ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3507/2016

Decizia nr. 3507/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 186 din 2 februarie 2016, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000, formulată de recurentul A., și a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 864 din data de 24 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs A.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul susține că obiectul cauzei se compune din patru capete de cerere, și anume:

- recunoașterea dreptului pretins ca fiind unul legal, [servitutea de lumină este prevăzută în vechiul C. civ., art. 620 alin. (1), respectiv noul Cod art. 616];

- realizarea dreptului întrucât atunci când a fost deposedat de acest drept instanța nici nu și-a motivat bunăvoința, dar a desconsiderat și prevederile C. proc. civ. (vechi), art. 129 alin. (4), (5), (6), art. 261 alin. (1)-(5), art. 294 alin. (1) și art. 296;

- desființarea executării ca rămasă fără obiect, (dacă evident i se recunoșteau drepturile legale);

- neconstituționalitatea art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 626 C. proc. civ., articole ce îl obligă pe executor să execute fără discuții actul ce îi este remis, chiar dacă s-a dat cu încălcarea legilor, normelor și drepturilor celor ce urmează să fie „executați”, situație ce pune organul de executare într-o postură de dictator, transformând actul respectiv din simpla voință a unui judecător incompetent ori corupt în abuz la statul de drept și la democrație, ceea ce e inadmisibil.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat.

Soluția instanței asupra recursului formulat împotriva cererii de sesizare a Curții constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Recurentul a arătat că invocă dispozițiile Constituției art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(2)-(3), art. 52 alin. (3), art. 124 alin. (1)-(2)-(3), art. 146 lit. d), iar referitor la acesta din urmă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000, art. 626 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin hotărârea pronunțată, instanța de recurs în mod corect a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000, art. 626 C. proc. civ.

Astfel, raportat la obiectul cauzei așa cum a fost reținut de instanța de fond, respectiv obligarea pârâților la repararea prejudiciului reprezentat de respingerea demersurilor judiciare făcute de reclamant în legătură cu exercitarea dreptului său de proprietate, instanța de control judiciar constată că nu există o legătură între textele legale invocate, respectiv art. 6, art. 56

1

alin. (5) și art. 71 din Legea nr. 188/2000 și obiectul cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”) Înalta Curte are în vedere următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul în ceea ce privește capătul de cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat, și va dispune înaintarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 186 din 2 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 186 din 2 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește capătul de cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Dispune înaintarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 186 din 2 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în vederea repartizării aleatorii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.