ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017 la data de 15.06.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul (Ministrul) Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 50/2011pentru reglementarea modalității de plată și recuperare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare inițiate împotriva persoanelor care ocupă sau au ocupat funcții de demnitate publică, înalți funcționari publici, funcționari publici și personal contractual în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la repararea pagubei cauzate prin punerea în aplicare a actului administrativ a cărui anulare o solicită la pct. 1), respectiv plata sumei de 5231,00 RON reținută potrivit acestui act administrativ nelegal, sumă actualizată, majorată în raport cu indicele de inflație, precum și acordarea dobânzii legale de la data reținerii până la efectuarea plății efective, sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2), cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest dosar.

Prin sentința civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul (Ministrul) Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, precum și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A arătat recurentul-reclamant că intimații-pârâți nu își exercită drepturile cu bună-credință astfel cum prevede art. 14 din C. civ.

De asemenea, în opinia sa, judecătorul fondului a motivate sentința pe alte considerente, care sunt contradictorii, neluând în considerare apărările, precum și probatoriile administrate în cauză.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității dispusă la alin. (3) al aceluiași articol, cererea de recurs nefiind legal timbrată.

Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A. nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocate prin cererea de recurs, deși i-a fost adusă la cunoștință inițial la data de 27 martie 2018, conform dovezii de înmânare a citației, aflată la dosar și, ulterior, la data de 16 martie 2020, conform procesului-verbal de înmânare a citației care atestă depunerea acesteia la cutia poștală a destinatarului, aflat la dosar, respectiv la data de 28 mai 2020, conform procesului-verbal de înmânare a citației care atestă, de asemenea, depunerea acesteia la cutia poștală a destinatarului, aflat la dosar.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1 din 8 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.