ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2018

HOTĂRÂRE

16.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 9 ianuarie 2012, la Judecătoria Ploiești, în Dosarul nr. x/2012, reclamantul A. Urlați, a chemat în judecată pârâții Consiliul Local Sector 4 București și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București, solicitând instanței obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 7.861,25 RON, reprezentând contravaloarea diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului, pentru perioada 01.08.2010 - 31.12.2010 și a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 12293 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că dispozițiile art. 8 C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererilor formulate împotriva Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, având în vedere că acestea nu sunt servicii publice deconcentrate, aflate în subordonarea unei structuri de centru.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 28 septembrie 2012, sub Dosarul nr. x/2012.

Prin Sentința civilă nr. 1875 din 20 februarie 2013, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. A fost constatat ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că, în cauză, competența teritorială este alternativă, dispozițiile aplicabile fiind cele stabilite prin art. 7 și art. 8 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la categoria de persoane juridice ce figurează ca părți în cauză, astfel încât reclamantul are posibilitatea de a alege între instanța de la domiciliul său sau instanțele din capitala țării.

În prezenta cauză, reclamantul a înțeles să sesizeze una dintre aceste instanțe deopotrivă competente și anume Judecătoria Ploiești, instanță în a cărei circumscripție se află sediul său, situație în care instanța nu poate suplini voința părților și cu atât mai mult nu poate trece peste opțiunea acestuia, în sensul de a stabili o altă competența teritorială.

Cauza a fost transmisă de Judecătoria Sectorului 4 București la 8 noiembrie 2017, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 9 noiembrie 2017, Dosar nr. x/2012.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea în pretenții privind obligarea pârâților Consiliul Local Sector 4 București și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 București la plata sumei de 7.861,25 RON, reprezentând contravaloare diferență dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului, pentru perioada 01.08.2010 - 31.12.2010.

Dispozițiile art. 7 C. proc. civ. stabilesc că, cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se formulează la sediul ei principal, iar potrivit art. 8 alin. (1) din același Cod, cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are sediul reclamantul.

Având în vedere că cele două pârâte sunt instituții publice care se încadrează în categoria celor enumerate de art. 8 alin. (1) C. proc. civ., în cauză competența teritorială este alternativă, astfel încât reclamantul are posibilitatea de a alege între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul sau sediul pârâților.

Totodată, se reține că, în toate cazurile în care competența teritorială este alternativă alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

În cauză, reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente în a cărei circumscripție se află sediul său, respectiv Judecătoria Ploiești, instanță căreia i se va trimite spre soluționare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Ploiești.