ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2008 reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova a solicitat obligarea pârâtelor D.G.A.S.P.C. Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița la plata unei sume de bani reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția de plată a pârâtelor pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iulie 2008. S-a susținut că suma a cărei plată o solicită este de 565.999 lei, suportată de reclamantă pentru 22 de beneficiari, din care 251.496 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 și 314.503 lei pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2008. Pârâta D.G.A.S.P.C.

Dâmbovița a formulat întâmpinare, invocând prematuritatea cererii, pe considerentul că reclamanta nu a așteptat soluționarea sa pe cale amiabilă, iar pe de altă parte a apreciat că temeiul legal invocat nu este aplicabil în speță, întrucât persoanele cu handicap cărora reclamanta le-a acordat îngrijire, au fost admise în centre anterior apariției Legii nr. 448/2006 și respectiv Normelor metodologice de aplicare a acesteia. Pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița a invocat prin întâmpinare (filele 74-75) excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu argumentarea că pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița are legitimare procesuală, în condițiile în care are organe de conducere proprii, serviciu de contabilitate, cont în bancă și buget propriu.

Totodată s-a menționat că nu s-a respectat procedura prealabilă de soluționare a cauzei pe cale amiabilă. Prin sentința civilă nr. 1715 din 13 februarie 2009, Judecătoria Ploiești a respins excepțiile prematurității cererii și lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița, a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 565.999 lei, reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008, pentru un număr de 22 de beneficiari.

S-a argumentat în esență că în centrele rezidențiale ale reclamantei, în perioada menționată, s-a acordat asistență și ocrotire unui număr de 22 de persoane cu handicap ce domiciliază în județul Dâmbovița, internarea acestora având loc anterior apariției Legii nr. 448/2006, iar potrivit art. 53 din actul normativ arătat, în astfel de situații se decontează cheltuielile între autoritățile administrației publice locale, în baza costului mediul lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară, de centrul în care este ocrotită persoana cu handicap.

S-a evidențiat că după apariția legii amintite, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, însă aceste dispoziții nu sunt aplicabile persoanelor internate anterior apariției legii, cum este cazul persoanelor din speța de față, deoarece legea nu retroactivează. Excepția prematurității cererii a fost respinsă cu argumentarea că litigiul nu este comercial și nu i se aplică procedura concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., iar în privința lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Județean Dâmbovița, s-a menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (2) din H.G.

nr. 268/2007, obligația de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) revine consiliului județean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București în a cărui/căror rază teritorială își are domiciliul persoana cu handicap, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. Recursurile declarate de pârâtele Consiliul Județean Dâmbovița și D.G.A.S.P.C. Dâmbovița au fost admise de Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 974 din 15 iunie 2009, prin care a fost casată sentința judecătoriei, cauza fiind reținută spre soluționare, pe considerentul că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul cererii depășește 5 miliarde lei vechi, competent în primă instanță fiind tribunalul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3206/105/2009 și prin decizia civilă nr. 1898 din 2 noiembrie 2009 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde dosarul s-a înregistrat sub nr. 1517/120/2010. La data de 20 mai 2010, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 907 prin care a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Dâmbovița și admis cererea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova în contradictoriu cu pârâții D.G.A.S.P.C.

Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița, și a obligat pârâții la plata sumei de 565.999 lei cu titlul de diferență între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului / aparținătorului, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin natura sa, obligația de plată a sumei pretinsă de reclamantă este de natură civilă, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. care reglementează procedura concilierii în procesele și cererile în materie comercială. Pe de altă parte, corespunzător prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autoritățile administrației publice locale au obligația de a organiza, administra și finanța serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap, în condițiile legii.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din H.G. nr. 268/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, în sensul art. 53 alin. (4) din lege, decontarea cheltuielilor de face în baza unui cost mediu lunar al cheltuielilor, stabilit de consiliile județene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București. Tot astfel, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) revine consiliului județean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. Prin urmare, Consiliul Județean Dâmbovița are legitimare procesuală pasivă, calitate conferită de textul menționat, împrejurare în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta, nu se verifică.

Sub aspectul fondului litigiului, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor avansate pentru acordarea asistenței sociale persoanelor cu handicap este fondată, în condițiile în care pârâții nu au contestat cuantumul acestora ce rezultă din actele depuse care reflectă numărul persoanelor internate în centrele rezidențiale ale reclamantei, precum și calculul costului mediu lunar, determinat prin hotărâre a Consiliului Județean Prahova-filele 33-59 din dosarul Judecătoriei Ploiești. Prin decizia nr. 33 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte, reținând următoarele: Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința”.

În baza alin. (3) al aceluiași text de lege „ în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. Alin. (4) și (5) ale art. 54 stabilesc că decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată, iar modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Normele Metodologice în discuție au fost aprobate prin H.G.

nr. 268/2007 publicată în M. Of. nr. 233 din 04 aprilie 2007. Potrivit art. 34 alin. (1) din cuprinsul acestora „de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul”. În lumina dispozițiilor alin. (2) solicitarea cuprinde acordul direcției generale de asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

Din interpretarea acestor texte de lege și având în vedere principiile care guvernează aplicarea în timp a legii rezultă că pentru persoanele care cad sub incidența Legii nr. 448/2006 și admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007 nu sunt necesare formalitățile prevăzute de Normele Metodologice de punere în aplicare a respectivului act normativ. Numai că, așa cum s-a arătat mai sus în chiar textul hotărârii de guvern, s-a menționat că este necesară solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul de la data publicării acesteia, per a contrario nu este necesară o astfel de solicitare și pentru persoanele internate anterior.

Mai mult decât atât a considera în mod contrar înseamnă a conferi reglementării efecte retroactive. Așa fiind, s-a reținut ca fiind nefondate criticile pârâtelor potrivit cărora instanța de fond a ignorat faptul că acordul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița nu există la dosarul cauzei, deși conform art. 34 din H.G. nr. 268/2007 admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, solicitare ce trebuie să cuprindă și acordul acelei direcții de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

Cât privește cel de-al doilea motiv de apel formulat de pârâte în sensul că fiecare direcție a obținut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru beneficiarii pe care i-a raportat, iar admiterea cererii reclamantei ar presupune o dublă finanțare pentru aceeași beneficiari, curtea a constatat ca fiind de asemenea, este nefondat întrucât reclamanta a primit de la bugetul de stat o sumă mică pentru întreținerea beneficiarilor aflați în centrele rezidențiale de pe raza Județului Prahova, inclusiv pentru cei cu domiciliul în județul Dâmbovița, sumă care a fost însă insuficientă și suplimentată prin fonduri alocate de Consiliul Județean Prahova și venituri proprii ale D.G.A.S.P.C.

Prahova. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea recursului său, pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița a susținut că în mod greșit a reținut curtea de apel că decontarea cheltuielilor se fa e și pentru persoanele cu handicap admise în centrele rezidențiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Prahova anterior apariției Legii nr. 448/2006 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 268/2007. S-a arătat că instanța a interpretat/ aplicat art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 fără a avea în vedere și Ordinul nr. 468/2009 în care se precizează că solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.

Decontarea cheltuielilor se poate solicita numai pentru persoanele admise ulterior apariției H.G. nr. 268/2007 și numai cu respectarea procedurii prevăzute de art. 34 din același act normativ, condiții imperative și aplicabile inclusiv cazului în care decontarea s-ar realiza și pentru situații născute anterior apariției acestor acte normative (aspect ce rezultă din Ordinul nr. 468/2009). Transferurile între ordonatori principali de credite (consiliile județene, în speță) se face numai de către Ministerul Finanțelor Publice, singurul autorizat să introducă modificări corespunzătoare în structura bugetului de stat. Fiecare direcție a obținut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru beneficiarii pe care i-a raportat ca fiind incluși în sistemul propriu de protecție (cum este cazul beneficiarilor în cauză).

Admiterea cererii reclamantei presupune o dublă finanțare pentru acești beneficiari, întrucât pentru aceleași persoane au fost alocate deja sumele necesare către D.G.A.S.P.C. Prahova. Ar fi trebuit ca reclamanta să facă dovada că pentru beneficiarii în speță nu au fost alocate sumele corespunzătoare Consiliului Județean Prahova, neputând fi primită susținerea reclamantei potrivit căreia suma alocată de această autoritate nu ar fi fost suficientă. Nu are temei legal alocarea unor sume din veniturile proprii ale pârâtei, întrucât finanțarea acesteia se asigură din bugetele locale ale județelor potrivit art. 8 din H.G. nr. 1434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, republicată și actualizată.

În susținerea motivelor recursului său, a invocat și adresa din 30 iunie 2010 emisă de A.N.P.H., care menționează că decontarea cheltuielilor nu se realizează, în situația în care nu există solicitarea conducătorului direcției generale de asistență sociale și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centrul rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu. În recursul său, pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât excede competenței instanțelor judecătorești soluționarea litigiilor ce au ca obiect administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

A susținut că potrivit art. 50 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, doar Ministerul Finanțelor Publice este „autorizat” să introducă modificările corespunzătoare vizând trecerea de unități, acțiuni sau sarcini de la un conducător principal de credite la altul sau în cadrul aceluiași ordonator principal de credite. Prin urmare, competent a introduce modificările corespunzătoare prin trecerea sarcinii de la Consiliul Județean Prahova la Consiliul Județean Dâmbovița ca urmare a apariției Legii nr. 448/2006 și a H.G. nr. 268/2007 este Ministerul Finanțelor Publice, instanța de judecată fiind în imposibilitatea de a se substitui acestuia. Prin hotărârea instanței de judecată s-a realizat în fapt o dublă finanțare a Consiliului Județean Prahova, odată cu suma alocată de la bugetul de stat și a doua oară prin acordarea aceleiași sume prin hotărârea atacată.

În dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit art. 34 din Legea nr. 448/2006 admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, respectiv de către D.G.A.S.P.C. Dâmbovița. Această solicitare constituie, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul A.N.P.H. nr. 468/2009, actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor, solicitare ce nu s-a făcut în speță, astfel încât obligarea sa la plata sumei de 565.999 lei s-a făcut în lipsa actului administrativ impus de lege.

Alin. (1) al art. 2 din ordinul menționat prevede, de asemenea, că o persoană cu handicap poate fi admisă într-un centrul rezidențial din alt județ numai în situația în care protecția și îngrijirea nu i se pot asigura în cadrul serviciilor din raza sa de domiciliu, condiție neîndeplinită în cauză, întrucât nu a existat o astfel de solicitare din partea reclamantei. În mod greșit s-a respins solicitarea sa de completare a probatoriului cauzei cu o expertiză contabilă care să stabilească în concret dacă suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată a fost sau nu alocată în totalitate/ în parte de la bugetul de stat cu consecința obligării sale la suma recalculată, în caz contrar operând, în realitate o dublă finanțare în favoarea reclamantei.

Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce succed: Probațiunea administrată în cauză, aspect de altfel necontestat, relevă împrejurarea, legal reținută de instanță, că persoanele pentru care s-a solicitat obligarea pârâtelor în cauză, în raza cărora își au domiciliul beneficiarii serviciilor de asistență prestate de reclamantă, au fost internate în centre aflate pe raza județului Prahova anterior apariției Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În atare situație, legal s-a reținut, că nu sunt incidente speței dispozițiile art. 34 din H.G.

nr. 268/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care impun, pentru admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu, condiția unei solicitări a conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul, formulată în acest sens, solicitare ce cuprinde și acordul acesteia (direcții) de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centrul rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.

Dimpotrivă, în aplicarea art. 54 din Legea nr. 448/2006 care stipulează „dreptul” persoanei cu handicap să fie îngrijită și protejată fie într-un centrul din localitatea de domiciliu, fie, potrivit alin. (3) al aceluiași text, într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială, instanțele fondului au dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor efectuate cu îngrijirea persoanelor respective cu respectarea criteriului impus de alin. (4) al aceluiași articol - costul mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată. Nu sunt de asemenea incidente cauzei normele cuprinse în Ordinul nr. 468/2009 prin care s-a realizat punerea în aplicare a normei legale evocate, începând cu data de 20 octombrie 2009, întrucât pretențiile pretinse în cauză au vizat perioade anterioare momentului emiterii susmenționatului ordin.

Nefiind contestată în speță, nici prestarea serviciului și nici a contravalorii acesteia sub aspectul modalității de determinare, se constată ca nefondate criticile privind obligarea pârâtelor la plata sumelor solicitate, legal datorate de cele două pârâte.

Nu pot fi primite nici criticile constând într-o dublă finanțare (de pe o parte de la bugetul de stat, iar pe de altă parte prin hotărârea pronunțată) întrucât potrivit probațiunii cauzei, reclamantei nu i-a fost acordată suma pretinsă prin cererea dedusă judecății, aceasta figurând ca debit în evidențele sale, aspect confirmat și de decizia Curții de Conturi Prahova nr. 970 din 25 august 2008, ca și de factura din 31 octombrie 2007 emisă de reclamantă, dar și pentru că legea permite și pretinde decontarea cheltuielilor efectuate cu persoanele vizate de legea specială între autoritățile administrației publice locale în baza criteriului legal enunțat de aceeași lege, (conduită de altfel adoptată și de pârâte și materializată în adresa din 5 august 2008, care a rămas în stadiul de propunere de compensare a cheltuielilor între autoritățile publice locale implicate (f. 8 dos.

judecătorie). Nu sunt fondate nici criticile din recursul pârâtului Consiliul Județean Dâmbovița, încadrate în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât în accepțiunea acestei norme sfera de aplicațiune a acestui motiv de recurs vizează ipoteza în care depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică. Or, nu se poate susține că prin analiza fondului pretențiilor deduse judecății, ce-și găsesc corespondent în normele legale evocate, instanțele judecătorești s-ar fi interferat în activitatea unei alte instituții, aparținând executivului, dimpotrivă, în speță, instanțele pronunțându-se în limitele lor de competență și în acord cu prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții D.G.A.S.P.C. Dâmbovița și Consiliul Județean împotriva deciziei nr. 33 din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.