ÎCCJ, decizie (scj.ro #84203)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84203) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
.
Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14
C. proc. pen. Măsuri educative
Cuprins pe
materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.
Căile de atac ordinare. Recursul
Indice
alfabetic:
Drept procesual penal
- recurs
-
cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc. pen.
-
măsuri educative
C. proc. pen.,
art. 385
9
alin. (1) pct.
14
Dispozițiile
art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - referitoare la cazul de
casare privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu
prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de
lege - sunt incidente, prin raportare la dispozițiile art. 100 C. pen.,
și în cazul sancțiunilor aplicabile minorilor care răspund
penal, atât cu privire la măsurile educative, cât și cu privire la
pedepse, întrucât, în caz contrar, ar rămâne în afara controlului judiciar
măsurile educative, sancțiuni de drept penal aplicabile cu prioritate
în raport cu pedepsele în cazul minorilor care răspund penal. Prin urmare,
examinarea, în recursul întemeiat pe prevederile art. 385
9
alin. (1)
pct. 14 C. proc. pen., a modului în care a fost aplicată unui inculpat
minor o măsură educativă din cele prevăzute în art. 101 C.
pen. este admisibilă.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 5709 din 29 noiembrie 2007
Prin sentința
nr. 946 din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul București,
Secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 104 C. pen., internarea
inculpatului minor F.C. întru-un centru de reeducare, pentru
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și
urm. C. pen.
Prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 27 august
2005, în jurul orelor 21,30, inculpatul a smuls de la gâtul părții
vătămate D.R. un lanț de aur cu medalion în valoare de 250 RON
în timp ce ambii se deplasau cu un autobuz RATB.
Luând în considerare, pe de-o parte, natura și gravitatea faptei
reținută în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, datele
care caracterizează persoana acestuia, așa cum au fost
evidențiate în referatul de anchetă socială, în raportul de
expertiză medico-legală și în referatul de evaluare
psihocomportamentală, faptul că acesta a comis infracțiunea pe
fondul lipsei de supraveghere din partea părinților, a anturajului
necorespunzător, a carențelor educaționale, precum și prin
raportate și la celelalte criterii prevăzute în art. 100 C. pen.,
tribunalul a apreciat că măsura educativă a internării
minorului într-un centru de reeducare, așa cum este reglementată în
art. 104 C. pen., este sancțiunea optimă pentru a se asigura atât
îndreptarea minorului, cât și posibilitatea ca acesta să reia
instrucția școlară și să dobândească o
pregătire profesională conformă aptitudinii lui.
Prin decizia nr.
303/A din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost
respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și inculpat.
Împotriva acestei decizii procurorul a declarat, în termenul legal, recurs,
criticând hotărârile pronunțate de instanța de fond și de
apel pentru greșita aplicare față de inculpatul minor a
măsurii educative a internării întru-un centru de reeducare, invocând
cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc. pen.
Procurorul a considerat că atât instanța de fond, cât și
instanța de control judiciar nu au realizat o corectă individualizare
a sancțiunii inculpatului minor, aplicând măsura educativă a
internării într-un centru de reeducare - sancțiune care nu
corespunde, prin felul și caracterul ei, gradului de pericol social al
infracțiunii săvârșite, împrejurărilor în care aceasta a
fost săvârșită, datelor privind persoana minorului și
cerințelor unei eficiente constrângeri juridice.
Astfel, procurorul a apreciat că în prezenta cauză se impune
aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu executare și, în
consecință, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) raportat la
art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză atât de
prima instanță, cât și de instanța de apel și
pronunțarea unei hotărâri temeinice de condamnare a inculpatului la o
pedeapsă cu închisoarea.
La termenul de astăzi, în recurs, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în temeiul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și în conformitate cu jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că se impune ascultarea
intimatului inculpat minor, întrucât nu a fost ascultat de instanța de
apel și indiferent de motivele formulate în recursul procurorului.
Au fost puse în vedere intimatului inculpat dispozițiile art. 70 C. proc.
pen. și acesta a declarat că înțelege să uzeze de dreptul
la tăcere.
Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a
invocat cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14
C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor
pronunțate de instanțe și, în rejudecare, condamnarea
inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție.
Totodată,
reprezentantul Ministerului Public a susținut admisibilitatea recursului
în temeiul invocat, apreciind că în raport cu interpretarea
teleologică a dispozițiilor legale în materie rezultă că
legiuitorul a înțeles ca prin individualizarea pedepsei în cazul
inculpaților minori să aibă în vedere, de fapt, individualizarea
sancțiunilor. În caz contrar, ar însemna ca inculpații minori să
nu poată solicita în recurs să li se aplice o măsură
educativă, în loc de pedeapsă.
Înalta Curte de
Casație și Justiție consideră ca fiind corect invocat, ca
temei în drept al recursului declarat de către procuror, cazul de casare
prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit normei mai sus arătate, hotărârile sunt supuse casării,
când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile
art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În Titlul V al Codului penal, Partea generală, legiuitorul român a
reglementat în mod concret conținutul minorității, statuând în
cuprinsul art. 100 consecințele răspunderii penale astfel:
„(1) Față de minorul care răspunde penal se poate lua o
măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La
alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al
faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea
intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile
în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte
elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
(2) Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că
luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea
minorului.”
Așadar,
legiuitorul român a prevăzut un tratament sancționator special
aplicabil minorilor care răspund penal pentru infracțiunile pe care
le săvârșesc, concretizat în măsuri educative și pedepse,
determinat de tipul aparte de personalitate delincventă a minorului,
marcat de o insuficientă maturizare fizico-psihică, în raport cu
infractorul major.
Pe calea interpretării sistematice a normei procesual penale referitoare
la cazul de casare în recurs prevăzut în art. 385
9
alin. (1)
pct. 14 C. proc. pen., prin raportare la prevederile art. 100 C. pen., privind
regimul sancționator special aplicabil inculpaților minori, sensul
voit de legiuitor a fost acela de a avea în vedere, în verificarea criticilor
formulate întemeiate pe dispozițiile legale arătate, ansamblul sancțiunilor
aplicabile minorilor, respectiv atât măsurile educative, cât și
pedepsele greșit aplicate, deoarece în caz contrar ar rămâne în afara
controlului judiciar, indiferent de titularul căii ordinare de atac,
măsurile educative, tocmai acele sancțiuni ce au nu numai un caracter
special educativ și coercitiv gradual, dar și prioritate în alegerea
aplicării în raport cu pedepsele.
Altfel spus,
inadmisibilitatea examinării în recurs a modului în care a fost
aplicată unui inculpat minor o măsură educativă din cele
prevăzute în art. 101 C. pen. ar echivala, pe de-o parte, cu excluderea
posibilității exercitării căii ordinare de atac a
recursului întemeiată pe cazul de casare invocat, ceea ce ar contraveni
tocmai esenței unui control judiciar, iar pe de altă parte ar
reprezenta o profundă inechitate prin eliminarea verificării unui
asemenea tip de sancțiune ce poate fi dispusă, potrivit legii,
față de un inculpat minor și a cărei finalitate este tocmai
menită să asigure o reală reintegrare socială, ca urmare a
profundului caracter educativ al acesteia.
Examinând recursul
în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare
prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta
Curte de Casație și Justiție apreciază recursul
procurorului ca fiind nefondat.
Sub aspectul
sancțiunii aplicate de prima instanță inculpatului minor F.C.,
respectiv măsura educativă a internării acestuia într-un centru
de reeducare conform art. 104 C. pen., instanța de apel a făcut o
evaluare proprie asupra criteriilor impuse de legiuitor în conținutul
dispozițiilor art. 100 C. pen. referitoare la consecințele
răspunderii penale, în contextul concret al cauzei.
Astfel, au fost
avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise,
circumstanțele reale ale săvârșirii ei, respectiv pe timpul
nopții și într-un mijloc de transport, starea fizică și
intelectuală a minorului, în vârstă de 14 ani la data
săvârșirii faptei, lipsit de supravegherea părinților,
aflat în abandon școlar, fiind absolvent a numai trei clase primare, având
un anturaj dubios, așa cum a rezultat din raportul de evaluare întocmit în
cauză, apreciindu-se că măsura educativă dispusă este
în măsură să asigure reeducarea minorului, fiind bazată pe
caracterul educativ preponderent, concretizat prin instrucția
școlară și comportamentală pe care acesta o poate dobândi
în centrul de reeducare, față de executarea unei pedepse într-un loc
de detenție, cum este penitenciarul.
Înalta Curte de
Casați și Justiție consideră că instanța de apel,
pe lângă însușirea argumentelor instanței de fond cu privire la
sancțiunea dispusă față de inculpatul minor, la rândul ei a
analizat just criteriile prevăzute în art. 100 C. pen. față de
condițiile concrete ale cauzei, evidențiind motivat finalitatea
măsurii educative luate față de minor, în raport cu aplicarea
unei pedepse.
Totodată,
Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriului examen,
nu poate avea în vedere critica invocată de către procuror, deoarece,
evaluând criteriile mai sus arătate impuse de legiuitor, în contextul
cauzei, apreciază că măsura educativă a internării
inculpatului minor într-un centru de reeducare, potrivit art. 104 C. pen.,
dispusă de prima instanță este singura care să poată să-și
atingă scopurile, atât cel educativ, cât și cel coercitiv pe care le
presupune o astfel de măsură.
Astfel, măsura educativă aplicată minorului F.C. reflectă
gravitatea faptei comise la data 27 august 2005, cu circumstanțele
concrete ale săvârșirii ei, ținând seama de profilul socio-moral
și de personalitate a minorului care a săvârșit această
faptă la vârsta de 14 ani, la limita răspunderii penale
prevăzută în art. 99 C. pen., când capacitatea sa de
conștientizare a consecințelor faptei comise a fost încă
marcată de insuficienta dezvoltare a capacității psihice,
comiterea faptei fiind determinată de carențe educaționale
familiale, generate de lipsa de supraveghere familială,
personalitate extrem de influențabilă, având un anturaj
nepotrivit, respectiv din persoane care au mai multe dosare penale, abandon
școlar, absolvind numai trei clase, consum de droguri (referatul de
evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul
București).
Împrejurarea că inculpatul minor a mai săvârșit același gen
de infracțiuni, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare,
evidențiind o perseverență infracțională,
relevată și de referatul de evaluare mai sus menționat,
constituie o accentuare a unui comportament antisocial, căruia i s-a
răspuns printr-o reacție socială concretă, adecvată
acelei sau acelor fapte, însă ale cărei finalități de
reinserție socială nu au fost atinse.
Așadar, faptul că inculpatului minor i-au mai fost aplicate pedepse
nu poate constitui un argument că și în cauza de față este
necesară condamnarea sa la o pedeapsă, deoarece fiecare cauză în
parte prezintă nu numai condiții concrete ale săvârșirii
faptei, dar și de personalitate ale inculpatului minor, aflat într-un
proces permanent de dezvoltare fizico-psihică, așa încât aplicarea unui
anume fel de sancțiune, fie măsură educativă, fie
pedeapsă, trebuie la rândul său să-și găsească
reflectarea personalizată minorului, în raport cu fapta și stadiul
personalității sale concrete.
Or, în contextul prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și
Justiție consideră că în mod just a fost dispusă
față de inculpatul minor măsura educativă a internării
într-un centru de reeducare, aceasta ținând cont atât de condițiile
concrete ale comiterii faptei de la 27 august 2005, cât și de profilului
socio-moral și de personalitate al minorului de la acel moment, fiind
menită să asigure implicarea acestuia întru-un proces formativ,
educațional adecvat, prin programe, care să-i modeleze
personalitatea, într-un mediu închis, ce evidențiază tocmai caracterul
coercitiv al măsurii, având ca finalitate asigurarea reinserției
pozitive a acestuia în societate.
În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este
legală și temeinică sub toate aspectele, așa încât nu este
incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 385
9
alin.
(1) pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând hotărârea
atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi
putut invoca din oficiu, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație
și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.