ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3923/2015

Decizia nr. 3923/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a solicitat la pct. V din acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 suspendarea executării Deciziei nr. 587 din 6 septembrie 2012 emisă de M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendarea a executării titlului de creanță atacat în cauză, formulată de reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții D.G.R.F.P. București și A.J.F.P. Alba.

Deși prin cererea introductivă reclamanta s-a referit la suspendarea Deciziei nr. 587 din 06 septembrie 2013, care este decizia de soluționare a contestației administrative emisă de D.G.R.F.P. București, iar nu la Decizia de impunere nr. 99 din 07 august 2007 emisă de A.J.F.P. Alba, pentru a evita formalismul excesiv în abordarea petitului cererii și având în vedere că dintre cele două acte administrative contestate în cauză este susceptibil de executare silită numai actul de impunere reprezentat de Decizia nr. 99/2007, curtea de apel s-a socotit învestită cu cererea de suspendare a acestei din urmă decizii.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs subscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat în esență:

- în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența atât a cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente.

- cazul bine justificat este reprezentat de interpretarea eronată de către organele fiscale a prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri, prin impozitarea dublă a veniturilor din chirii, prin considerarea acestora ca și venituri nedeductibile fiscal, adăugate veniturilor întreprinderii primului stat.

- organul fiscal și instanța au omis să rețină înscrisurile emise de societăți italiene independente care atestau tarifele practicate în Italia pentru același gen de utilaje.

- în ceea ce privește paguba iminentă, s-a arătat că o eventuală punere în executare a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, ar perturba iremediabil activitatea societății, titlul de creanță în sumă de 1.141.472 lei fiind de 7 ori mai mare decât veniturile realizate de societate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 octombrie 2015, s-a admis în principiu recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 23 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările intimatei

Intimata D.G.R.F.P. Brașov a depus întâmpinare la data de 13.10.2014, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea în anularea Deciziei nr. 587 din 06 septembrie 2013 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 99 din 07 august 2007 emisă de D.G.F.P. Alba - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Alba.

A formulat și cerere de suspendare a deciziei de impunere, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității.

Astfel, instanța nu poate să rețină aprecierile reclamantei cu privire la modalitatea în care organul fiscal a considerat că înscrisurile prezentate de către societate (oferte de preț și nu prețuri tranzacționate) nu sunt în măsură să conducă la aplicarea metodei comparării prețurilor reglementată de art. 11 pct. 2 lit. a) C. fisc.

Deși reclamanta invocă existența unei duble impuneri, din actele dosarului, în limitele analizării aparenței de legalitate, rezultă că s-a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) C. fisc., metoda cost plus.

Nici această critică privind stabilirea necorespunzătoare a marjei de profit a societății italiene care a închiriat bunul, în aplicarea celei de a doua metode, constată Înalta Curte că nu poate fi analizată din perspectiva art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a prejudicia fondul cauzei, acestea excedând analizei „cazului bine justificat”.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, deși punerea în executare a unui act administrativ are drept consecință diminuarea bugetului societății, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 23 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.