ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2017

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Autonomă Municipală „RAM” Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală: - anularea Deciziei nr. 167 din 18 iunie 2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală; - anularea, în parte, a Deciziei de impunere F-BZ-247 din 28 februarie 2014, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău - pentru suma de 18.250.787 RON, reprezentând: 13.760.702 RON TVA la subvenție și 4.490.085 RON accesorii; - anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală F-BZ-433 din 28 februarie 2014, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău - pentru suma de 18.250.787 RON, reprezentând: 13.760.702 RON TVA la subvenție și 4.490.085 RON accesorii; - obligarea pârâtelor la restituirea către regie a sumelor încasate/compensate/reținute din executarea actelor administrative fiscale contestate. 1.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 227 din 12 noiembrie 2014, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. 167 din 18 iunie 2014, a anulat, în parte Decizia de impunere nr. F-BZ-nr. 247 din 28 februarie 2014, emisă de pârâta A.J.F.P. Buzău, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. F-BZ-433 din 28 februarie 2014 pentru suma de 18.250.787 RON, reprezentând: 13.760.702 RON taxă pe valoarea adăugată și 4.490.085 RON accesorii aferente TVA. De asemenea, a respins capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.275.964 RON și a obligat pârâtele la plata sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău și Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că organul fiscal a stabilit eronat obligații suplimentare de plată în sarcina societății intimate, fiind în contradicție cu dispozițiile legale aplicabile. La rândul său, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc. - 2003. 2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Totodată, completul de filtru, prin Încheierea de ședință din 20 octombrie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, a fixat termen de judecată în ședința din data de 16 februarie 2017, dispunând citarea părților. 2.

La data de 9 februarie 2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea Regiei intimate, formulată în temeiul prevederilor art. 267 TFUE, prin care a solicitat sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei decizii preliminare cu privire la următoarele întrebări preliminare: „I. În ce măsură impunerea la plată a regiei, de către organele fiscale, cu TVA la subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație impusă la plată în temeiul pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, contravine prevederilor art. 62 alin. (2), art. 66 lit. b), art. 73, art. 132 alin. (1) lit. g), precum și a altor prevederi din Directiva 2006/112/CE (privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată) coroborate cu dispozițiile Deciziei 2005/842/CE (privind ajutorul de stat acordat sub forma compensației pentru obligația de serviciu public acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general) în condițiile în care: - ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație s-a acordat pentru compensarea costurilor generate de obligația de prestare a serviciilor publice către populație și pentru acoperirea costurilor/pierderilor legate de furnizarea energiei termice către populație în concordanță cu prevederile Deciziei 2005/842/CE; - TVA la subvenția/ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație, impusă la plată de către organele fiscale nu este o taxă exigibilă, ca urmare, pe de o parte, a neincluderii taxei în bugetul local iar pe de altă parte, a neplății/nevirării, din bugetul furnizorului ajutorului de stat, a TVA la ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație; - ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație nu a fost plătit în mod direct regiei de către furnizorul ajutorului social pentru furnizarea energiei termice către populație . II. În ce măsură impunerea la plată a regiei, de către organele fiscale, cu TVA la subvenția pentru furnizarea energici termice către populație, impusă la plată în temeiul pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 contravine prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care instanțele de judecată au constatat în mod irevocabil, prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3290 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2012, că nu se justifică impunerea la plată a regiei cu TVA la subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație ?”. