ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în data de 11 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B., la plata unei pensii de întreținere pentru fiul său minor, C., în cuantum majorat față de cel stabilit prin sentința nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, precum și la plata unei pensii de întreținere pentru reclamanta D., fiica sa majoră, în cuantum majorat față de cel stabilit prin sentința nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, exprimat în euro, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1297/2024 din 6 martie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivare, această instanță a apreciat că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care determină competența teritorială prin raportare la locuința minorului C..

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" din cuprinsul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că aceasta include și cererile care decurg din autoritatea părintească și respectiv din relațiile dintre copii și părinți, în condițiile în care potrivit art. 106 alin. (1) C. civ. se prevede că ocrotirea părintească se realizează în primul rând de către părinții copilului.

În consecință, instanța a apreciat că, în speță, competența de a judeca cererea de majorare a pensiei de întreținere revine Judecătoriei Buzău, instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința minorul, având în vedere faptul că scopul normei de stabilire a competenței teritoriale în favoarea instanței de la domiciliul minorilor este acela de a facilita accesul la justiție, precum și necesitatea instanței de a conlucra cu celelalte instituții care ar prezenta interes în cauză sau care ar facilita soluționarea cauzei și executarea hotărârii, ulterior pronunțării soluției.

Totodată, instanța a reținut că în cauză prezintă relevanță domiciliul sau reședința de fapt a persoanei ocrotite, iar nu cea trecută în documentele oficiale, iar dispozițiile art. 114 C. proc. civ. reprezintă regula specială, cu caracter imperativ, în materie de ocrotire a minorilor, întrucât prin textul legal, legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, care se impune, în condițiile în care nu s-a permis în mod expres reclamantului, printr-o altă reglementare, să sesizeze o altă instanță.

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 3170 din 28 mai 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acest text vizând situația în care cererea de chemare în judecată privitoare la pensie de întreținere este introdusă de creditorul reclamant, dispoziția legală reprezentând o favoare pentru creditorul pensiei de întreținere, care se aplică numai în cazul în care se solicită acordarea pensiei de întreținere ori majorarea acesteia, cum este cazul și în speță.

Astfel, instanța a apreciat că, în cauză, este vorba de o competentă teritorială alternativă și relativă, iar Judecătoria Sectorului 1 București nu putea invoca din oficiu excepția necompetentei teritoriale, atât timp cât pârâtul nu a invocat-o.

Alegerea instanței competente a avut loc prin sesizarea de către reclamantă a Judecătoriei Sector 1 București, iar pârâtul, singurul care avea posibilitatea de a invoca excepția de necompetentă teritorială, nu a formulat o astfel de cerere prin mijloacele procedurale de care dispunea, în termenul legal.

În speță, observând datele personale indicate reclamant la momentul învestirii instantei, 11.09.2023, respectiv faptul că reclamanta locuia în Madrid-Spania împreună cu minorul C., acesta din urmă având și rezidența în Spania, din data de 11.10.2017, conform documentului aflat la dosar (certificat de înregistrare cetățean al Uniunii), iar pârâtul locuia în fapt Franța, verificarea competenței se raportează la momentul înregistrării dosarului (11.09.2023), independent de împrejurări ce intervin pe parcursul derulării dosarului.

Întrucât pârâtul nu are locuința în fapt în România, astfel cum rezultă din actele dosarului și precizările scrise ale reclamantei din cuprinsul cererilor înaintate la dosar coroborate de probele constând în conversații ale reclamantei cu pârâtul, instanța a reținut că nu devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. în stabilirea instanței competente teritorial, respectiv cea de la domiciliul debitorului.

Astfel, potrivit art. 1072 C. proc. civ., "când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București."

În consecință, în temeiul art. 116 C. proc. civ., reclamantul a ales una dintre instanțele competente să soluționeze cauza, dispunând de această posibilitate, câtă vreme dispozițiile legale permit această chestiune în materia normelor de competență de ordine privată.

