ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7111/2006

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196 din 19

mai 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., a fost aplicată inculpatului minor Ioniță S.M.Șt. măsura

educativă a libertății supravegheate, constând în lăsarea minorului pe timp de un

an sub supravegherea deosebită a părintelui, mama I.A., conform art. 103 C. pen.

Au fost puse în vedere inculpatului

minor prevederile art. 103 alin. (4) și (6) C. pen., și părintelui dispozițiile

art. 103 alin. (2) C. pen.

S-a constatat recuperat prejudiciul

cauzat părții vătămate A.E.S.

Inculpatul minor a fost obligat în

solidar cu partea responsabilă civilmente I.A. la 200 lei RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei RON onorariu pentru apărătorul din oficiu,

s-a dispus să fie plătită din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță, pe baza declarațiilor martorelor T.M. și R.V., declarația

martorei R.V. dată la instanță și declarațiile inculpatului date la urmărirea penală

și la instanță, a reținut în esență că, în ziua de 8 noiembrie 2005, orele

15,30, inculpatul minor I.S.M.Șt., aflându-se pe Bulevardul București din

Focșani a văzut-o pe partea vătămată A.E.S. din Focșani, că se deplasa împreună

cu numitele T.M. și R.V. spre cartierul Sud. Observând că partea vătămată avea pe

brațul drept o poșetă, a luat hotărârea de a o deposeda de aceasta.

În acest scop, inculpatul s-a

apropiat de cele trei tinere și în dreptul Bisericii din lemn de lângă SC M. SA

Focșani, s-a repezit asupra părții vătămate A.E.S., i-a smuls poșeta de pe braț,

după care a părăsit în fugă locul faptei.

Inculpatul a fost prins de organele

de poliție, la o distanță de 50 de metrii de locul faptei, găsindu-se asupra

lui un portofel cu suma de 250.000 lei ROL, aparținând părții vătămate. Poșeta

cu diverse bunuri personale ale acesteia a fost recuperată din curtea U.M.

01270 și predată părții vătămate.

S-a reținut că, fapta inculpatului I.S.M.Șt.,

așa cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.

A fost înlăturată apărarea

inculpatului, potrivit căreia fapta sa constituie infracțiunea de furt prevăzută

de art. 208 C. pen., întrucât furtul poșetei s-a săvârșit prin violență,

respectiv prin smulgerea acesteia de pe brațul părții vătămate A.E.S.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana

inculpatului și poziția procesuală a acestuia.

Astfel, s-a reținut că inculpatul

este minor, este pentru prima dată în sfera ilicitului penal, și față de vârsta

acestuia, de poziția procesuală sinceră pe care a avut-o și de mențiunile

făcute în referatul de evaluare, s-a apreciat că reeducarea inculpatului se

poate realiza prin aplicarea dispozițiilor art. 103 C. pen., lăsând minorul pe timp de un an sub supravegherea deosebită a mamei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat

faptul că în mod eronat a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat în solidar cu părțile responsabile civilmente în

condițiile în care nu exista constituire legală de parte civilă și inculpatul

nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile.

Hotărârea pronunțată a fost criticată

și sub aspectul temeiniciei arătându-se că în raport de modalitatea concretă de

săvârșire a faptei (pe timp de zi, în loc public) și de persoana inculpatului care,

așa cum rezultă din referatul de evaluare nu are un comportament tocmai

civilizat, se impune luarea față de acesta a măsurii internării într-un centru de

reeducare ori, suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art. 81 C. pen., cu referire la art. 110 și art. 110

1

C. pen., în sensul aplicării unei pedepse

cu suspendare condiționată însoțită de obligațiile ce decurg din prevederile

art. 103 alin. (3) C. pen., iar după împlinirea vârstei de 18 ani să se facă

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Prin decizia nr. 86/ A din 29

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel, a fost admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost desființată în parte sentința penală

nr. 196 din 19 mai 2006 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

S-a înlăturat din sentința penală

apelată dispoziția potrivit căreia a fost obligat inculpatul minor în solidar

cu partea responsabilă civilmente I.A. la plata sumei de 200 lei (RON) cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul I.S.M.Șt. a fost obligat la plata sumei de 200 lei (RON)

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (urmărire + fond).

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate, și conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului au rămas în

sarcina statului.

