ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2123/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea de înregistrare pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11 noiembrie 2011, reclamantul C.I.P.A.H. Urlați a solicitat obligarea pârâților Consiliul Local sector 4 București și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4 București la plata în solidar a sumei de 58.233,82 RON, reprezentând contravaloarea diferenței dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de înteținere ce revine ca obligație de plată beneficiaruui/aparținătorului pentru perioada 1 ianuarie 2009-31 iulie 2010. Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 9276 din 11 iunie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, apreciind că dispozițiile art. 8 C. proc.

civ. nu sunt aplicabile cererilor formulate împotriva Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, având în vedere că acestea nu sunt servicii publice deconcentrate, aflate în subordonarea unei structuri de centru, fiind incidente dispozițiile art. 7 C. proc. civ. care instituie competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței ele la sediul pârâților, care în speță au sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei sectorului 4 București, Prin sentința civilă nr. 11046 din 12 decembrie 2012, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanța apreciind că în cauză se pune problema competenței teritoriale alternative, dispozițiile aplicabile fiind cele stabilite prin art. 7 și art. 8 alin. (1) C. proc.

civ., cu consecința că reclamanta are posibilitatea de a alege oricare dintre instanțele deopotrivă competente. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 7 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se formulează la sediul ei principal, iar potrivit art. 8 alin. (1) din același Cod, cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are sediul reclamantul.

În acest sens, se constată că, una dintre părți este o direcție generală, astfel că, în cauză este deopotrivă competentă instanța de la domiciliul pârâților, conform art. 7 C. proc. civ. sau instanța de la sediul reclamantului, conform art. 8 alin. (1) C. proc. civ. Față de această situație, se apreciază că cele două pârâte sunt instituții publice care se încadrează în categoria celor enumerate de art. 8 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât reclamantul are posibilitatea de a alege între instanța de la domiciliul sau instanțele din capitala țării, iar în prezenta cauză reclamantul a înțeles să sesizeze una dintre aceste instanțe deopotrivă competente și anume instanța competentă din reședința județului în care își are sediul.

În aceste condiții, instanța nu poate suplini voința părților și cu atât mai mult nu poate trece peste opțiunea părții reclamante, în sensul de a stabili o altă competență teritorială. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2013.