ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 573/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7
noiembrie 2008 reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova a solicitat obligarea pârâtelor D.G.A.S.P.C.
Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița la plata unei sume de bani
reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția de plată a
pârâtelor pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iulie 2008.
S-a susținut că suma
a cărei plată o solicită este de 565.999 lei, suportată de reclamantă pentru 22
de beneficiari, din care 251.496 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31
decembrie 2007 și 314.503 lei pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2008.
Pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița
a formulat întâmpinare, invocând prematuritatea cererii, pe considerentul că
reclamanta nu a așteptat soluționarea sa pe cale amiabilă, iar pe de altă parte
a apreciat că temeiul legal invocat nu este aplicabil în speță, întrucât
persoanele cu handicap cărora reclamanta le-a acordat îngrijire, au fost admise
în centre anterior apariției Legii nr. 448/2006 și respectiv Normelor
metodologice de aplicare a acesteia.
Pârâtul Consiliul
Județean Dâmbovița a invocat prin întâmpinare (filele 74-75) excepția lipsei
calității sale procesuale pasive, cu argumentarea că pârâta D.G.A.S.P.C.
Dâmbovița are legitimare procesuală, în condițiile în care are organe de
conducere proprii, serviciu de contabilitate, cont în bancă și buget propriu.
Totodată s-a
menționat că nu s-a respectat procedura prealabilă de soluționare a cauzei pe
cale amiabilă.
Prin sentința civilă nr.
1715 din 13 februarie 2009, Judecătoria Ploiești a respins excepțiile
prematurității cererii și lipsei calității procesuale pasive a Consiliului
Județean Dâmbovița, a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâților
la plata sumei de 565.999 lei, reprezentând diferența între costul mediu lunar
și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată
beneficiarului/aparținătorului pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008,
pentru un număr de 22 de beneficiari.
S-a argumentat în
esență că în centrele rezidențiale ale reclamantei, în perioada menționată, s-a
acordat asistență și ocrotire unui număr de 22 de persoane cu handicap ce
domiciliază în județul Dâmbovița, internarea acestora având loc anterior
apariției Legii nr. 448/2006, iar potrivit art. 53 din actul normativ arătat,
în astfel de situații se decontează cheltuielile între autoritățile
administrației publice locale, în baza costului mediul lunar al cheltuielilor
efectuate în luna anterioară, de centrul în care este ocrotită persoana cu
handicap.
S-a evidențiat că
după apariția legii amintite, admiterea persoanelor cu handicap în centrele
rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la
solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția
copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap
își are domiciliul, însă aceste dispoziții nu sunt aplicabile persoanelor
internate anterior apariției legii, cum este cazul persoanelor din speța de
față, deoarece legea nu retroactivează.
Excepția
prematurității cererii a fost respinsă cu argumentarea că litigiul nu este
comercial și nu i se aplică procedura concilierii prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., iar în privința lipsei calității procesuale pasive, invocată de
Consiliul Județean Dâmbovița, s-a menționat că în conformitate cu dispozițiile art.
33 alin. (2) din H.G. nr. 268/2007, obligația de decontare a cheltuielilor
prevăzute la alin. (1) revine consiliului județean sau consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului București în a cărui/căror rază teritorială își are
domiciliul persoana cu handicap, prin direcțiile generale de asistență socială
și protecția copilului.
Recursurile declarate
de pârâtele Consiliul Județean Dâmbovița și D.G.A.S.P.C. Dâmbovița au fost
admise de Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 974 din 15 iunie 2009, prin care
a fost casată sentința judecătoriei, cauza fiind reținută spre soluționare, pe
considerentul că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul cererii
depășește 5 miliarde lei vechi, competent în primă instanță fiind tribunalul.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3206/105/2009 și prin
decizia civilă nr. 1898 din 2 noiembrie 2009 a fost admisă excepția
necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița,
declinându-se competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde dosarul s-a
înregistrat sub nr. 1517/120/2010.
La data de 20 mai 2010,
Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 907 prin care a respins
excepția prematurității cererii invocată de pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, a
respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul
Județean Dâmbovița și admis cererea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C.
Prahova în contradictoriu cu pârâții D.G.A.S.P.C. Dâmbovița și Consiliul
Județean Dâmbovița, și a obligat pârâții la plata sumei de 565.999 lei cu
titlul de diferență între costul mediu lunar și contribuția lunară de
întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului / aparținătorului,
pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut că, prin natura sa, obligația de plată a
sumei pretinsă de reclamantă este de natură civilă, astfel că în cauză nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. care reglementează
procedura concilierii în procesele și cererile în materie comercială.
