ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025
asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș, la 13 februarie 2023, sub numărul x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat în favoarea minorului C., prin sentința civilă nr. 906/2015 pronunțată de Judecătoria Făgăraș în dosar nr. x/2015.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 45/2025 din 22 ianuarie 2025 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 906/2015 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit domiciliul minorului la mama reclamantă, în Craiova, jud. Dolj. Astfel, raportat la dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța competentă este cea în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 803 din 25 iunie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța învestită prin declinare a reținut că Judecătoria Făgăraș a invocat excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea prevederilor art. 130 C. proc. civ., după ce, prin încheierea din 25 octombrie 2023, a reținut că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Făgăraș și Judecătoria Craiova.
Se constată că cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, instanța învestită prin declinare reținând că Judecătoria Făgăraș a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea prevederilor art. 130 C. proc. civ., după ce, prin încheierea din 25 octombrie 2023, a reținut că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".
Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că, la primul termen de judecată, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu.
În speță, procedând la verificarea competenței, instanța inițial învestită, respectiv Judecătoria Făgăraș a reținut, prin încheierea interlocutorie pronunțată la termenul din 25 octombrie 2023, că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Or, conform art. 235 C. proc. civ., instanța este legată de încheierile interlocutorii, ceea ce presupune că, în cazul de față, aceasta nu mai putea reveni asupra aspectului prin care s-a stabilit competența soluționării pricinii, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.
Pentru aceste considerente, dată fiind fixarea, cu caracter definitiv, a competenței teritoriale a Judecătoriei Făgăraș, prin încheierea din 25 octombrie 2023, revine acesteia competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2025.