ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4995/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4995/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanță
a) cererea de chemare
în judecată
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, reclamanta C.I. a chemat în judecată pe pârâta Comisia
Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând anularea deciziei nr. 1548
din 08 februarie 2011, a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte
cu Handicap și a certificatului din 14 aprilie 2010, emis de Comisia de
Evaluare a persoanelor Adulte cu Handicap Dâmbovița și eliberarea unei decizii
prin care să fie încadrată în gradul grav de handicap, cu plata indemnizației
lunare corespunzătoare, începând cu luna februarie 2010 și acordarea
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii
reclamanta a susținut că este în vârstă de 88 ani, suferă de un deficit motor
al membrelor stângi, urmat de scăderea forței musculare la nivelul membrelor
drepte cu imposibilitatea autoservirii/ nu se poate deplasa, este dependentă de
o altă persoană, fiind îngrijită permanent de fiica sa F.M., care îi este și
curator.
A mai învederat
reclamanta că beneficiază de o pensie de urmaș de 92 lei și de la CAP de 284
lei, în total 376 lei, fiindu-i astfel imposibil să-și asigure condițiile
minime necesare traiului și pentru îngrijirea de care are nevoie, suferind de
un grad de handicap grav.
A mai susținut că în
luna ianuarie 2010, prin fiica sa F.M. a formulat și a depus o cerere însoțită
cu actele doveditoare la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap
din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, optând pentru acordarea unei
indemnizații lunare, pentru handicap grav, în condițiile art. 58 alin. (4), lit.
a), pct. 1 din Legea nr. 448/ 2006, privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap.
A arătat că această
solicitare i-a fost respinsă motivat de faptul că nu se încadrează în grad de
handicap, față de criteriile prevăzute în Ordinele nr. 762/2007 al MMFES și nr.
1992/2007 al MSP, fiindu-i emis în acest sens certificatul nr. 27481 din 14
aprilie 2010, împotriva căruia la data de 28 aprilie 2010 a formulat contestație la Direcția Generală de Asistentă Socială.
S-a mai precizat că
ulterior i-a fost comunicată decizia nr. 1548 din 08 februarie 2011 prin care
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap i-a respins
contestația cu aceeași motivare din certificatul inițial.
A considerat
reclamanta că această decizie este nelegală întrucât criteriile din cele două
ordine menționate anterior, îi sunt favorabile și nici nu prevăd că o persoană
paralizată și imobilizată la pat, cu nevoie de îngrijire permanentă, nu se
poate încadra într-un grad de handicap grav pentru a beneficia de o indemnizație
lunară legală, față și de veniturile din cele 2 pensii care sunt derizorii.
b) sentința și
considerentele primei instanțe
Prin sentința nr. 289
din 26 octombrie Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea
formulată de reclamanta C.I.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin certificatul
de încadrare în grad de handicap nr. 27481 din 14 aprilie 2010, Comisia de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmbovița a stabilit că reclamanta C.I.,
născută la data de 16 februarie 1923, nu se încadrează în grad de handicap,
întrucât nu se încadrează în criteriile medicopsihologice aprobate prin Ordinul
nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES și Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007
al MSP (fila 10).
S-a reținut că din
analiza actelor medicale depuse la dosar, rezultă că în anul 2010 s-a constatat
un debut de deficit motor al membrelor stângi urmat de scăderea forței
musculare la membrele drepte, cu imposibilitatea autoservirii mersului. În
referatul medicului specialist pentru afecțiuni neurologice s-a mai arătat că
este dependentă de o altă persoană și că este netransportabilă.
Criteriile
medico-psihosociale avute în vedere de cele două comisii au fost aprobate prin
Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19
noiembrie 2007 al MSP, publicat în M. Of. al României nr. 885 bis din 27
decembrie 2007, încadrarea într-un grad de handicap efectuându-se în funcție de
actele medicale prezentate de solicitant.
A mai apreciat
instanța că față de aceste acte medicale analizate de cele două comisii,
reclamanta nu a mai depus în fața instanței alte înscrisuri care să justifice
reanalizarea situației sale și, eventual, încadrarea într-un grad de handicap.
Astfel simplul fapt
că reclamanta este o persoană netransportabilă care are nevoie de îngrijirea
unei alte persoane nu este suficient pentru ca aceasta să fie încadrată într-un
grad de handicap, ținând seama și de vârsta înaintată a acesteia.
Instanța de recurs
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs
reclamanta a susținut că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că are
deficit motor al membrelor stângi, urmat de scăderea forței musculare la
membrele drepte, cu imposibilitatea autoservirii, fiind dependentă de alte
persoane, ceea ce dovedește starea sa de handicap grav, fără a mai fi nevoie de
alte probe suplimentare.
b) Analiza motivelor
de recurs
Reclamanta a
solicitat comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap să fie
încadrată în gradul de handicap grav, iar comisia a respins cererea sa cu
motivarea că nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin
Ordinul nr. 762/2007.
Înalta Curte
apreciază că atât soluția autorităților administrative competente cât și cea
pronunțată de instanța de fond sunt temeinice și legale.
Din referatul medicului
specialist (fila 7 dosar fond) rezultă că are deficit motor la membrele stângi
și alte afecțiuni, cu debut din anul 2010.
De asemenea, probele
atestă că aceasta avea în anul 2010, când a formulat solicitarea de acordare a
gradului de handicap, vârsta de 88 de ani.
Afecțiunile pe care
le prezintă reclamanta-recurentă nu se încadrează în criteriile
medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007, cu precizarea că
starea de boală specifică vârstei înaintate nu se confundă cu handicapul.
De altfel,
reclamanta-recurentă nici nu a indicat vreo normă legală ce s-ar fi încălcat de
autoritățile pârâte sau de instanța de fond.
Singurele motive
invocate sunt o serie de boli specifice vârstei înaintate și starea materială
precară, or, aceste aspecte pot constitui cauză de acordare a unor măsuri de
sprijin din partea autorităților, dar nu și pentru acordarea gradului de
handicap, care implică numai anumite afecțiuni, fie din naștere, fie dobândite
ulterior, afecțiuni care în cauză nu au fost probate.
c) Soluția instanței
de recurs
Având în vedere
considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se
va respinge ca nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.I. împotriva sentinței nr. 289 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 noiembrie 2012.