ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21 din 01 februarie 2010, Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară

de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia de Evaluare a Persoanelor

cu Handicap Dâmbovița, prin care solicita anularea certificatului de încadrare în

grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009 emis de cea de-a doua pârâtă

și a deciziei de încadrare în grad handicap din 13 mai 2009 emisă de prima pârâtă,

și obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap

pentru adulți și a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisurile

administrate în cauză, reclamantul I.D. are statutul de pensionar de invaliditate,

fiind inițial încadrat în gradul II de invaliditate, în perioada 2001-2003, iar

din anul 2006 beneficiază de gradul I de invaliditate, situație care subzistă și

în prezent și datorită căreia, sus-numitul beneficiază de pensie de invaliditate,

dar și de indemnizație de însoțitor, potrivit Legii nr. 19/2000.

Datorită situației medicale

și sociale în care se află, sus-numitul a beneficiat în mod constant în această

perioadă și de programele de protecție specială, prevăzute de reglementările legale

în vigoare pentru persoanele afectate de dizabilități.

Această situație, reține

prima instanță, s-a datorat faptului că sus-numitul a suferit în luna septembrie

1992 un traumatism cranio-cerebral în zona occipitală dreaptă, iar după operația

survenită în același an la Clinica de Neurochirurgie, în perioada 1993, 2003, reclamantul

a fost reoperat, în ultimii ani nefiind supus unei alte perioade de internare.

În cursul procedurii de

revizuire din ianuarie 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmbovița

l-a încadrat pe sus-numitul în gradul accentuat de handicap, iar prin certificatul

din 20 ianuarie 2009, cu valabilitate permanentă, această soluție a fost confirmată

de către Comisia Superioară de Evaluare, în urma respingerii contestației formulată

de către reclamant împotriva certificatului menționat anterior.

În pronunțarea acestei

soluții, pârâtele au avut în vedere faptul că gradul grav de handicap este evaluat

mai puțin în raport cu frecvența crizelor, aspectul lor, starea post critică și,

mai mult, în considerarea prezenței unor tulburări psihice grave, psihoza epileptică,

care pune în pericol viața persoanei în cauză sau a anturajului său, evoluția bolii

reclamantului, evidențiată de actele medicale prezentate celor două comisii, neindicând

prezența la nivelul anului 2009 a unei astfel de stări a reclamantului. De asemenea,

s-a reținut și faptul că rapoartele de evaluare complexă și ancheta socială efectuată

de către Primăria comunei Răzvad nu ar evidenția nicio limitare a celui analizat,

sub aspectul autoservirii, autonomiei, capacității de mobilitate și autogospodăririi,

care să impună încadrarea în gradul grav de handicap și asigurarea unei persoane

pentru îngrijire și supraveghere permanentă.

Se arată în considerentele

sentinței atacate că, și în fața instanței de fond, reclamantul, prin procuratorul

său, a prezentat aceleași acte medicale, cele mai multe din perioada anilor 1992-1993,

2003, care nu sunt de natură a face dovada unei situații contrare celor susținute

de către pârâtă și menționate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceste acte medicale

cu valoare relativă, ca orice altă probă administrată în procesul civil, nu au putut

fi coroborate cu concluziile unei lucrări de specialitate, întrucât reclamantul

a arătat că renunță la efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, în condițiile

în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, inclusiv în

ceea ce privește încuviințarea și administrarea probelor.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, fără însă

a indica, în concret, care sunt motivele de recurs.

Recurentul-reclamant aduce

critici sentinței atacate susținând că eronat instanța de fond a reținut că a fost

internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, deși, din înscrisurile depuse rezultă

că operația a fost făcută la Spitalul Clinic de Neurochirurgie.

Se arată că ulterior încadrării

în grad de handicap accentuat, contestat în cauză, starea sănătății sale s-a agravat,

dovadă în acest sens fiind decizia nr. 709 din 19 februarie 2010, asupra capacității

de muncă, ce confirmă gradul I de invaliditate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, ce pot

fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de înscrisurile

atașate dosarului, critica referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a fost

internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, ci la Spitalul Clinic de

Neurochirurgie se confirmă, încă aceasta este irelevantă și nu poate schima soluția

pronunțată de instanța de fond.

Analiza asupra legalității

certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009

și a deciziei de încadrare în grad de handicap din 13 mai 2009, s-a realizat în

mod corect de instanța de fond în raport cu afecțiunile constatate la data eliberării

certificatului și respectiv criteriile legale ale ordinului nr. 726/2002, astfel

că nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

De altfel, recurentul-reclamant

nu a adus critici sentinței atacate sub aceste aspecte, ci doar a susținut că ulterior

stabilirii gradului de handicap prin decizia contestată în prezenta cauză starea

sănătății sale a cunoscut o evoluție negativă, dovadă în acest sens fiind apreciată

decizia asupra capacității de muncă nr. 709 din 19 februarie 2009, depusă în recurs.

Însă, decizia nr. 709

din 19 februarie 2010 este ulterioară atât emiterii actelor contestate, cât și pronunțării

sentințe recurate, putând fi eventual invocată în situația în care recurentul-reclamant

va solicita reexaminarea și reevaluarea gradului de handicap autorităților competente.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul I.D. împotriva sentinței nr. 21 din 01 februarie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.