Pe de altă parte,
corespunzător prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autoritățile
administrației publice locale au obligația de a organiza, administra și finanța
serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap, în condițiile legii.
De asemenea, în
conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din H.G. nr. 268/2008 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006,
în sensul art. 53 alin. (4) din lege, decontarea cheltuielilor de face în baza
unui cost mediu lunar al cheltuielilor, stabilit de consiliile județene,
respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București.
Tot astfel, potrivit alin.
(2) al aceluiași articol, obligația de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin.
(1) revine consiliului județean sau consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului București, prin direcțiile generale de asistență socială și
protecția copilului.
Prin urmare,
Consiliul Județean Dâmbovița are legitimare procesuală pasivă, calitate
conferită de textul menționat, împrejurare în care excepția lipsei calității
procesuale pasive invocată de acesta, nu se verifică.
Sub aspectul fondului
litigiului, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor
avansate pentru acordarea asistenței sociale persoanelor cu handicap este
fondată, în condițiile în care pârâții nu au contestat cuantumul acestora ce
rezultă din actele depuse care reflectă numărul persoanelor internate în
centrele rezidențiale ale reclamantei, precum și calculul costului mediu lunar,
determinat prin hotărâre a Consiliului Județean Prahova-filele 33-59 din
dosarul Judecătoriei Ploiești.
Prin decizia nr. 33
din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile
declarate de pârâte, reținând următoarele:
Potrivit art. 54 alin.
(1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap „persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și
protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază
teritorială își are domiciliul sau reședința”.
În baza alin. (3) al
aceluiași text de lege „ în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu
handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu
handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate
administrativ-teritorială.
Alin. (4) și (5) ale art.
54 stabilesc că decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației
publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate
în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și
protejată, iar modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele
metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Normele Metodologice
în discuție au fost aprobate prin H.G. nr. 268/2007 publicată în M. Of. nr. 233
din 04 aprilie 2007.
Potrivit art. 34 alin.
(1) din cuprinsul acestora „de la data publicării prezentelor norme
metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale
publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea
conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului
din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are
domiciliul”.
În lumina
dispozițiilor alin. (2) solicitarea cuprinde acordul direcției generale de
asistență socială și protecția copilului de a achita costul mediu lunar de
cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să
fie admisă persoana cu handicap.
Din interpretarea
acestor texte de lege și având în vedere principiile care guvernează aplicarea
în timp a legii rezultă că pentru persoanele care cad sub incidența Legii nr. 448/2006
și admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data
intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007 nu sunt necesare formalitățile
prevăzute de Normele Metodologice de punere în aplicare a respectivului act
normativ.
Numai că, așa cum s-a
arătat mai sus în chiar textul hotărârii de guvern, s-a menționat că este
necesară solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și
protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu
handicap își are domiciliul de la data publicării acesteia, per a contrario nu
este necesară o astfel de solicitare și pentru persoanele internate anterior.
Mai mult decât atât a
considera în mod contrar înseamnă a conferi reglementării efecte retroactive.
Așa fiind, s-a
reținut ca fiind nefondate criticile pârâtelor potrivit cărora instanța de fond
a ignorat faptul că acordul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița nu există la dosarul cauzei,
deși conform art. 34 din H.G. nr. 268/2007 admiterea persoanelor cu handicap în
centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face
numai la solicitarea conducătorului direcției generale de asistență socială și
protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu
handicap își are domiciliul, solicitare ce trebuie să cuprindă și acordul
acelei direcții de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru
respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu
handicap.
Cât privește cel
de-al doilea motiv de apel formulat de pârâte în sensul că fiecare direcție a
obținut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru
beneficiarii pe care i-a raportat, iar admiterea cererii reclamantei ar
presupune o dublă finanțare pentru aceeași beneficiari, curtea a constatat ca
fiind de asemenea, este nefondat întrucât reclamanta a primit de la bugetul de
stat o sumă mică pentru întreținerea beneficiarilor aflați în centrele
rezidențiale de pe raza Județului Prahova, inclusiv pentru cei cu domiciliul în
județul Dâmbovița, sumă care a fost însă insuficientă și suplimentată prin
fonduri alocate de Consiliul Județean Prahova și venituri proprii ale D.G.A.S.P.C.
Prahova.
Împotriva
susmenționatei hotărâri au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru
nelegalitate.