A mai reținut instanța că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., deoarece potrivit Noului C. civ., ocrotirea persoanei fizice este reglementată de Titlul III și cuprinde următoarele instituții: tutela minorului, ocrotirea majorului prin consiliere judiciară și tutelă specială, curatela, nefiind inclusă astfel și pensia de întreținere, iar interpretarea extensivă a măsurilor de ocrotire date de C. civ., în sensul de a fi incluse și pensiile de întreținere, ar lăsa fără efect dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial învestite, Judecătoria Sector 1 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Buzău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire dispozițiile legale incidente în cauză, Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care constituie o competență teritorială exclusivă în favoarea domiciliului sau reședinței persoanei ocrotite, iar Judecătora Buzău a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială alternativă și relativă, precum și dispozițiile art. 1072 C. proc. civ. raportat la domiciliul părților.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea reclamantelor A. și D., înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2023, prin care au solicitat să se dispună obligarea pârâtului B. (tatăl reclamantei D.) la plata unei pensii de întreținere în cuantum majorat față de cel stabilit prin sentința civilă nr. 9914/11.06.2013 a Judecătoriei Buzău, exprimat în euro, pentru minorul C. și pentru persoana majoră D..

Prin încheierea din 20 februarie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minorul C., de capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere pentru reclamanta D., fiind astfel format prezentul dosar, înregistrat sub nr. x/2024, în care A. are calitatea de reclamantă, iar B. are calitatea de pârât.

Așadar, cererea dedusă judecății are ca obiect plata unei pensii de întreținere pentru minor, iar în materia cererilor referitoare la obligația de întreținere, legiuitorul a instituit o competență teritorială alternativă, și anume în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul-debitor al obligației de întreținere, dacă legea nu prevede altfel, care constituie competența teritorială de drept comun instituită de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. sau a instanței în a cărei circumscripție domiciliază creditorul-reclamant, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Fiind vorba despre o competență alternativă, alegerea instanței dintre cele două instanțe deopotrivă competente se face de către reclamant, conform art. 116 C. proc. civ.

Totodată, se reține că art. 114 C. proc. civ. reprezintă o normă ce reglementează, într-adevăr, o competență teritorială exclusivă, în sensul că dacă prin norme speciale nu se prevede expres altfel, cererile anume prevăzute de acest articol sunt de competența instanței de tutelă și de familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, însă nu este aplicabilă în cauză, având în vedere că solicitarea reclamantei vizează obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului C..

Prin urmare, sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 2 și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în cererile privind obligația de întreținere, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată chiar prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, competența teritorială este una alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la domiciliul pârâtului și instanța de la domiciliul reclamantului.

În litigiul pendinte, așa cum reiese din relatările reclamantei, părțile au domiciliul în străinătate, reclamanta împreună cu minorul locuiesc în Spania, minorul fiind rezident comunitar permanent în Spania din 11.10.2017, potrivit certificatului de înregistrare de la dosarul primei instanțe sesizate, iar pârâtul locuiește în Luxemburg, așa cum reiese din precizările reclamantei depuse odată cu cererea de modificare a acțiunii din 19.01.2024.

În atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., potrivit cu care, când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze Judecătoria Sectorului 1 București și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 București nu mai putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței Judecătoriei Buzău, ca instanță în circumscripția căreia ar avea domiciliul minorul.

Chiar dacă reclamanta a solicitat, prin cererea din 19.01.2024, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul minorului din Comuna Berca, jud. Buzău, se constată că această anchetă socială nu a fost efectuată pentru că nu se regăsește la dosar. Prin cererea introductivă, reclamanta a arătat că locuiește în Spania cu fiul său minor și fiica majoră, depunând înscrisuri în acest sens, certificatul de rezidență pentru aceasta și pentru minor, contract de închiriere a unei locuințe în Spania și contract de muncă .

Prin cererea din 19.01.2024, reclamanta a arătat că minorul locuiește cu bunica sa în comuna Berca, jud. Buzău și că a fost înscris la o școală din comunitate, fără a depune documente justificative în acest sens.

În atare situație, se reține că părțile locuiesc în străinătate, iar din momentul în care alegerea de competență a fost făcută de către reclamantă prin sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București, se constată că s-a stabilit definitiv competența teritorială a acestei instanțe și, în consecință, nu se mai putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă a soluționa cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.