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor și cererii de sesizare a CJUE 3.1. În ceea ce privește cererea de sesizare a CJUE formulată de Regia intimată Într-adevăr, potrivit art. 267 TFUE, CJUE este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța hotărârea, să ceară Curții (CJUE) să se pronunțe cu privire la această chestiune. Așa cum s-a menționat la pct. 2.3 al prezentei decizii, Regia intimată a solicitat Înaltei Curți să sesizeze CJUE pentru adoptarea unei decizii preliminare cu privire la următoarele două întrebări: I. În ce măsură impunerea la plată a regiei, de către organele fiscale, cu TVA la subvenția pentru furnizarea energiei termice către populație impusă la plată în temeiul pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, contravine prevederilor art. 62 alin. (2), art. 66 lit. b), art. 73, art. 132 alin. (1) lit. g), precum și a altor prevederi din Directiva 2006/112/CE (privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată) coroborate cu dispozițiile Deciziei 2005/842/CE (privind ajutorul de stat acordat sub forma compensației pentru obligația de serviciu public acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general) în condițiile în care: - ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație s-a acordat pentru compensarea costurilor generate de obligația de prestare a serviciilor publice către populație și pentru acoperirea costurilor/pierderilor legate de furnizarea energiei termice către populație în concordanță cu prevederile Deciziei 2005/842/CE; - TVA la subvenția/ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație, impusă la plată de către organele fiscale nu este o taxă exigibilă, ca urmare, pe de o parte, a neincluderii taxei în bugetul local iar pe de altă parte, a neplății/nevirării, din bugetul furnizorului ajutorului de stat, a TVA la ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație; - ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație nu a fost plătit în mod direct regiei de către furnizorul ajutorului social pentru furnizarea energiei termice către populație . II. În ce măsură impunerea la plată a regiei, de către organele fiscale, cu TVA la subvenția pentru furnizarea energici termice către populație, impusă la plată în temeiul pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 contravine prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care instanțele de judecată au constatat în mod irevocabil, prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3290 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2012, că nu se justifică impunerea la plată a regiei cu TVA la subvenția/ajutorul pentru furnizarea energiei termice către populație ?”. Potrivit prevederilor art. 267 TFUE, instanța națională poate/este datoare să ceară CJUE să pronunțe decizie preliminară numai în situația în care instanța națională „apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre”, în cauza pendinte/aflată pe rolul său. În cauza de față, elementul litigios nu rezidă în aplicarea uniformă a dreptului european - Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA, ci în interpretarea și aplicarea dreptului intern - art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal - 2003 și a Normei metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu privire la impozabilitatea/neimpozabilitatea subvențiilor și alocațiilor primite de la bugetele locale, în raport cu destinația/scopul acestora. Cu alte cuvinte, instanța de recurs, în conformitate cu prevederile art. 267 TFUE, apreciază că, în cauză, pentru soluționarea recursurilor formulate nu este necesară pronunțarea unei decizii preliminare a CJUE, fiind vorba de interpretarea dreptului intern în raport cu elementele factuale ale litigiului. Astfel, în Cauza C-184/2000, prin hotărârea/decizia din 22 noiembrie 2001 (Camera a III-a), s-a statuat că în ce privește subvențiile legate în mod direct de preț în sensul art. 11, A, parag.1,a) din Directiva a șasea din 17 mai 1977, revine judecătorului de trimitere să verifice, pe baza elementelor de fapt, dacă subvenția constituie sau nu o contrapartidă totală sau parțială a unei operațiuni de livrare de bunuri sau de prestare de servicii și care sunt vărsate/plătite de către un terț către vânzător sau prestator. În concluzie, Înalta Curte a apreciat că nu este necesară o hotărâre/decizie preliminară CJUE, cererea de sesizare fiind respinsă ca atare. 3.2. În ceea ce privește recursurile formulate de autoritățile fiscale, instanța de recurs a constatat că sunt întemeiate, fiind admise potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare. 3.3. Așa cum s-a menționat la pct. 2.1. al prezentei decizii, DGRFP Galați, prin AJFP Buzău, precum și ANAF au invocat, în recursurile formulate, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În cauză, instanța de recurs a reținut că, în esență, cele două autorități fiscale recurente au susținut următoarele critici: - în mod greșit Curtea de apel și-a întemeiat motivarea/argumentele soluției pe speța care a avut ca părți RAM Buzău și Curtea de Conturi a României, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/114/2012 în care s-a pronunțat Decizia nr. 3290 din 15 mai 2014; - instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., reținând efectul puterii de lucru judecat ca o prezumție cu caracter absolut, argumentând că autoritățile fiscale are în dosarul de față o situație similară cu aceea pe care Curtea de Conturi a avut-o în Dosarul nr. x/114/2012; - pe fondul cauzei, instanța de fond trebuia să rețină și să aplice dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul fiscal și pct. 18 alin. (1) din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 44/2004, iar dispozițiile pct. 18 alin. (2) din normă nu erau aplicabile din moment ce subvențiile anuale nu au fost acordate pentru atingerea unor parametri de calitate sau pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situații similare. În concluzie, autoritățile fiscale recurente au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și respingerea în totalitate a acțiunii, actele administrative fiscale fiind legale și temeinice. 3.

