Decizia nr. 1940/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 54/2015 a Curții de Apel Ploiești

Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Autonomă Municipală RAM Buzău în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a finanțelor Publice Buzău, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, a solicitat, prin prisma prevederilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 215 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea executării Deciziei de impunere F-BZ-1002 din 20 noiembrie 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă de AJFP Buzău, Dispoziției nr. 575 din 20 noiembrie 2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscal emisă de AJFP Buzău și Raportului de Inspecție Fiscală F-BZ- 1736 din 20 noiembrie 2014, emis de către AJFP Buzău, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 54 din data de 5 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă Municipală RAM Buzău, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-BZ-1002 din 20 noiembrie 2014 emisă de AJFP Buzău precum și Dispoziția nr. 575 din 20 noiembrie 2014 emisă de AJFP Buzău.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 54 din data de 5 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, în mod greșit prima instanță a apreciat că în speța dedusă judecății există un caz bine justificat, ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, reținând numai argumentele expuse de reclamantă. Măsura suspendării actelor administrative este una excepțională care se poate dispune doar în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de legea contenciosului administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. În acest sens este și Decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a Curții Constituționale în care s-a reținut faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate”. Astfel, consideră recurenta că, Decizia de impunere F-BZ-1002 din 20 noiembrie 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice și Dispoziția nr. 575 din 20 noiembrie 2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, au fost emise în aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Având în vedere că actele administrativ fiscale care formează obiectul cauzei au fost emise cu respectarea prevederilor legale în materie, solicită respingerea cererii de suspendare întrucât nu a fost probată existența unui caz bine justificat. În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, prima instanță a considerat că intimata a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, măsura înființării popririi asupra disponibilităților bănești are drept consecință imposibilitatea plății furnizorilor, creditelor bancare și oprirea furnizării serviciilor publice către consumatorii de energie termică. Recurenta susține că, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze acest fapt, fiind lipsite de relevanță afirmațiile făcute în acțiunea formulată. Organele fiscale au procedat la aplicarea legii prin luarea măsurilor de executare silită, acest fapt neputând fi considerat prin el însăși ca producător al unei pagube iminente. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea cererii de suspendare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Regia Autonomă Municipală „RAM” Buzău invocă excepția nulității recursului motivat de faptul că, recurenta nu a înțeles să invoce pe lângă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prevederi care îndreptățesc persoana interesată de a exercita calea de atac în cauza dedusă judecății. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin raportul întocmit, raportorul a apreciat că recurenta a indicat temeiul de drept al cererii de recurs prin invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La termenul din 15 iunie 2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs n u este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin motivele de recurs formulate, recurenta susține că în speța dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazuri bine justificate sunt acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cu alte cuvinte, pentru a se dovedi existența unui caz bine justificat reclamantul trebuie să înfățișeze instanței împrejurări legate de starea de fapt, de diligențele depuse, de atitudinea autorităților, de posibile efecte asupra instituției/autorității publice sau asupra altor persoane. Pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei vătămate în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci prezentarea mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Or, în speța dedusă judecății, împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate rezidă din următoarele: Prin Raportul de Control încheiat de Curtea de Conturi a României auditorii Curții de Conturi au constat că TVA la subvenție pentru furnizarea energiei termice către populație (pe motivul că TVA la subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație nu a fost încasată de la furnizorul ajutorului de stat) - trebuie înregistrată în contul 4428: Taxa pe Valoare Adăugată Neexigibilă, iar prin raportare la dispozițiile art. 134 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 (privind aplicabilitatea art. 137 din Legea nr. 571/2003), art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992 - constatările AJFP Buzău sunt în contradicție cel puțin cu constatările Curții de Conturi a României. Prin Decizia nr. 3290 din 15 mai 2014 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2012 instanțele de judecată au constatat în mod irevocabil că, pentru asigurarea diferenței de preț în vederea furnizării energiei termice către populație intervine inaplicabilitatea art. 137 din Legea nr. 571/2003 prin raportare la dispozițiile pct. 