ÎCCJ, decizie (scj.ro #81943)

Recurs formulat tardiv. Cerere de repunere în

termen formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.

103 alin. 2

Cuprins pe materii

:

Drept procesual civil; Căi de atac;  Termen de declarare a

recursului; Cerere de repunere în termen ; Termen de formulare a cererii ;

Index alfabetic

:

drept procesual civil

-Termen de recurs

- Comunicarea actelor procedurale

-Tardivitate

-Cerere de repunere în termen

Cod procedură civilă, art. 103, art.

301

Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât

nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de

atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat. Cererea de

repunere în termenul de exercitare a recursului trebuie formulată în

termenul prevăzut de art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă,

făcându-se dovada acelei împrejurări mai presus de voința

părții care  au  împiedicat-o să efectueze actul

procedural în termenul prevăzut de lege.

I.C.C.J. Secția Civilă și de

Proprietate Intelectuală, decizia civilă nr. 1859 din 27 februarie

2007

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București

reclamanta  R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC L.I.T. CO LTD SRL

pentru a se dispune confiscarea mărfurilor contrafăcute importate de

către pârâtă și distrugerea acestora, a mai solicitat obligarea

pârâtei la încetarea imediată a oricăror activități de

import, stocare, distribuire, vânzare de produse care poartă în mod ilegal

mărcile „A”.

Tribunalul București, Secția a III-a civilă prin sentința

civilă nr.633 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă  și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia nr.2124 din 9

iunie 2005 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința

în sensul că a admis în parte cererea reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, recurs motivat și

înregistrat la Curtea de Apel București la 12 iunie 2006.

Cererea de recurs a fost însoțită și de o cerere de repunere în

termenul de recurs, înregistrată tot la curtea de apel, la aceeași

dată.

Cererea de repunere în termenul de recurs a fost motivată în drept pe

dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, iar în fapt pe

împrejurarea că pârâta nu a putut să-și exercite dreptul de a

declara recurs în termen deoarece procedura de comunicare a deciziei către

aceasta s-a făcut prin afișare la sediul societății și

s-au încălcat astfel dispozițiile art.92

1

Cod

procedură civilă deoarece la sediul societății existau

persoane  care să primească comunicarea.

Pârâta a mai precizat că a luat cunoștință că decizia

nr.212A din 9 iunie 2005 a rămas definitivă și irevocabilă

la 24 mai 2006, când reprezentantul unității s-a prezentat la Oficiul

Poștal Vitan pentru a ridica mandatul ce conținea procesul verbal de

contravenție nr.42 din 12 mai 2006, trimis de Autoritatea Națională

a Vămilor

Cererea de repunere în termen este tardivă față de data

anunțată de pârâtă ca fiind cea la care a luat

cunoștință de decizia nr.212A din 9 iunie 2005 a Curții de

Apel  București, recte 23 mai 2006, cum rezultă din adresa

Poștei, cu nr.1980 din 13 decembrie 2006 prezentată de

recurentă.

Termenul de 15 zile prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură

civilă, socotit de la data de 23 mai 2006 (ca fiind data încetării

împiedicării într-o interpretare mult extinsă și

îngăduitoare a textului de lege) s-a îndeplinit la 8 iunie 2006, într-o zi

de vineri când a fost ultima zi când se mai putea formula o cerere de repunere

în termen.

Cererea înregistrată la 12 iunie 2006 și expediată prin

poștă la 9 iunie 2006 se situează peste termenul prevăzut

de art.103 alin.2 Cod procedură civilă.

Respingând ca tardivă cererea de repunere în termenul de recurs s-a

constatat, pe cale de consecință, că recursul declarat la 12

iunie 2006 de pârâtă împotriva deciziei nr.212 A/2005 a Curții de

Apel  București – Secția a IX-a civilă a depășit

termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă în

raport de data comunicării deciziei atacate, 1 august 2005.

De reținut este și faptul că documentul prezentat în

justificarea cererii de repunere în termenul de  recurs nu face

dovada  actelor ce i-au fost comunicate pârâtei cu „recomandata

nr.42311 la 23 mai 2006.

Dar și în ipoteza în care s-ar fi înmânat hotărârea în

discuție sau date despre aceasta,  solicitarea de repunere în termen

se situează peste termenul de 15 zile în care putea fi primită.

Osebit însă de excepția mai sus arată cererea de repunere în

termenul de recurs este și nefondată sub două aspecte.

În primul rând prin cererea de repunere în termenul de recurs nu se face

dovada că pârâta a fost împiedicată  printr-o împrejurare mai

presus de voința ei să declarare recurs.

Pârâta a fost legal citată pe tot parcursul judecării apelului,

cu respectarea dispozițiilor art.88-92

1

Cod procedură

civilă.

Din dovezile existente rezultă că citația s-a afișat pe

ușa principală a sediului pârâtei pentru motivul că nici o

persoană nu a fost găsită.

În același mod, cu afișarea actului pe locuința

principală, în lipsa unei persoane care să primească actul

procedural, s-a procedat și la comunicarea deciziei nr.212/A din 9 iunie

2005.

Potrivit art.92

1

Cod procedură civilă

„comunicarea citației și a altor acte de procedură  nu se

poate realiza prin afișarea în cazul persoanelor juridice, precum și

al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta

în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea

sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul

acestora”.

Cu respectarea acestui text, agentul procedural a procedat în mod corect

când a afișat actul procedural la sediul pârâtei, negăsind nici o

persoană care să primească  documentul, textul mai sus

citat permițând afișarea în acest caz.

Deși pârâta a invocat că s-a procedat la afișare „deși

se afla cineva la recepție” nu a făcut dovezi în acest sens.

De altfel se constată că maniera afișării

hotărârii instanței, prevăzute expres de lege pentru cazul mai

sus reținut, nu poate fi echivalentă cu un caz de împiedicare a

pârâtei „mai presus de voința sa” cum prevede dispoziția din art.103

alin.2 Cod procedură civilă.

Pârâta nu a prezentat dovezi pentru a justifica motive „mai presus de voința

sa” (și deci care sunt peste diligențele minime ale unei

părți cu reprezentare juridică calificată, în administrarea

propriei cauze), care să fi împiedicat să se mai intereseze de

soluția dată în judecarea căii de atac promovată de

aceasta.

La această lipsă de diligență din partea pârâtei se mai

constată că hotărârea Curții de Apel  a fost

comunicată părților în proces inclusiv pârâtei cu respectarea

dispozițiilor procedurale incidente mai sus-enunțate.

Pentru considerentele reținute s-a respins cererea de repunere în

termen și, respectiv,  cererea de recurs, ca tardiv formulate.