ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2026

HOTĂRÂRE

03.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 3 februarie 2026

După deliberare, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 17.10.2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună majorarea pensiei alimentare și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare majorate, de la nivelul actual stabilit la 500 RON/lunar la cota maximă permisă de lege (art. 529 alin. (2) din C. civ.) în raport cu veniturile pârâtului, reprezentând contribuția care îi revine pârâtului, în temeiul obligației legale de întreținere, la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, pentru copilul C.. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 532 din C. civ., a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere începând cu data cererii de chemare în judecată. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 533 din C. civ., a solicitat ca plata pensiei de întreținere de către pârât să se facă lunar, până la data de 20 a lunii, pentru luna în curs, într-un cont bancar deschis pe numele reclamantei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 499, art. 525 și art. 527-530 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința nr. 4669/24.04.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău

A reținut instanța că situației juridice invocate prin acțiune, ce derivă din raportul de filiație dintre minori și părinții acestora, îi sunt incidente regulile ce guvernează materia autorității părintești și obligației de întreținere, dispozițiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului și exercitarea drepturilor părintești, constituind o formă de ocrotire a persoanei fizice ce atrage aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că minora are stabilită locuința la mamă care domiciliază în comuna Hemeiuș, mun. Bacău, jud. Bacău, instanța a apreciat că Judecătoria Bacău este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău, prin sentința nr. 4996 pronunțată la data de 08.07.2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Această instanță, față de înscrisurile și precizările depuse de reclamantă, raportat la calitatea de procuror în cadrul Tribunalului Bacău a acesteia, a constatat incidența art. 127 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

La rândul său, Judecătoria Focșani, prin sentința nr. 11888 pronunțată la data de 24.11.2025 în dosarul nr. x/2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

A reținut instanța că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind vorba de o competență teritorială alternativă și relativă, care, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Drept urmare, a concluzionat că Judecătoria Sectorului 3 București nu putea invoca din oficiu excepția necompetentei teritoriale, atât timp cât pârâtul nu a invocat-o.

Totodată, a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., nefiind o cauză care să vizeze ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este acesta reglementată de Titlul III din C. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Desesizarea instanțelor aflate în conflict a fost determinată de calificarea juridică diferită dată cererii în obligarea la plata pensiei de întreținere corespunzătoare minorilor, precum și de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială

Astfel, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 București a reținut aplicabilitatea în cauză, în raport cu obiectul cererii introductive de instanță, a dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, Judecătoria Bacău a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 127 C. proc. civ., față de calitatea de procuror a reclamantei, iar Judecătoria Focșani a reținut că cererile prin care se tinde la stabilirea contribuției părinților la întreținerea copilului nu constituie o măsură de ocrotire, în sensul prevederilor anterior indicate, fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă, de ordine privată.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat majorarea unei pensii de întreținere și obligarea pârâtului la plata acesteia către minoră.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, de ordine privată, în alin. (1) pct. 2 fiind stipulat că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată."

Alin. (2) al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția necompetenței nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deși a depus întâmpinare la data de 16 ianuarie 2025, acesta nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, Judecătoria Sectorului 3 București nu putea invoca din oficiu această excepție, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Prin urmare, necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată inițial a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.

În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.