ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 06.01.2023, reclamanta A., în calitate de reprezentant al minorilor B., C., D., E. și F., a chemat în judecată pe pârâtul G., pentru ca, pe baza hotărârii ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin decizia civilă nr. 1224/2020 din 15.10.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2020.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința nr. 420/2023 din 11 aprilie 2023, Judecătoria Novaci a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
A reținut instanța că situației juridice invocate prin acțiune, ce derivă din raportul de filiație dintre minori și părinții acestora, îi sunt incidente regulile ce guvernează materia autorității părintești și obligației de întreținere, dispozițiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului și exercitarea drepturilor părintești, constituind o formă de ocrotire a persoanei fizice ce atrage aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Aceste dispoziții legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită și au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere că la data introducerii acțiunii, 06.01.2023, minorii locuiau cu mama lor în mun. Pitești, Jud. Argeș, instanța a apreciat că Judecătoria Pitești este instanța în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul persoanele ocrotite cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul prezentei pricini, astfel că aceasta este și instanța competentă de a soluționa acțiunea având ca obiect majorare pensie de întreținere.
Învestită prin declinare, prin sentința nr. 6141/2023 din 23 noiembrie 2023, Judecătoria Pitești, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Novaci, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind vorba de o competență teritorială alternativă și relativă, care, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.,
Drept urmare, a concluzionat că Judecătoria Novaci nu putea invoca din oficiu excepția necompetentei teritoriale, atât timp cât pârâtul nu a invocat-o.
Totodată, a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., nefiind o cauză care să vizeze ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este acesta reglementată de Titlul III din C. civ., o astfel de interpretare extensivă pe care a dat-o Judecătoria Novaci, în sensul de a fi incluse și pensiile de întreținere în acest titlu, lăsând fără efect dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de calificarea juridică diferită dată cererii în obligarea la plata pensiei de întreținere corespunzătoare minorilor, precum și de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială
Astfel, în timp ce Judecătoria Novaci a reținut aplicabilitatea în cauză, în raport cu obiectul cererii introductive de instanță, a dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, Judecătoria Pitești a reținut că cererile prin care se tinde la stabilirea contribuției părinților la întreținerea copilului nu constituie o măsură de ocrotire, în sensul prevederilor anterior indicate, fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă, de ordine privată.
Înalta Curte constată că litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat majorarea unei pensii de întreținere și obligarea pârâtului la plata acesteia către minori.
Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, de ordine privată, în alin. (1) pct. 2 fiind stipulat că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.", iar potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deși a depus întâmpinare la data de 06 februarie 2023, acesta nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Novaci.
Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, Judecătoria Novaci nu putea invoca din oficiu această excepție, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.
Prin urmare, necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată inițial a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.
În raport cu toate considerente expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Novaci este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.