ÎCCJ, decizie (scj.ro #81943)

Recurs formulat tardiv. Cerere de repunere în termen formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 103 alin. 2 Cuprins pe materii : Drept procesual civil; Căi de atac; Termen de declarare a recursului; Cerere de repunere în termen ; Termen de formulare a cererii ; Index alfabetic : drept procesual civil -Termen de recurs - Comunicarea actelor procedurale -Tardivitate -Cerere de repunere în termen Cod procedură civilă, art. 103, art. 301 Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat. Cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului trebuie formulată în termenul prevăzut de art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă, făcându-se dovada acelei împrejurări mai presus de voința părții care au împiedicat-o să efectueze actul procedural în termenul prevăzut de lege.

I.C.C.J. Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, decizia civilă nr. 1859 din 27 februarie 2007 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanta R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC L.I.T. CO LTD SRL pentru a se dispune confiscarea mărfurilor contrafăcute importate de către pârâtă și distrugerea acestora, a mai solicitat obligarea pârâtei la încetarea imediată a oricăror activități de import, stocare, distribuire, vânzare de produse care poartă în mod ilegal mărcile „A”. Tribunalul București, Secția a III-a civilă prin sentința civilă nr.633 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia nr.2124 din 9 iunie 2005 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, recurs motivat și înregistrat la Curtea de Apel București la 12 iunie 2006. Cererea de recurs a fost însoțită și de o cerere de repunere în termenul de recurs, înregistrată tot la curtea de apel, la aceeași dată. Cererea de repunere în termenul de recurs a fost motivată în drept pe dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, iar în fapt pe împrejurarea că pârâta nu a putut să-și exercite dreptul de a declara recurs în termen deoarece procedura de comunicare a deciziei către aceasta s-a făcut prin afișare la sediul societății și s-au încălcat astfel dispozițiile art.92 1 Cod procedură civilă deoarece la sediul societății existau persoane care să primească comunicarea.

Pârâta a mai precizat că a luat cunoștință că decizia nr.212A din 9 iunie 2005 a rămas definitivă și irevocabilă la 24 mai 2006, când reprezentantul unității s-a prezentat la Oficiul Poștal Vitan pentru a ridica mandatul ce conținea procesul verbal de contravenție nr.42 din 12 mai 2006, trimis de Autoritatea Națională a Vămilor Cererea de repunere în termen este tardivă față de data anunțată de pârâtă ca fiind cea la care a luat cunoștință de decizia nr.212A din 9 iunie 2005 a Curții de Apel București, recte 23 mai 2006, cum rezultă din adresa Poștei, cu nr.1980 din 13 decembrie 2006 prezentată de recurentă. Termenul de 15 zile prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, socotit de la data de 23 mai 2006 (ca fiind data încetării împiedicării într-o interpretare mult extinsă și îngăduitoare a textului de lege) s-a îndeplinit la 8 iunie 2006, într-o zi de vineri când a fost ultima zi când se mai putea formula o cerere de repunere în termen.

Cererea înregistrată la 12 iunie 2006 și expediată prin poștă la 9 iunie 2006 se situează peste termenul prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură civilă. Respingând ca tardivă cererea de repunere în termenul de recurs s-a constatat, pe cale de consecință, că recursul declarat la 12 iunie 2006 de pârâtă împotriva deciziei nr.212 A/2005 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă a depășit termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă în raport de data comunicării deciziei atacate, 1 august 2005. De reținut este și faptul că documentul prezentat în justificarea cererii de repunere în termenul de recurs nu face dovada actelor ce i-au fost comunicate pârâtei cu „recomandata nr.42311 la 23 mai 2006. Dar și în ipoteza în care s-ar fi înmânat hotărârea în discuție sau date despre aceasta, solicitarea de repunere în termen se situează peste termenul de 15 zile în care putea fi primită.

Osebit însă de excepția mai sus arată cererea de repunere în termenul de recurs este și nefondată sub două aspecte. În primul rând prin cererea de repunere în termenul de recurs nu se face dovada că pârâta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să declarare recurs. Pârâta a fost legal citată pe tot parcursul judecării apelului, cu respectarea dispozițiilor art.88-92 1 Cod procedură civilă. Din dovezile existente rezultă că citația s-a afișat pe ușa principală a sediului pârâtei pentru motivul că nici o persoană nu a fost găsită.

În același mod, cu afișarea actului pe locuința principală, în lipsa unei persoane care să primească actul procedural, s-a procedat și la comunicarea deciziei nr.212/A din 9 iunie 2005. Potrivit art.92 1 Cod procedură civilă „comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișarea în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora”. Cu respectarea acestui text, agentul procedural a procedat în mod corect când a afișat actul procedural la sediul pârâtei, negăsind nici o persoană care să primească documentul, textul mai sus citat permițând afișarea în acest caz.

Deși pârâta a invocat că s-a procedat la afișare „deși se afla cineva la recepție” nu a făcut dovezi în acest sens. De altfel se constată că maniera afișării hotărârii instanței, prevăzute expres de lege pentru cazul mai sus reținut, nu poate fi echivalentă cu un caz de împiedicare a pârâtei „mai presus de voința sa” cum prevede dispoziția din art.103 alin.2 Cod procedură civilă. Pârâta nu a prezentat dovezi pentru a justifica motive „mai presus de voința sa” (și deci care sunt peste diligențele minime ale unei părți cu reprezentare juridică calificată, în administrarea propriei cauze), care să fi împiedicat să se mai intereseze de soluția dată în judecarea căii de atac promovată de aceasta.

La această lipsă de diligență din partea pârâtei se mai constată că hotărârea Curții de Apel a fost comunicată părților în proces inclusiv pârâtei cu respectarea dispozițiilor procedurale incidente mai sus-enunțate. Pentru considerentele reținute s-a respins cererea de repunere în termen și, respectiv, cererea de recurs, ca tardiv formulate.