În dezvoltarea
recursului său, pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmbovița a susținut că în mod greșit a
reținut curtea de apel că decontarea cheltuielilor se fa e și pentru persoanele
cu handicap admise în centrele rezidențiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Prahova
anterior apariției Legii nr. 448/2006 și a Normelor metodologice aprobate prin
H.G. nr. 268/2007.
S-a arătat că
instanța a interpretat/ aplicat art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 fără a
avea în vedere și Ordinul nr. 468/2009 în care se precizează că solicitarea
conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului,
reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea
cheltuielilor.
Decontarea
cheltuielilor se poate solicita numai pentru persoanele admise ulterior
apariției H.G. nr. 268/2007 și numai cu respectarea procedurii prevăzute de art.
34 din același act normativ, condiții imperative și aplicabile inclusiv cazului
în care decontarea s-ar realiza și pentru situații născute anterior apariției
acestor acte normative (aspect ce rezultă din Ordinul nr. 468/2009).
Transferurile între
ordonatori principali de credite (consiliile județene, în speță) se face numai
de către Ministerul Finanțelor Publice, singurul autorizat să introducă
modificări corespunzătoare în structura bugetului de stat. Fiecare direcție a
obținut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru
beneficiarii pe care i-a raportat ca fiind incluși în sistemul propriu de
protecție (cum este cazul beneficiarilor în cauză). Admiterea cererii
reclamantei presupune o dublă finanțare pentru acești beneficiari, întrucât
pentru aceleași persoane au fost alocate deja sumele necesare către D.G.A.S.P.C.
Prahova. Ar fi trebuit ca reclamanta să facă dovada că pentru beneficiarii în
speță nu au fost alocate sumele corespunzătoare Consiliului Județean Prahova,
neputând fi primită susținerea reclamantei potrivit căreia suma alocată de
această autoritate nu ar fi fost suficientă. Nu are temei legal alocarea unor
sume din veniturile proprii ale pârâtei, întrucât finanțarea acesteia se
asigură din bugetele locale ale județelor potrivit art. 8 din H.G. nr. 1434/2004
privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a
Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, republicată și
actualizată.
În susținerea
motivelor recursului său, a invocat și adresa din 30 iunie 2010 emisă de A.N.P.H.,
care menționează că decontarea cheltuielilor nu se realizează, în situația în
care nu există solicitarea conducătorului direcției generale de asistență
sociale și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care
persoana cu handicap își are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un
centrul rezidențial public din alt județ decât cel de domiciliu.
În recursul său,
pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița a susținut, în dezvoltarea motivului de
recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că instanța de
judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât excede
competenței instanțelor judecătorești soluționarea litigiilor ce au ca obiect
administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și
responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.
A susținut că
potrivit art. 50 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, doar
Ministerul Finanțelor Publice este „autorizat” să introducă modificările
corespunzătoare vizând trecerea de unități, acțiuni sau sarcini de la un
conducător principal de credite la altul sau în cadrul aceluiași ordonator
principal de credite. Prin urmare, competent a introduce modificările
corespunzătoare prin trecerea sarcinii de la Consiliul Județean Prahova la
Consiliul Județean Dâmbovița ca urmare a apariției Legii nr. 448/2006 și a H.G.
nr. 268/2007 este Ministerul Finanțelor Publice, instanța de judecată fiind în
imposibilitatea de a se substitui acestuia.
Prin hotărârea
instanței de judecată s-a realizat în fapt o dublă finanțare a Consiliului
Județean Prahova, odată cu suma alocată de la bugetul de stat și a doua oară
prin acordarea aceleiași sume prin hotărârea atacată.
În dezvoltarea
motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a
susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a
legii, întrucât potrivit art. 34 din Legea nr. 448/2006 admiterea persoanelor
cu handicap în centrele rezidențiale din alt județ decât cel de domiciliu se
face numai la solicitarea direcției generale de asistență socială și protecția
copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap
își are domiciliul, respectiv de către D.G.A.S.P.C. Dâmbovița.
Această solicitare
constituie, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul A.N.P.H. nr. 468/2009, actul
administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor, solicitare
ce nu s-a făcut în speță, astfel încât obligarea sa la plata sumei de 565.999
lei s-a făcut în lipsa actului administrativ impus de lege.
Alin. (1) al art. 2
din ordinul menționat prevede, de asemenea, că o persoană cu handicap poate fi
admisă într-un centrul rezidențial din alt județ numai în situația în care
protecția și îngrijirea nu i se pot asigura în cadrul serviciilor din raza sa
de domiciliu, condiție neîndeplinită în cauză, întrucât nu a existat o astfel
de solicitare din partea reclamantei.
