ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4081/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.11.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea răspunsului nr. x/28.11.2013, precum și obligarea ministerului să îl înscrie în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari.

Prin sentința nr. 82 din 29 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 82 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamant A., cât și pârâtul Ministerul Justiției (recurs incident).

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. solicită, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată nu i-a fost comunicată și că, deși nu locuiește cu nicio persoană, instanța de fond i-a adus la cunoștință că hotărârea a fost primită la adresa indicată de o mătușă a sa. Susține că a luat cunoștință de hotărârea recurată abia la data de 27.07.2016

3.2. Prin recursul incident declarat, recurentul-pârât Ministerul Justiției solicită admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prescripției invocate de Ministerul Justiției, în ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, invocă excepția tardivității declarării recursului și solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția tarvidității formulării cererii de recurs de către reclamantul A., astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv formulat.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul A., se constată că sentința recurată a fost comunicată acestuia la data de 18.04.2016, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poștă la data de 05.08.2016, conform datei menționate pe plicul de corespondență de la dosar recurs.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Astfel, în raport cu data comunicării sentinței recurate - 18 aprilie 2016, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 04 mai 2016.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de față a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 04 mai 2016.

De asemenea, se reține că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant cu privire la faptul că, întrucât sentința recurată nu s-a comunicat unui membru al familiei sale, nu se poate considera că acesta a intrat în posesia hotărârii.

Astfel, se constată că în speță au fost respectate dispozițiile art. 163 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența."

Prin urmare, textul de lege în baza căruia s-a făcut comunicarea vorbește despre persoană majoră care locuiește cu destinatarul și nu despre o rudă, motiv pentru care nu are relevanță calitatea de mătușă a persoanei care a primit hotărârea recurată în raport cu prevederile art. 163 alin. (6) din C. proc. civ., câtă vreme comunicarea hotărârii recurate s-a făcut la adresa indicată de recurentul-reclamant, fiind înmânată unei persoane majore ce locuia la acea adresă.

Având în vedere că înmânarea actului de procedură reprezintă un fapt constatat de către persoana ce a făcut comunicarea ex propriis sensibus, acest aspect putea fi combătut doar prin procedura înscrierii în fals

În aceste condiții, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termen, în condițiile art. 186 C. proc. civ., și nici nu a făcut dovada faptului că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, astfel cum acest text de lege prevede.

Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 82 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

2.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte constată că potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ.:

"Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înțeles să transpună aplicarea acestor prevederi și în privința procedurii de soluționare a recursului, astfel că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Prin urmare, Înalta Curte, văzând soluția dată în privința recursului principal declarat de reclamantul A., ce nu implică cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 472 alin. (2) și, respectiv, art. 491 alin. (1) din același act normativ, va constata rămas fără efect recursul incident declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 82 din 29 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.