Referitor la susținerile subsumate primei critici, instanța de recurs a constatat că instanța de fond și-a întemeiat aprecierile pe soluțiile date în Dosarul nr. x/114/2012, respectiv pe Sentința nr. 3458 din 15 septembrie 2013 și pe Decizia nr. 3290 din 15 mai 2014 pronunțate de Tribunalul Buzău, respectiv de Curtea de Apel Ploiești. Astfel, a reținut că prin Sentința nr. 3458 din data de 25 septembrie 2013, Tribunalul Buzău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta Regia Autonomă Municipală - RAM Buzău, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Buzău și Curtea de Conturi a României, a anulat în parte actele administrative contestate, respectiv Decizia nr. 2 din 2 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Buzău și Încheierea nr. 79 din 16 mai 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, numai în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 3 referitoare la stabilirea și evidențierea în contabilitate a TVA aferentă subvențiilor încasate de la bugetul local și a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative. Prin Decizia nr. 2 din 2 martie 2012 Curtea de Conturi a dispus, la pct. 3, ca măsură: „stabilirea și evidențierea în contabilitate a TVA aferentă subvențiilor încasate de la bugetul local al Municipiului Buzău pentru acoperirea diferențelor de preț la energia termică livrată populației Municipiului Buzău, înscrierea în jurnalul de vânzări și preluarea acesteia în decontul de TVA în vederea determinării sumelor de plată datorate bugetului de stat, precum și virarea acestei taxe împreună cu majorările (dobânzile) de întârziere aferente”. Recursul formulat de Curtea de Conturi împotriva Sentinței nr. 3458/2013 a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3290/2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Astfel, Curtea de apel a reținut, în prezenta cauză, incidența prevederilor art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. în ceea ce privește excluderea TVA asupra subvenției acordate de la bugetul local pentru energia termică pentru anul 2011, perioadă care făcuse obiectul controlului Curții de Conturi. În ceea ce privește subvențiile aferente perioadelor 1 august 2010 - 31 decembrie 2010 și, respectiv, 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2013, instanța de fond a concluzionat că se impune aceeași soluție, fiind vorba de o situație de fapt similară și de aceleași dispoziții legale incidente. Într-adevăr, potrivit art. 1200 pct. 4 C. proc. civ. - 993, puterea autorității de lucru judecat constituie o prezumție legală în privința adevărului juridic astfel stabilit, dar, conform prevederilor art. 1201, există lucru judecat numai atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Or, în cauză, cele două cereri/acțiuni comparate de instanța de fond au obiect și cază distincte, acestea fiind formulate de Regia intimată pentru anularea unor acte administrative financiare emise de Camera de Conturi/Curtea de Conturi și, respectiv, anularea unor acte administrative fiscale emise de autoritățile recurente. Mai mult, în cele două litigii/dosare, comparate de instanța de fond este vorba de forme distincte ale răspunderii juridice. În cazul primului litigiu, Camera de Conturi/Curtea de Conturi, prin actele administrative emise, au stabilit 4 măsuri de angajare a răspunderii juridice financiare a Regiei, în timp ce în cazul litigiului/dosarului de față, organele fiscale au emis acte administrative fiscale prin care a fost stabilită răspunderea juridică fiscală a Regiei. Astfel fiind, concluzia instanței de fond este lipsită de temei legal, prevederile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (2) C. civ., nefiind incidente în prezenta cauză. 3.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția pe fond a Curții de apel, instanța de recurs a constatat că susținerile autorităților fiscale sunt întemeiate. Din actele și lucrările cauzei, susținerile și apărările părților, dispozițiile legale incidente, rezultă situația de fapt și de drept care va fi prezentată în continuare. Astfel, prin Decizia de impunere nr. F-BZ 247 din 28 februarie 2014 emisă de AJFP Buzău, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-BZ/433 din 28 februarie 2014 s-au stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina reclamantei RAM RA Buzău, ca urmare a soluționării decontului de TVA cu suma negativă cu opțiune de rambursare aferente perioadei 1 august 2010 - 30 noiembrie 2013, în sumă de 12.898.386 RON TVA și suma de 4.488.125 RON obligații fiscale accesorii. Ca urmare a soluționării decontului de TVA cu suma negativă cu opțiune de rambursare aferente perioadei 1 decembrie 2013 - 31 decembrie 2013, cu control anticipat, s-au stabilit suplimentar TVA în sumă de 865.064 RON și obligații fiscale accesorii în sumă de 6.398 RON. Reclamanta a contestat această decizie de impunere pentru suma totală de 18.250.787 RON, din care 13.760.702 RON TVA și 4.490.085 RON accesorii aferente, iar prin Decizia nr. 167 din 18 iunie 2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor a respins contestația ca neîntemeiată. Astfel, s-a reținut că RAM Buzău are ca obiect de activitate servicii de transport și distribuție a energiei termice preluate de la gardul centralei de la producător și furnizarea în regim de termoficare către populația municipiului Buzău, facturând energia termică livrată la un preț inferior prețului de achiziție de la furnizorul SC B. SA Buzău. Diferența de preț dintre prețul de achiziție și prețul de livrare către populație prin intermediul asociațiilor de proprietari este înscrisă într-o notă de fundamentare - decont și transmisă Consiliului Local Buzău în vederea obținerii de subvenție de la bugetul local. Organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada august 2010 - decembrie 2013 reclamanta a încasat subvenții de la bugetul local pentru acoperirea diferențelor dintre prețul de achiziție al energiei termice de la producător și prețul de livrare a acesteia către populație, subvenții pe care nu le-a inclus în baza de impozitare și pentru care nu a colectat TVA aferentă, încălcând, astfel, prevederile art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., astfel cum au fost explicitate prin pct. