ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2016

HOTĂRÂRE

15.03.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 567/2016

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/281 din 22 septembrie 2011 la Judecătoria Ploiești, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței obligarea acestora la plata diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plata, pentru perioada 01 octombrie 2008 -31 decembrie 2008, în sumă de 43,148 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, că a acordat asistență socială persoanelor cu handicap care domiciliază în raza teritorială de activitate a pârâților și are dreptul să solicite decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale, în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită șî protejată, pârâții refuzând aceste decontări în urma demersurilor pe care Ie-a efectuat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 și art. 34 din H.G. nr. 268/2007.

Prin sentința civila nr. 2009 din 13 februarie 20]2, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul C. prin întâmpinare, declinând competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 C. proc. civ. cererilor formulate împotriva A. și C. deoarece acestea nu sunt servicii public și deconcentrate, aflate în subordonarea unei structuri de centru, ci dispozițiile art. 7 C. proc. civ., ce instituie competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul pârâtului.

Pentru acest motiv, în condițiile în care pârâții au sediul în Galați, localitate aflată in circumscripția teritorială a Judecătoriei Galați, în baza art. 158 C. proc. civ., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Galați.

La rândul său, Judecătoria Galați, prin sentința civilă nv. 212 din 15 ianuarie 2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Ploiești. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, spre competentă soluționare.

Instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 și art. 10 pct. 1, C. proc. civ. ce reglementează o competența alternativă, din a căror interpretare rezultă că, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului, mai este competentă să judece, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligațiunii.

Instanța a reținut că cele opt persoane menționate de reclamantă au beneficiat de serviciile de specialitate specifice în centre aflate pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Ploiești, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., reclamanta A. avea dreptul de a alege Judecătoria Ploiești, respectiv instanța locului de executare a obligației de îngrijire și protejare a persoanelor cu handicap menționate în înscrisurile depuse la dosar, dintre mai multe instanțe deopotrivă competente să judece pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizata în baza art. 22 alin. (3) C.proc.civ, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea ce face obiect al dosarului de fața, reclamanta A. a chemat în judecata pe pârâții B. și C. solicitând, în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 448/2006, decontarea cheltuielilor de asistență socială făcute pentru beneficiari ce au domiciliul sau reședința în raza teritorială a pârâților.

Se reține că, potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006;

’’(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul in a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința.

(2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea.

(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.

(4) Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.

(5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi "

Dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 au tăcut obiect al Deciziei nr. 13 din data de 22 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, ale cărei dezlegări sunt obligatorii pentru insianțe, în temeiul art. 330 alin. (4) C. proc. civ.

Prîn decizia menționată, Înalta Curte a reținut, în sinteză, că litigiile având ca obiect acțiuni prin care se solicită de către o direcție generală de asistență socială și protecția copilului obligarea unui consiliu județean sau local ori a unei alte direcții generale de asistență socială și protecția copilului la suportarea cheltuielilor de întreținere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecție prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, intră în sfera contenciosului administrativ, dată fiind calitatea părților, de autorități publice locale, precum și obiectul acestora, ce constă în refuzul de soluționare a unei cereri cu privire la un drept recunoscut de lege.

Pe cale de consecința, s-a reținut prin Decizia nr. 13/2015, pronunțată în R.I.L., competența materială de soluționare a litigiilor având obiectul indicat aparține instanțelor de contencios administrativ, iar în raport de dispozițiile art. 95 C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalelor-secțiile de contencios administrativ.

În speță, se constată că, în raport de data introducerii acțiunii, 22 septembrie 2011, precum și de prevederile art. 24 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", competența materială de soluționare a cauzei de față, în primă instanță, se determină în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. adoptat în anul 1865.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. adoptat în anul 1865, „tribunalele judeca în primă instanță (...) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel."'

Totodată, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. „Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".

Se mai reține că, potrivit art. 10 alin, (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora depănă la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele adminîstrativ-jiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500,000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. daca prin lege organicei specială nu se prevede altfel."

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale citate, având în vedere natura juridică a litigiului dedus judecății și calitatea părților, de autorități publice locale, competența materială de soluționare a cauzei de față, în prima instanță, aparține tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal.

Se mai reține totodată că, în temeiul art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Reclamantul se poate adresa instanței de Ia domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.’’

Având în vedere considerentele expuse, precum și faptul că reclamanta a înțeles să sesizeze mai întâi instanțele din Județul Prahova în vederea soluționării cauzei, Înalta Curte urmează a trimite cauza la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.