indiferent de motivele formulate în recursul procurorului. Au fost puse în vedere intimatului inculpat dispozițiile art. 70 C. proc. pen. și acesta a declarat că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere. Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțe și, în rejudecare, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a susținut admisibilitatea recursului în temeiul invocat, apreciind că în raport cu interpretarea teleologică a dispozițiilor legale în materie rezultă că legiuitorul a înțeles ca prin individualizarea pedepsei în cazul inculpaților minori să aibă în vedere, de fapt, individualizarea sancțiunilor. În caz contrar, ar însemna ca inculpații minori să nu poată solicita în recurs să li se aplice o măsură educativă, în loc de pedeapsă. Înalta Curte de Casație și Justiție consideră ca fiind corect invocat, ca temei în drept al recursului declarat de către procuror, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Potrivit normei mai sus arătate, hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. În Titlul V al Codului penal, Partea generală, legiuitorul român a reglementat în mod concret conținutul minorității, statuând în cuprinsul art. 100 consecințele răspunderii penale astfel: „(1) Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

(2) Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.” Așadar, legiuitorul român a prevăzut un tratament sancționator special aplicabil minorilor care răspund penal pentru infracțiunile pe care le săvârșesc, concretizat în măsuri educative și pedepse, determinat de tipul aparte de personalitate delincventă a minorului, marcat de o insuficientă maturizare fizico-psihică, în raport cu infractorul major. Pe calea interpretării sistematice a normei procesual penale referitoare la cazul de casare în recurs prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., prin raportare la prevederile art. 100 C. pen., privind regimul sancționator special aplicabil inculpaților minori, sensul voit de legiuitor a fost acela de a avea în vedere, în verificarea criticilor formulate întemeiate pe dispozițiile legale arătate, ansamblul sancțiunilor aplicabile minorilor, respectiv atât măsurile educative, cât și pedepsele greșit aplicate, deoarece în caz contrar ar rămâne în afara controlului judiciar, indiferent de titularul căii ordinare de atac, măsurile educative, tocmai acele sancțiuni ce au nu numai un caracter special educativ și coercitiv gradual, dar și prioritate în alegerea aplicării în raport cu pedepsele. Altfel spus, inadmisibilitatea examinării în recurs a modului în care a fost aplicată unui inculpat minor o măsură educativă din cele prevăzute în art. 101 C. pen.

ar echivala, pe de-o parte, cu excluderea posibilității exercitării căii ordinare de atac a recursului întemeiată pe cazul de casare invocat, ceea ce ar contraveni tocmai esenței unui control judiciar, iar pe de altă parte ar reprezenta o profundă inechitate prin eliminarea verificării unui asemenea tip de sancțiune ce poate fi dispusă, potrivit legii, față de un inculpat minor și a cărei finalitate este tocmai menită să asigure o reală reintegrare socială, ca urmare a profundului caracter educativ al acesteia. Examinând recursul în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul procurorului ca fiind nefondat.

Sub aspectul sancțiunii aplicate de prima instanță inculpatului minor F.C., respectiv măsura educativă a internării acestuia într-un centru de reeducare conform art. 104 C. pen., instanța de apel a făcut o evaluare proprie asupra criteriilor impuse de legiuitor în conținutul dispozițiilor art. 100 C. pen. referitoare la consecințele răspunderii penale, în contextul concret al cauzei.

Astfel, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanțele reale ale săvârșirii ei, respectiv pe timpul nopții și într-un mijloc de transport, starea fizică și intelectuală a minorului, în vârstă de 14 ani la data săvârșirii faptei, lipsit de supravegherea părinților, aflat în abandon școlar, fiind absolvent a numai trei clase primare, având un anturaj dubios, așa cum a rezultat din raportul de evaluare întocmit în cauză, apreciindu-se că măsura educativă dispusă este în măsură să asigure reeducarea minorului, fiind bazată pe caracterul educativ preponderent, concretizat prin instrucția școlară și comportamentală pe care acesta o poate dobândi în centrul de reeducare, față de executarea unei pedepse într-un loc de detenție, cum este penitenciarul.

Înalta Curte de Casați și Justiție consideră că instanța de apel, pe lângă însușirea argumentelor instanței de fond cu privire la sancțiunea dispusă față de inculpatul minor, la rândul ei a analizat just criteriile prevăzute în art. 100 C. pen. față de condițiile concrete ale cauzei, evidențiind motivat finalitatea măsurii educative luate față de minor, în raport cu aplicarea unei pedepse. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriului examen, nu poate avea în vedere critica invocată de către procuror, deoarece, evaluând criteriile mai sus arătate impuse de legiuitor, în contextul cauzei, apreciază că măsura educativă a internării inculpatului minor într-un centru de reeducare, potrivit art. 104 C. pen., dispusă de prima instanță este singura care să poată să-și atingă scopurile, atât cel educativ, cât și cel coercitiv pe care le presupune o astfel de măsură.

Astfel, măsura educativă aplicată minorului F.C. reflectă gravitatea faptei comise la data 27 august 2005, cu circumstanțele concrete ale săvârșirii ei, ținând seama de profilul socio-moral și de personalitate a minorului care a săvârșit această faptă la vârsta de 14 ani, la limita răspunderii penale prevăzută în art. 99 C. pen., când capacitatea sa de conștientizare a consecințelor faptei comise a fost încă marcată de insuficienta dezvoltare a capacității psihice, comiterea faptei fiind determinată de carențe educaționale familiale, generate de lipsa de supraveghere familială, personalitate extrem de influențabilă, având un anturaj nepotrivit, respectiv din persoane care au mai multe dosare penale, abandon școlar, absolvind numai trei clase, consum de droguri (referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București).

Împrejurarea că inculpatul minor a mai săvârșit același gen de infracțiuni, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, evidențiind o perseverență infracțională, relevată și de referatul de evaluare mai sus menționat, constituie o accentuare a unui comportament antisocial, căruia i s-a răspuns printr-o reacție socială concretă, adecvată acelei sau acelor fapte, însă ale cărei finalități de reinserție socială nu au fost atinse.

Așadar, faptul că inculpatului minor i-au mai fost aplicate pedepse nu poate constitui un argument că și în cauza de față este necesară condamnarea sa la o pedeapsă, deoarece fiecare cauză în parte prezintă nu numai condiții concrete ale săvârșirii faptei, dar și de personalitate ale inculpatului minor, aflat într-un proces permanent de dezvoltare fizico-psihică, așa încât aplicarea unui anume fel de sancțiune, fie măsură educativă, fie pedeapsă, trebuie la rândul său să-și găsească reflectarea personalizată minorului, în raport cu fapta și stadiul personalității sale concrete.

Or, în contextul prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în mod just a fost dispusă față de inculpatul minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aceasta ținând cont atât de condițiile concrete ale comiterii faptei de la 27 august 2005, cât și de profilului socio-moral și de personalitate al minorului de la acel moment, fiind menită să asigure implicarea acestuia întru-un proces formativ, educațional adecvat, prin programe, care să-i modeleze personalitatea, într-un mediu închis, ce evidențiază tocmai caracterul coercitiv al măsurii, având ca finalitate asigurarea reinserției pozitive a acestuia în societate. În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.