18 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, în sensul că nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvențiile sau alocațiile primite de la bugetele locale, subvențiile care sunt acordate pentru atingerea unor parametrii de calitate, subvențiile acordate pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situații similare. În acest sens se poate reține efectul pozitiv al puterii lucrului judecat din Decizia nr. 3290 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, efect care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior și nu prezintă relevanță că litigiul anterior a vizat alte părți, respectiv reclamantul și Curtea de Conturi a României. Altfel spus, prin raportare la dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare. Mai mult decât atât, prin Adresa nr. 2227 din 14 ianuarie 2015 furnizorul ajutorului de stat certifica faptul că, toate sumele virate cu titlu de subvenție/ajutor de stat pentru furnizarea agentului termic către populație nu au fost purtătoare de TVA fapt pentru care instituția în cauză declara că nu au fost virate niciodată către RAM Buzău TVA la subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație motivat de faptul că bugetul local nu a avut prevăzut niciodată această taxă pe valoare adăugată în subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație și pe această cale nici RAM Buzău nu poate fi obligată la restituirea sumei aferentă TVA - acest aspect reieșind și din aplicabilitatea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 15/1990 - Subvențiile se acordă și se administrează de guvern sau de organele locale ale administrației de stat, după caz, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora și pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate. De asemenea, nu este lipsit de relevanță faptul că, în concordanță cu dispozițiile O.G nr. 36/2006 - privind instituirea prețurilor de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate și Ordinul MFP nr. 2917/2009 & Ordinul MAI nr. 252/2009 - privind aprobarea schemei de ajutor de stat acordat operatorilor economici care prestează servicii de interes economic general de producere, transport, distribuție energie termică în sistem centralizat în compensare pentru obligativitatea furnizării unui serviciu de interes economic general, regiei i se acordă, de la bugetul local, un ajutor de stat pentru furnizarea energiei termice către populație în vederea prestării serviciului public în regim continuu în condiții de siguranță și confort. Or, regia nu a încasat niciodată de la autoritatea publică locală/furnizorul ajutorului de stat TVA la subvenție/ajutor de stat pentru furnizarea energiei termice către populație astfel cum rezultă din Adresa nr. 5298 din 20 martie 2014 - emisă de autoritatea publică locală/furnizori ajutorului de stat și în aceste circumstanțe. Dincolo de prevederile legale ce exclud aplicabilitatea TVA asupra subvenției acordate pentru furnizarea energiei termice către populație, nici Regia Autonomă Municipală " RAM " Buzău nu poate fi obligată 1 restituirea sumei aferentă TVA câtă vreme această sumă nu a fost inclusă în subvenție. Cu privire la iminența producerii unei pagube se constată că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Raportat la această condiție de admisibilitate, se constată că din actele dosarului rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, iar intimata-reclamantă a solicitat administrarea probelor cu privire la iminența producerii unei pagube, astfel cum avea obligația. În acest sens s-a avut în vedere paguba iminentă reprezentată de perturbarea previzibilă a funcționării regiei, după ce în prealabil AJFP Buzău a dispus, aplicarea următoarelor măsuri: - sechestrarea tuturor bunurilor mobile/imobile proprietatea regiei cu consecințe grave în derularea unor credite bancare asupra cărora sunt instituite garanții bancare - astfel cum rezultă din Procesul-verbal de sechestru nr. 3133.3134.3135 din 7 martie 2014 și 3190 din 13 martie 2014; - limitarea sau chiar imposibilitatea plății furnizorilor și pe cale de consecință oprirea furnizării serviciilor publice către consumatorii de energie termică din mun. Buzău; - demararea formelor de executare silită - astfel cum rezultă din Somația nr. 2 ce face obiectul Dosarului execuțional nr. y/10/35/1/2015/17382 și a titlului executoriu nr. 1 din 2 februarie 2015 ce face obiectul Dosarului execuțional nr. y/10/35/1/2015/17382. Toate acestea demonstrează că în cauză, instanța de fond a reținut corect îndeplinirea acestei condiții, astfel că sunt nefondate criticile recurentei sub acest aspect. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, suspendarea executării actelor administrative-fiscale Decizia de impunere F-BZ-1002 din 20 noiembrie 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă de AJFP Buzău și Dispoziția nr. 575 din 20 noiembrie 2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscal, emisă de AJFP Buzău, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se impune cu necesitate, întrucât în situația în care măsurile impuse AJFP Buzău se transpun în practică ar produce o perturbare previzibilă gravă cu consecințe imprevizibile atât în buna desfășurare a serviciilor publice cât și în derularea normală a activităților bugetare a autorității publice locale. De altfel, menirea instituției suspendării executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă și din Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii a Consiliului Europei, este de a oferi o protecție jurisdicțională provizorie care conferă, ca principiu, celui ce se consideră vătămat posibilitatea de a solicita suspendarea executării actelor administrative.

Soluția pronunțată În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.