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt incidente dispozițiile pct. 18 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, subvențiile respective fiind acordate pentru atingerea unor parametri de calitate, respectiv pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situații similare, nu că ar fi legate de preț, cum au reținut organele fiscale. Dispozițiile legale incidente în cauză au următorul conținut: „Codul fiscal - Capitolul VII Baza de impozitare - Art. 137. - (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni; - pct. 18 - Normă metodologică de aplicare a Codului fiscal, aprobată prin H.G. nr. 44/2004: (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., subvențiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenții intervine la data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Se consideră că subvenția este legată direct de preț dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) subvenția este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual; b) cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia trebuie să fie mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției. (2) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvențiile sau alocațiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale, de la bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), respectiv subvențiile care sunt acordate pentru atingerea unor parametri de calitate, subvențiile acordate pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situații similare”. Deci, din dispozițiile legale citate (art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc. și pct. 18 alin. (1) din Normă) rezultă că subvenția este direct legată de preț atunci când: - subvenția este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual; - cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia trebuie să fie mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției. Din analiza documentelor aflate în dosarul cauzei, respectiv Nota de fundamentare - „Calculul privind compensarea unitară a combustibilului folosit pentru producerea energiei termice furnizată populației și a subvenției unitare asigurată de către autoritatea administrației publice locale pe luna august 2010", prin care regia a solicitat subvenția în luna august 2010, se reține că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru a fi incluse în baza de impozitare a TVA, respectiv: - este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, respectiv pe gigacalorie; - cumpărătorii beneficiază de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia este mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției. Astfel fiind, având în vedere dispozițiile legale citate mai sus, rezultă că subvenția primită/încasată de RAM Buzău, pentru acoperirea diferențelor dintre prețul de achiziție a energiei termice de la furnizorul-producător și prețul de livrare a acesteia către populația municipiului Buzău prin intermediul asociațiilor de proprietari, a fost acordată pe fiecare unitate de măsură a bunurilor livrate, respectiv pe gigacalorie, înscrisă de regie în nota de fundamentare-decont, document înaintat consiliului local în vederea obținerii subvenției, astfel că subvenția este legată direct de prețul bunurilor livrate, intrând așadar în baza de impozitare a TVA, motiv pentru care RAM Buzău avea obligația colectării TVA la data încasării subvenției. Este adevărat că intimata a susținut, iar instanța de fond a reținut că Regia nu a avut/nu are obligația să colecteze TVA aferentă subvențiilor anuale primite, fiind scutită potrivit dispozițiilor pct. 18 alin. (2) din Normele metodologice referitoare la art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., însă, în cauză nu s-a probat că subvențiile respective ar fi fost acordate pentru atingerea unor parametri de calitate sau pentru acoperirea unor cheltuieli, ori alte situații similare. De altfel, nici intimata și nici instanța de fond nu a denumit/indicat, cel puțin, parametrii de calitate, cheltuielile, situațiile similare avute în vedere de aceste dispoziții legale invocate. Astfel fiind, subvenția primită de RAM Buzău, pentru acoperirea diferențelor dintre prețul de achiziție a energiei termice de la furnizorul-producător și prețul de livrare a acesteia către populația municipiului Buzău prin intermediul asociațiilor de proprietari, intră în baza de impozitare a TVA și este aferentă prețului, întrucât suma subvenției încasate depinde de volumul bunurilor livrate sau serviciilor prestate, iar suma totală a subvenției crește sau scade direct proporțional cu numărul de unități de măsură subvenționate, adică, într-o anumită perioadă de timp, acesta se determină în corelație directă cu numărul unităților de măsură al bunurilor sau serviciilor subvenționate. De altfel, într-o cauză similară (Decizia nr. 2830/2007) Înalta Curte s-a pronunțat în cazul RADET Constanța că subvenția primită a fost corect determinată în prețul energiei termice, fiind stabilită pe unitatea de măsură/gigacaloria livrată, prețul real al energiei termice fiind format din prețul național de referință și subvenția de la bugetul de stat. În concluzie, recursurile formulate sunt întemeiate, urmând ca soluția instanței de fond să fie casată și, rejudecând cauza, acțiunea să fie respinsă în integralitatea sa.