ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 15 iunie 2015, sub nr. x/2015, contestatoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul AEROPORTUL ARAD S.A., anularea popririi înființate la 9 iunie 2015 de B.E.J.A. A., anularea încheierii de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare din 26 mai 2015, emisă în dosarul de executare nr. 368/2014, cenzurarea cheltuielilor de executare în ceea ce privește onorariul de avocat în sumă de 300.000 RON și repunerea părților în situația anterioară, solicitându-se, totodată, și suspendarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073-1077 din C. civ. de la 1864 și ale art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 14821/2015 din 28 august 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C.N.A.D.N.R. - S.A., în contradictoriu cu intimatul AEROPORTUL ARAD S.A. și cu terțul poprit Trezoreria Municipiului București, precum și cererile de acordare a cheltuieluilor de judecată, formulate de contestatoare și de intimată.

Împotriva sentinței sus-menționate, contestatoarea C.N.A.D.N.R. - S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 3507 A din 27 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate excepțiile lipsei de obiect și autorității de lucru judecat invocate de intimatul AEROPORTUL ARAD S.A., precum și apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 14821/2015 din 28 august 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Totodată, a respins ca neîntemeiată și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul AEROPORTUL ARAD S.A.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - C.N.A.D.N.R. S.A.) a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea față de decizia civilă nr. 213/2016 din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 116 A/2017 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată, precum și cererea de revizuire, ca nefondată.

Prin încheierea din 6 martie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă a îndreptat, din oficiu, eroarea strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 116 A/2017 din 13 februarie 2017, în sensul înlocuirii mențiunii "definitivă" cu mențiunea căii de atac, respectiv "cu recurs".

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenta C.N.A.I.R.- S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru cercetarea litigiului sub toate aspectele, în baza art. 496 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de revizuire și anulării deciziei civile nr. 3507 A din 27 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În debutul memoriului de recurs, C.N.A.I.R. - S.A. a susținut că instanța de revizuire a apreciat în mod greșit probele administrate și a înlăturat totalitatea argumentelor sale dezvoltate în susținerea revizuirii, ceea ce a determinat interpretarea eronată a raportului juridic dedus judecății, cu consecința pronunțării deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a prezentat o serie de aspecte cu caracter general vizând practica și doctrina în materia cazului de casare evocat, pentru ca, în final, să afirme că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens susținând că, în considerentele hotărârii, este expusă sumar situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, ca și argumentele reținute în susținerea sau respingerea cererilor formulate de părțile în litigiu. Totodată, a apreciat că motivarea insuficientă a deciziei atacate nu permite instanței de control exercitarea cenzurii specifice căii extraordinare de atac cu a cărei soluție a fost învestită.

În continuare, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 22 alin. (4), coroborat cu art. 152 din C. proc. civ., arătând că instanța de recurs nu este ținută de textul de lege indicat, ci, poate stabili încadrarea corectă a motivelor dezvoltate de recurent.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentului demers judiciar a arătat că instanța de apel s-a raportat în mod eronat la o serie de condiții privind admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiții ce exced prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a reprodus pasajul din considerentele deciziei atacate, în cuprinsul căruia s-a reținut că, în fața instanței de apel, în cauza în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv, în dosarul nr. x/2016, tribunalul a pus în doscuția părților excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 213 A din 22 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, excepție care a fost respinsă și, în considerarea acestui argument, a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția ca, în cel de al doilea proces, să nu se fi invocat existența primei hotărâri, ori, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să discute excepția autorității de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluționat această excepție.

În continuare, a criticat decizia dată în revizuire sub aspectul analizei fondului cererii, subliniind că decizia civilă nr. 3507 A din 27 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a V-a civilă este potrivnică deciziei civile nr. 213 A din 22 ianuarie 2016, dată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014, întrucât, prin această din urmă hotărâre, s-a constatat că C.N.A.D.N.R. - S.A. a fost liberat de datorie în cadul executării silite inițiate de B.E.JA. A. în dosarul execuțional nr. x/2014, existând, astfel, identitate de obiect între cele două litigii.

Sub aspectul fondului contestațiilor la executare soluționate prin cele două hotărâri pretins contradictorii, recurenta a invocat, în sprijinul contrarietății acestora, raportarea diferită a instanțelor la prevederile art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002.

Din perspectiva acestor texte legale, a susținut că somația prevăzută la art. 2 din O.G. nr. 22/2002 se emite anterior declanșării executării silite, în speță, intimatul-creditor procedând la executarea silită fără a o soma, în prealabil, pentru a executa de bună-voie obligația de plată. Astfel, detaliind asupra scopului acestei comunicări prin raportare la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 552 din 6 iulie 2006 și nr. 605 din 12 mai 2011, a arătat că acesta rezidă în protejarea activității instituțiilor publice împotriva unor executări silite care le-ar putea bloca activitatea. În acest sens, a arătat că scopul somației vizează asigurarea posibilității debitorului de a face demersuri pentru îndeplinirea obligației de paltă într-un interval rezonabil - 6 luni, în cazul lipsei de fonduri, astfel că, numai în situația în care nu se face plata de bună voie se poate trece la executarea silită potrivit dreptului comun, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002.