În mod greșit s-a
respins solicitarea sa de completare a probatoriului cauzei cu o expertiză
contabilă care să stabilească în concret dacă suma pretinsă prin cererea de
chemare în judecată a fost sau nu alocată în totalitate/ în parte de la bugetul
de stat cu consecința obligării sale la suma recalculată, în caz contrar
operând, în realitate o dublă finanțare în favoarea reclamantei.
Recursurile nu sunt
fondate pentru considerentele ce succed:
Probațiunea
administrată în cauză, aspect de altfel necontestat, relevă împrejurarea, legal
reținută de instanță, că persoanele pentru care s-a solicitat obligarea
pârâtelor în cauză, în raza cărora își au domiciliul beneficiarii serviciilor
de asistență prestate de reclamantă, au fost internate în centre aflate pe raza
județului Prahova anterior apariției Legii nr. 448/2006 privind protecția și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În atare situație,
legal s-a reținut, că nu sunt incidente speței dispozițiile art. 34 din H.G. nr.
268/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
care impun, pentru admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale
publice din alt județ decât cel de domiciliu, condiția unei solicitări a
conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului
din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are
domiciliul, formulată în acest sens, solicitare ce cuprinde și acordul acesteia
(direcții) de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru
respectivul centrul rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu
handicap.
Dimpotrivă, în
aplicarea art. 54 din Legea nr. 448/2006 care stipulează „dreptul” persoanei cu
handicap să fie îngrijită și protejată fie într-un centrul din localitatea de
domiciliu, fie, potrivit alin. (3) al aceluiași text, într-un centru aflat în
altă unitate administrativ-teritorială, instanțele fondului au dispus obligarea
pârâtelor la plata cheltuielilor efectuate cu îngrijirea persoanelor respective
cu respectarea criteriului impus de alin. (4) al aceluiași articol - costul
mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care
persoana cu handicap este îngrijită și protejată.
Nu sunt de asemenea
incidente cauzei normele cuprinse în Ordinul nr. 468/2009 prin care s-a
realizat punerea în aplicare a normei legale evocate, începând cu data de 20
octombrie 2009, întrucât pretențiile pretinse în cauză au vizat perioade
anterioare momentului emiterii susmenționatului ordin.
Nefiind contestată în
speță, nici prestarea serviciului și nici a contravalorii acesteia sub aspectul
modalității de determinare, se constată ca nefondate criticile privind
obligarea pârâtelor la plata sumelor solicitate, legal datorate de cele două
pârâte.
Nu pot fi primite
nici criticile constând într-o dublă finanțare (de pe o parte de la bugetul de
stat, iar pe de altă parte prin hotărârea pronunțată) întrucât potrivit
probațiunii cauzei, reclamantei nu i-a fost acordată suma pretinsă prin cererea
dedusă judecății, aceasta figurând ca debit în evidențele sale, aspect
confirmat și de decizia Curții de Conturi Prahova nr. 970 din 25 august 2008,
ca și de factura din 31 octombrie 2007 emisă de reclamantă, dar și pentru că
legea permite și pretinde decontarea cheltuielilor efectuate cu persoanele
vizate de legea specială între autoritățile administrației publice locale în
baza criteriului legal enunțat de aceeași lege, (conduită de altfel adoptată și
de pârâte și materializată în adresa din 5 august 2008, care a rămas în stadiul
de propunere de compensare a cheltuielilor între autoritățile publice locale
implicate (f. 8 dos. judecătorie).
Nu sunt fondate nici
criticile din recursul pârâtului Consiliul Județean Dâmbovița, încadrate în
prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât în accepțiunea acestei
norme sfera de aplicațiune a acestui motiv de recurs vizează ipoteza în care
depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o
imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau
legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
Or, nu se poate
susține că prin analiza fondului pretențiilor deduse judecății, ce-și găsesc
corespondent în normele legale evocate, instanțele judecătorești s-ar fi interferat
în activitatea unei alte instituții, aparținând executivului, dimpotrivă, în
speță, instanțele pronunțându-se în limitele lor de competență și în acord cu
prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană
a drepturilor omului.
Ca urmare, față de
cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse
judecății vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate
recursurile declarate de pârâții D.G.A.S.P.C. Dâmbovița și Consiliul Județean
împotriva deciziei nr. 33 din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 februarie 2012.