În motivarea deciziei s-a reținut că

primul motiv de apel este întemeiat în raport de dispozițiile art. 191 alin. (3)

C. proc. pen., iar cel de al doilea motiv de apel este nefondat.

La individualizarea măsurii care s-a

luat față de inculpatul minor a fost a avută în vedere persoana inculpatului care

este foarte tânăr (la data comiterii faptei avea vârsta de 15 ani și 4 luni),

comportamentul minorului care atât înainte de comiterea faptei cât și după

comiterea acesteia a respectat normele publice, faptul că este la primul impact

cu legea penală, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei, s-a

prezentat în fața instanței, însoțit de unul din părinți la toate termenele de judecată.

Totodată, s-a avut în vedere că

manifestarea infracțională a minorului a fost accidentală și s-a datorat existenței

resurselor financiare limitate precum și faptul că perspectivele de integrare ale

minorului sunt medii, dar ar putea  crește în cazul în care minorul și-ar continua

cu regularitate cursurile școlare supravegheat mai bine de părinți, aceștia

luându-și angajamentul în fața instanței, că-l vor supraveghea mai bine.

Față de toate acestea s-a apreciat

că măsura libertății supravegheate aleasă de prima instanță, prezintă garanția

îndreptării minorului, neimpunându-se luarea unei alte măsuri, respectiv internarea

într-un centru de reeducare sau aplicarea unei pedepse chiar și cu suspendarea condiționată

a executării acesteia.

Măsura internării într-un centru de

reeducare nu se poate lua în cazul în care minorul prezintă simple deficiențe

de comportament ce ar face îndestulătoare o acțiune de reeducare realizabilă

prin libertate supravegheată, ci doar în cazul constatării unor deformări

intelectual morale care reclamă supunerea la o acțiune de reeducare complexă.

Astfel, Curtea a apreciat că, în

raport de starea de fapt și de persoana inculpatului, luarea unei măsuri educative,

respectiv a libertății supravegheate este suficientă pentru îndreptarea

minorului.

Împotriva deciziei Curții, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați care, bazându-se pe

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., sub aspectul laturii penale și în rejudecare să se dispună

condamnarea inculpatului minor I.S.M.Șt. la pedeapsa închisorii a cărei

executare să fie suspendată condiționat, însoțită de încredințarea

supravegherii, până la împlinirea vârstei de 18 ani, unei instituții legal

însărcinate cu aceasta.

În motivarea recursului au fost

reiterate susținerile din apel.

Examinând decizia recurată în raport

de motivele de recurs invocate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Sistemul sancționator al

infractorilor minori așa cum este reglementat de dreptul penal român, este un sistem

special, fiind format nu doar din pedepse ci și din măsuri educative. Necesitatea

unui asemenea sistem sancționator mixt este pusă în evidență de faptul că până

la ajungerea la majorat, minorii se află într-un proces de continuă și

intensivă transformare, în această perioadă instruirea lor generală și

completarea pregătirii lor pentru viață au cele mai mari șanse de reușită, iar,

pentru a le corecta comportamentul și a-i educa în spiritul respectării

valorilor morale și sociale, de cele mai multe ori nu este nevoie de măsuri

represive care ar putea să le influențeze personalitatea în sens negativ.

Astfel legiuitorul a acordat prioritate

măsurilor educative, care prin acțiunea și finalitatea lor apar ca fiind cele

mai adecvate pentru a realiza îndreptarea minorilor.

Pedeapsa apare în concepția legiuitorului

ca o măsură extremă la care trebuie să se recurgă numai atunci când, luându-se în

considerare fapta săvârșită de minor și persoana acestuia, s-ar ajunge la

concluzia că măsurile educative sunt inapte să ducă la schimbarea în bine a

mentalității și comportamentului minorului.

În raport de scopul urmărit de

legiuitor, reeducarea inculpaților minori în principal prin măsuri educative,

de situația concretă a minorului care provine dintr-o familie organizată,

cunoscută în comunitatea din care face parte, cu o imagine favorabilă datorită comportamentului

manifestat și care are posibilitatea de a-l supraveghea, îndruma și de a-l ține

departe de mediul infracțional, care nu are antecedente penale și de concluziile

raportului de evaluare, primele instanțe luând față de inculpatul minor măsura

educativă a libertății supravegheate pe o durată de un an, s-au orientat spre

măsura optimă care să ducă la reeducarea inculpatului minor.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, constatând că motivul de recurs invocat este nefondat și întrucât nu

există nici un alt motiv de recurs care ar putea fi invocat din oficiu, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul parchetului

ca atare, decizia recurată fiind temeinică și legală.

Având în vedere și dispozițiile art.

193 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 29

septembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală pentru cauze cu minori

și familie.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100

lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 6 decembrie 2006