În final, recurenta a conchis că, de vreme ce toate actele de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2014 al B.E.JA. A. au fost anulate prin decizia civilă nr. 213/2016 din 22 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, intimatul-creditor Aeroportul Arad S.A. nu mai era îndreptățit să solicite, pe calea unei alte contestații la executare, plata cheltuielilor de executare, după ce i-a fost achitat debitul înscris în titlul executoriu, astfel că ultima pronunțată dintre hotărârile judecătorești potrivnice, respectiv decizia civilă nr. 3507/2016 din 27 septembrie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, prin care s-a stabilit că trebuie să-i plătească creditoarei și cheltuielile de executare, trebuia anulată pe calea revizuirii.

De asemenea, recurenta a susținut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 174 și următoarele, precum și a art. 702 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul-creditor AEROPORTUL ARAD S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 28 iunie 2017, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut argumentele intimatei în susținerea excepțiilor tardivității și nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului comunicat, doar recurenta a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și nulității recursului invocate prin întâmpinare și a admis în principiu recursul declarat de revizuenta C.N.A.I.R. S.A.

Examinând hotărârea recurată, în limitele controlului de legalitate și în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că executarea silită contestată a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea dată în cererea sa de revizuire din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind hotărârea recurată ca fiind lacunară în privința considerentelor ce au fundamentat soluția adoptată, deficitară în expunerea situației de fapt și de drept reținută pe baza probelor administrate, cât și în ceea ce privește examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant.

Se susține, așadar, că motivarea instanței este confuză și insuficientă, precum și faptul că, în scurta sa motivare, instanța nu a indicat motivele pentru care a înlăturat argumentele juridice și interpretarea recurentei în cererea sa de revizuire, dar și faptul că instanța nu a procedat la o interpretare proprie, neaducând niciun element de noutate în interpretarea speței, limitându-se la a invoca argumentele intimatei.

Contrar susținerilor recurentei-revizuente, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților. Așadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile și în ceea ce privește expunerea situației de fapt reținută de instanță.

În altă ordine de idei, faptul că, în motivarea hotărârii se pot regăsi în tot sau în parte argumente ce au fost învederate de una dintre părți nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, prin analogie cu ipoteza preluării/copierii considerentelor hotărârii atacate, atâta vreme cât acelea sunt argumentele care au format convingerea instanței și prin care a răspuns motivelor de critică.

Se constată, așadar, că instanța care a soluținat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Totodată, recurenta lasă de înțeles că, în virtutea prerogativei instanței de recurs de a stabili încadrarea corectă a motivelor de nelegalitate dezvoltate, criticile anterior analizate ar putea fi subsumate și motivului de casare/de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care se referă la încălcarea normelor de procedură.

Față de acest aspect, Înalta Curte constată că, deși criticile aduse de recurentă vizează o pretinsă nerespectare/încălcare a unor texte din C. proc. civ., criticile nu pot fi subsumate nici măcar în parte motivului de casare/de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acest motiv fiind unul rezidual, aplicabil doar în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac nu se subsumează altui/altor motive de casare sau de modificare.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea dată în revizuire sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu și a normelor de drept procesual.

Cum recurenta invocă încălcarea unor norme de procedură referitoare la condițiile de admisibilitate a revizuirii, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, se impune încadrarea acestui motiv de recurs la cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub aspectul existenței unor condiții ce exced prevederilor legale în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că cele două decizii definitive pronunțate în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015 se află în contrarietate sub aspectul considerentelor și soluțiilor pronunțate în cele două dosare, divergența derivând din interpretarea prevederilor legale în materia executării silite și de punerea în executare a aceluiași titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1106 din 13 martie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012, îndreptată prin încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad și de decizia civilă din 24 iunie 2014 pronunțată de Î.C.C.J. în cadrul aceluiași dosar de executare nr. 368/2014 al B.E.J. A..

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități de cauză, obiect și părți, cu mențiunea că hotărârile trebuie pronunțate în dosare diferite.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiției ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. să nu încalce ea înseși principiul securității juridice și autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită, iar revizuirea să nu se transforme într-un recurs la recurs.

În situația în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de al doilea proces, excepția puterii lucrului judecat.

În altă ordine de idei, atunci când se cere anularea celei de-a doua hotărâri, instanța nu urmează să facă o analiză a celor două hotărâri, ci va anula numai hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, instanța de revizuire nu este îndreptățită să verifice care din cele două hotărâri este legală și temeinică, ci, în mod automat, dacă sunt îndeplinite condițiile mai sus arătate, va anula a doua hotărâre.

În speță, în susținerea motivului de revizuire, autoarea revizuirii și a prezentului recurs a arătat, în esență, că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. se manifestă prin aceea că nu se mai poate pune în discuție aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, lege nerespectată de executorul judecătoresc și nici modul prin care s-a demarat executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 368/2014.

Totodată, Înalta Curte constată că, în decizia nr. 3507/2016, tribunalul a reținut caracterul nefondat al excepției autorității de lucru judecat invocată de către intimata creditoare prin întâmpinare, nefiind întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză în cele două dosare: obiectul dosarului cu nr. x/2014 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 213 din 22 ianuarie 2016 de către Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat de o contestație la executare, dar împotriva altor acte decât cele care fac obiectul prezentei contestații.

Nu este deci îndeplinită cerința ca a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).

În plus, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, în al doilea proces s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar instanța de apel nu a omis a se pronunța asupra ei, ci dimpotrivă a respins-o în mod expres prin dispozitivul deciziei nr. 3507/2016.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 116A/2017 din 13 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2020.