ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Buzău, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 5.12.2013, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina sa, respectiv suma totală de 3.583.582 RON, din care 2.067.490 RON impozit pe profit, dobânzi și penalități de întârziere, 1.386 RON TVA, 1.516.092 RON impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice cu dobânzi și penalități de întârziere și a dispoziției din 4.12.2013 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală până la soluționarea pe fond a cauzei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea Curții de apel

Prin Sentința nr. 81 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și în rejudecare, pe fond, admiterea cererii de suspendare.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14, raportat la dispozițiile art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine justificat, a arătat că instanța a reținut în mod eronat că nu este îndeplinită această condiție, fără însă a analiza nici măcar unul dintre argumentele invocate, apreciind fără temei că acestea vizează nelegalitatea actelor administrative care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Recurenta a susținut că acest raționament este contrazis chiar de textul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, care nu face nicio distincție între împrejurările de fapt sau de drept ce pot fi invocate în sprijinul cererii de suspendare, singura condiție fiind ca acestea să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Cu privire la paguba iminentă, recurenta a arătat că soluția instanței este nemotivată, susținerile și probatoriul administrat în dovedirea existenței pagubei iminente fiind complet ignorate.

Intimata-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că măsura suspendării actelor administrative este una excepțională, ipoteza cazului bine justificat presupune ca motivele de nelegalitate să fie evidente și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului, nefiind necesară analizarea pe fond, ci doar o pipăire a acestuia. Cele invocate de societate nu creează o astfel de îndoială, până la anularea actului acesta se bucură de prezumția de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluția dată pe fondul cauzei.

Cea de a doua condiție referitoare la producerea unei pagube iminente nu este dovedită, societatea a făcut doar susțineri însă nu și probe că există un prejudiciu material, viitor și previzibil pe care l-ar suferi dacă nu se suspendă executarea deciziei și dispoziției emise, sens în care este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 2.320/5.05.2008 și 2.447/2007.

Raportul întocmit în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților conform măsurilor dispuse prin încheierea din data de 23 iulie 2015, în baza alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 6 noiembrie 2015, completul de filtru a admis recursul în principiu și a stabilit termen pentru judecarea acestuia cu dezbateri contradictorii, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate legate de stabilirea impozitului pe dividende, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (1)-(4) din Legea nr. 36/1991, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 8 alin. (12) din C. fisc. , deductibilitatea sumelor plătite membrilor asociației pentru cedarea dreptului de folosință asupra terenului și acordarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă facturilor fiscale emise de SC B. sau stabilirea impozitului pe profit pentru subvențiile primite de la A.P.I.A. Buzău, necesită un probatoriu complex și o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, contrar susținerilor recurentei, curtea de apel și-a motivat soluția în mod adecvat, arătând că punerea în executare a unor acte administrativ-fiscale ce devin titluri de executare nu este prin ea însăși cauzatoare de prejudiciu, organele fiscale fiind obligate să aducă la îndeplinire obligațiile ce le incumbă potrivit C. proc. fisc. , actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate iar executarea sa se realizează din oficiu.

Conchizând, Înalta Curte reține că în limitele procedurii sumare de față, fără a dezlega fondul cauzei ce reprezintă apanajul judecătorului acțiunii în anulare, nu au fost identificate argumente care să justifice acordarea suspendării executării.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 1063 alin. (4) C. proc. civ. se va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 35.835 RON, către recurenta-reclamantă A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 81 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea către recurenta-reclamantă A. a cauțiunii în cuantum de 35.835 RON consemnată cu recipisa din 4.04.2014, emisă de C. - Sucursala Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.

Procesat de ED