ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra contestației în

anulare de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 6 decembrie 2006,

invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., C.Z., prin

reprezentanții legali C.Z. și C.E., a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 7642/1/2006.

Prin decizia penală mai sus-menționată

a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul minor C.Z.

împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția pentru minori și familie, și a sentinței penale nr. 306 din 25

noiembrie 2005 a Tribunalului Sibiu, prin care față de acesta s-a luat măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

În motivarea căii

extraordinare de atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că,

soluționarea recursului s-a realizat fără citarea reprezentanților legali ai

părții vătămate minore L.P.

Contestația în anulare

formulată de C.Z. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C.

proc. pen.

Contestația în anulare este

mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate

cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza

penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.

Contestația în anulare este,

așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale

de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză

penală a fost definitiv judecată.

Contestația în anulare, ca

orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal,

dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui

înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Contestația în anulare se

adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un

autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către

aceeași instanță, așa încât, contestația în anulare are caracterul de cale de

atac de retractare.

Potrivit dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive

poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții.

Condiția comună tuturor cazurilor de contestație este ca hotărârea atacată să

fie definitivă.

În cadrul procedurii de

soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391

C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) –

c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestație,

este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi

care sunt la dosar.

Înalta Curte constată că,

deși contestația în anulare a fost introdusă de C.Z. în termenul prevăzut de art.

388 alin. (1) C. proc. pen., motivul de contestație invocat este însă

neîntemeiat.

Conform art. 386 lit. a) C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.

Raportând acest caz de

contestație în anulare la dispozițiile din Titlul V, Cap. II privitor la citarea

și comunicarea actelor procedurale, art. 175 – art.184 C. proc. pen., cu

referire la art. 197, art. 6 și art. 289 din același cod, se constată că

participarea părților la judecata în primă instanță sau în căile de atac

constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este

garantată, printre altele, și de principiul contradictorialității procesului

penal.

Drept urmare, când nu s-au

respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la

judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă privește judecarea în recurs

a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.

Însă, nulitatea relativă

decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în

interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea

dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. și, drept urmare, acesteia i s-a

adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului

procesual.

Rezultă deci că acest caz de

contestație în anulare [(art. 386 lit. a) C. proc. pen.)] poate fi invocat

exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.

Înalta Curte constată că C.Z.

a invocat în contestația în anulare formulată, lipsa reprezentanților legali ai

părții vătămate minore L.P. și nu propria lipsă, urmare unei citări nelegale,

la judecarea în recurs a cauzei penale. De altfel, din practicaua deciziei

penale nr. 6964 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 28

noiembrie 2006 rezultă că C.Z. a fost prezent la judecarea recursului.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestație în anulare formulată de

contestatorul C.Z., prin reprezentanții legali C.Z. și C.E., în raport de

împrejurarea că acesta a invocat lipsa la judecarea recursului a altei părți și

nu propria lipsă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., constatatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.Z. prin reprezentanți

legali C.Z. și C.E. împotriva deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

7642/1/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi

26 februarie 2007.