ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la pe rolul Judecătoriei Cornetu la 09 iulie 2024, reclamanții A. prin reprezentant legal B. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului A., prin sentința civilă nr. 456/2013 pronunțată de către Judecătoria Petroșani și majorată de către Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 938/25.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 4162/2024 din 18 decembrie 2024, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând, în esență, în motivare, că cererea dedusă judecății intră în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie și ca atare, cum la determinarea locuinței minorului se are în vedere noțiunea de domiciliu prevăzută de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. interpretată în sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală în sensul art. 87 C. civ., ci locul unde minorul locuiește efectiv la momentul sesizării instanței, acesta locuind împreună cu mama sa în Orașul Sibiu, competența teritorială în soluționarea cauzei aparțien acestei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 2997/2025 din 26 mai 2025, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Corneu, și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că instanța competentă teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă de competență teritorială absolută, măsurile de ocrotire a persoanei fizice fiind cele prevăzute de art. 104 și urm. C. civ., iar printre acestea nu se înscrie și cea privind obligația de întreținere a copilului, norma de competență instituită prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ. fiind incidentă cererilor, de principiu necontencioase, legate de tutela specială, consilierea judiciară, modul de exercitare a tutelei minorului sau persoanei ocrotite, neputând fi extinsă prin interpretare sfera de aplicare a textului de lege și la cererile reglementate în Cartea a-II-a din C. civ. (Despre familie).
Prin urmare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, competența instanței din punct de vedere teritorial este reglementată de norme de ordine privată și cum pârâtul nu a contestat competența teritorială a Judecătoriei Cornetu, instanță pe care reclamantul a înțeles să o sesizeze, Judecătoria Cornetu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiul dintre părți.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de calificarea juridică diferită dată cererii în obligarea la plata pensiei de întreținere corespunzătoare minorilor, precum și de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială
Astfel, în timp ce Judecătoria Cornetu a reținut aplicabilitatea în cauză, în raport cu obiectul cererii introductive de instanță, a dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, Judecătoria Sibiu a reținut că cererile prin care se tinde la stabilirea contribuției părinților la întreținerea copilului nu constituie o măsură de ocrotire, în sensul prevederilor anterior indicate, fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă, de ordine privată.
Înalta Curte constată că litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat majorarea unei pensii de întreținere și obligarea pârâtului la plata acesteia către minor.
Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, de ordine privată, în alin. (1) pct. 2 fiind stipulat că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:
"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:
"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, nu a depus întâmpinare și nici nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Cornetu.
Având în vedere că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Cornetu nu putea invoca din oficiu această excepție, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.
Prin urmare, necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată inițial a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.
În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Cornetu este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.