ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 385 din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâtei Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, emisă de pârâtă și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei în grad de handicap grav, cu deficiență funcțională gravă, cu asistent personal, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav ca urmare a faptului că a suferit trei amputații: haluce și deget II picior drept (la 23 decembrie 2008), 1/3 superioară gamba dreaptă (la 24 decembrie 2008) și 1/3 inferioară coapsa dreaptă (la 6 ianuarie 2009), după cum rezultă din certificatul medical depus la dosar. Prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, aceasta a fost încadrată în grad de handicap grav, fiindu-i recunoscut și dreptul la asistent personal, în temeiul art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În certificatul astfel emis s-a menționat că acesta este revizuibil până în data de 7 iunie 2010, pe baza unui certificat medical și al unui referat privind situația socio-psiho-socială a reclamantei.

La revizuirea astfel programată, s-a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3320 din 24 august 2010, prin care s-a stabilit că reclamanta se încadrează în grad de handicap grav, fără asistent personal, încadrarea nefiind supusă revizuirii. Reclamanta a contestat acest certificat în termen de 30 de zile de la comunicare, în condițiile reglementate de art. 13 din H.G. nr. 430/2008 și, respectiv, art. 13 din O.G. nr. 14/2003, la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Aceasta a emis decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, prin care a menținut încadrarea în gradul de handicap, fără asistent personal.

Decizia a fost motivată doar prin trimitere la Criteriile medico-psiho-sociale, aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007, al Ministerului Sănătății Publice, fără a se indica ce elemente din situația socio-psiho-socială a reclamantei au determinat înlăturarea beneficiului acordat anterior, de a fi asistată. Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că obiectul litigiului este reprezentat de neacordarea asistentului personal prin Decizia Comisiei Superioare nr. 7967 din 18 decembrie 2010. Art. 34 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stipulează că persoana cu handicap are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-sociale la un asistent personal.

Documentația medicală precum și ancheta socială nu relevă a fi necesar asistentul personal. Recurentul mai arată că instanța de fond a dispus cu încălcarea dispozițiilor normative în vigoare măsura acordării asistentului personal în această cauză. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin acțiunea formulată, reclamanta B.E.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, care să prevadă dreptul său la asistent personal, prevăzut de art. 35 din Legea nr. 448/2006. Reclamanta a arătat că are 77 de ani, este văduvă, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și suferă de diabet de mai mulți ani. Boala de care este afectată a cauzat amputarea piciorului drept deasupra genunchiului precum și a unui deget de la piciorul stâng. De asemenea, s-a susținut că nu este capabilă să se gospodărească singură, fiind îngrijită de fiica sa cea mare, P.V.

Prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav, cu asistent personal, actul fiind valabil un an de zile. La reevaluarea acestuia, s-a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3320 din 24 august 2010 prin care s-a menținut încadrarea în gradul de handicap grav, dar nu i s-a recunoscut reclamantei dreptul la asistent personal. Situația reclamantei nu a suferit modificări esențiale, de la data emiterii certificatului anterior, după cum rezultă din ancheta socială ale cărei concluzii sunt consemnate în Raportul nr. AS 69233 din 14 mai 2010. Reclamanta a contestat certificatul emis la 24 august 2010, iar prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7967 din 18 decembrie 2010, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap i-a respins contestația, păstrând încadrarea în gradul de handicap grav, fără asistent personal.

Decizia a fost motivată prin trimitere la Criteriile medico-psiho-sociale, aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007, al Ministerului Sănătății Publice. Or, aceste criterii vizează aspecte exclusiv de ordin medical, dar nu reglementează modul de stabilire a dreptului la însoțitor personal, reglementat de art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Aceleași criterii erau în vigoare și la data emiterii Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, iar în situația personală a reclamantei nu au intervenit schimbări, deoarece aceasta este în întregime dependentă de o altă persoană.

Înalta Curte constată că, în situația reclamantei, nu au intervenit schimbări de la data emiterii Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009, astfel încât nu se justifică schimbarea încadrării, prin înlăturarea dreptului la asistent personal. Din actele și lucrările dosarului, prezentate și în cadrul procedurii de revizuire a certificatului anterior, rezultă că reclamanta „necesită ajutor integral din partea altei persoane pentru: efectuarea igienei personale, vestimentare și a locuinței, procurarea, prepararea și servirea hranei, efectuarea cumpărăturilor, deplasarea în interiorul și în afara locuinței, procurarea, dozarea și administrarea medicamentelor … nu prezintă autonomie în ce privește deplasarea în interiorul și în exteriorul locuinței și necesită sprijin din partea altei persoane”.

În cauza de față pe lângă factorii medicali care au justificat încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, pot fi identificați și factori psihosociali, care să motiveze recunoașterea dreptului său la asistent personal. Conform art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care statuează că „persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la un asistent personal”.

Așadar, legea recunoaște dreptul la asistent personal al persoanelor încadrate în grad de handicap grav, doar în funcție de situația socio-psiho-medicală a acestora, iar în cazul reclamantei această situație justifică acordarea acestui beneficiu, un argument în acest sens constituindu-l și împrejurarea că i s-a recunoscut anterior dreptul la asistent personal, în situația sa socio-psiho-medicală nefiind înregistrate modificări de la data emiterii Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3952 din 7 iulie 2009. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței civile nr. 385 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM