ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 385 din 20

septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal a admis cererea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâtei Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus anularea Deciziei de încadrare

în grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, emisă de pârâtă și a

obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei în grad

de handicap grav, cu deficiență funcțională gravă, cu asistent personal, fără

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a fost încadrată în

grad de handicap grav ca urmare a faptului că a suferit trei amputații: haluce

și deget II picior drept (la 23 decembrie 2008), 1/3 superioară gamba dreaptă

(la 24 decembrie 2008) și 1/3 inferioară coapsa dreaptă (la 6 ianuarie 2009),

după cum rezultă din certificatul medical depus la dosar.

Prin Certificatul de

încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, aceasta a fost

încadrată în grad de handicap grav, fiindu-i recunoscut și dreptul la asistent

personal, în temeiul art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În certificatul

astfel emis s-a menționat că acesta este revizuibil până în data de 7 iunie

2010, pe baza unui certificat medical și al unui referat privind situația

socio-psiho-socială a reclamantei.

La revizuirea astfel

programată, s-a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3320 din

24 august 2010, prin care s-a stabilit că reclamanta se încadrează în grad de

handicap grav, fără asistent personal, încadrarea nefiind supusă revizuirii.

Reclamanta a

contestat acest certificat în termen de 30 de zile de la comunicare, în

condițiile reglementate de art. 13 din H.G. nr. 430/2008 și, respectiv, art. 13

din O.G. nr. 14/2003, la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu

Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Aceasta a emis decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7967 din 18

decembrie 2010, prin care a menținut încadrarea în gradul de handicap, fără

asistent personal. Decizia a fost motivată doar prin trimitere la Criteriile medico-psiho-sociale,

aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007, al

Ministerului Sănătății Publice, fără a se indica ce elemente din situația

socio-psiho-socială a reclamantei au determinat înlăturarea beneficiului

acordat anterior, de a fi asistată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că obiectul litigiului este reprezentat de neacordarea

asistentului personal prin Decizia Comisiei Superioare nr. 7967 din 18

decembrie 2010.

Art. 34 din Legea nr.

448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

stipulează că persoana cu handicap are dreptul, în baza evaluării

socio-psiho-sociale la un asistent personal. Documentația medicală precum și

ancheta socială nu relevă a fi necesar asistentul personal.

Recurentul mai arată

că instanța de fond a dispus cu încălcarea dispozițiilor normative în vigoare

măsura acordării asistentului personal în această cauză.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea

formulată, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Superioară de

Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, solicitând anularea Deciziei de încadrare în

grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, emisă de pârâtă și obligarea acesteia

la emiterea unei noi decizii, care să prevadă dreptul său la asistent personal,

prevăzut de art. 35 din Legea nr. 448/2006.

Reclamanta a arătat

că are 77 de ani, este văduvă, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și

suferă de diabet de mai mulți ani. Boala de care este afectată a cauzat

amputarea piciorului drept deasupra genunchiului precum și a unui deget de la

piciorul stâng.

De asemenea, s-a

susținut că nu este capabilă să se gospodărească singură, fiind îngrijită de

fiica sa cea mare, P.V.

Prin Certificatul de

încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, reclamanta a fost

încadrată în grad de handicap grav, cu asistent personal, actul fiind valabil

un an de zile.

La reevaluarea

acestuia, s-a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3320 din

24 august 2010 prin care s-a menținut încadrarea în gradul de handicap grav,

dar nu i s-a recunoscut reclamantei dreptul la asistent personal.

Situația reclamantei

nu a suferit modificări esențiale, de la data emiterii certificatului anterior,

după cum rezultă din ancheta socială ale cărei concluzii sunt consemnate în

Raportul nr. AS 69233 din 14 mai 2010.

Reclamanta a

contestat certificatul emis la 24 august 2010, iar prin Decizia de încadrare în

grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, Comisia Superioară de Evaluare

a Persoanelor Adulte cu Handicap i-a respins contestația, păstrând încadrarea

în gradul de handicap grav, fără asistent personal.

Decizia a fost

motivată prin trimitere la Criteriile medico-psiho-sociale, aprobate prin

Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și

Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007, al Ministerului

Sănătății Publice.

Or, aceste criterii

vizează aspecte exclusiv de ordin medical, dar nu reglementează modul de

stabilire a dreptului la însoțitor personal, reglementat de art. 35 din Legea

nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap.

Aceleași criterii

erau în vigoare și la data emiterii Certificatului de încadrare în grad de

handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, iar în situația personală a reclamantei nu

au intervenit schimbări, deoarece aceasta este în întregime dependentă de o

altă persoană.

Înalta Curte constată

că, în situația reclamantei, nu au intervenit schimbări de la data emiterii

Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009,

astfel încât nu se justifică schimbarea încadrării, prin înlăturarea dreptului

la asistent personal.

Din actele și

lucrările dosarului, prezentate și în cadrul procedurii de revizuire a

certificatului anterior, rezultă că reclamanta „necesită ajutor integral din

partea altei persoane pentru: efectuarea igienei personale, vestimentare și a

locuinței, procurarea, prepararea și servirea hranei, efectuarea cumpărăturilor,

deplasarea în interiorul și în afara locuinței, procurarea, dozarea și

administrarea medicamentelor … nu prezintă autonomie în ce privește deplasarea

în interiorul și în exteriorul locuinței și necesită sprijin din partea altei

persoane”.

În cauza de față pe

lângă factorii medicali care au justificat încadrarea reclamantei în grad de

handicap grav, pot fi identificați și factori psihosociali, care să motiveze

recunoașterea dreptului său la asistent personal.

Conform art. 35 din

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, care statuează că „persoana cu handicap grav are dreptul, în baza

evaluării socio-psiho-medicale, la un asistent personal”.

Așadar, legea

recunoaște dreptul la asistent personal al persoanelor încadrate în grad de

handicap grav, doar în funcție de situația socio-psiho-medicală a acestora, iar

în cazul reclamantei această situație justifică acordarea acestui beneficiu, un

argument în acest sens constituindu-l și împrejurarea că i s-a recunoscut anterior

dreptul la asistent personal, în situația sa socio-psiho-medicală nefiind

înregistrate modificări de la data emiterii Certificatului de încadrare în grad

de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

Sentinței civile nr. 385 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM