ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 21 din 01 februarie 2010, Curtea
de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins
acțiunea formulată de reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară
de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap Dâmbovița, prin care solicita anularea certificatului de încadrare în
grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009 emis de cea de-a doua pârâtă
și a deciziei de încadrare în grad handicap din 13 mai 2009 emisă de prima pârâtă,
și obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap
pentru adulți și a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Așa cum rezultă din înscrisurile
administrate în cauză, reclamantul I.D. are statutul de pensionar de invaliditate,
fiind inițial încadrat în gradul II de invaliditate, în perioada 2001-2003, iar
din anul 2006 beneficiază de gradul I de invaliditate, situație care subzistă și
în prezent și datorită căreia, sus-numitul beneficiază de pensie de invaliditate,
dar și de indemnizație de însoțitor, potrivit Legii nr. 19/2000.
Datorită situației medicale
și sociale în care se află, sus-numitul a beneficiat în mod constant în această
perioadă și de programele de protecție specială, prevăzute de reglementările legale
în vigoare pentru persoanele afectate de dizabilități.
Această situație, reține
prima instanță, s-a datorat faptului că sus-numitul a suferit în luna septembrie
1992 un traumatism cranio-cerebral în zona occipitală dreaptă, iar după operația
survenită în același an la Clinica de Neurochirurgie, în perioada 1993, 2003, reclamantul
a fost reoperat, în ultimii ani nefiind supus unei alte perioade de internare.
În cursul procedurii de
revizuire din ianuarie 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmbovița
l-a încadrat pe sus-numitul în gradul accentuat de handicap, iar prin certificatul
din 20 ianuarie 2009, cu valabilitate permanentă, această soluție a fost confirmată
de către Comisia Superioară de Evaluare, în urma respingerii contestației formulată
de către reclamant împotriva certificatului menționat anterior.
În pronunțarea acestei
soluții, pârâtele au avut în vedere faptul că gradul grav de handicap este evaluat
mai puțin în raport cu frecvența crizelor, aspectul lor, starea post critică și,
mai mult, în considerarea prezenței unor tulburări psihice grave, psihoza epileptică,
care pune în pericol viața persoanei în cauză sau a anturajului său, evoluția bolii
reclamantului, evidențiată de actele medicale prezentate celor două comisii, neindicând
prezența la nivelul anului 2009 a unei astfel de stări a reclamantului. De asemenea,
s-a reținut și faptul că rapoartele de evaluare complexă și ancheta socială efectuată
de către Primăria comunei Răzvad nu ar evidenția nicio limitare a celui analizat,
sub aspectul autoservirii, autonomiei, capacității de mobilitate și autogospodăririi,
care să impună încadrarea în gradul grav de handicap și asigurarea unei persoane
pentru îngrijire și supraveghere permanentă.
Se arată în considerentele
sentinței atacate că, și în fața instanței de fond, reclamantul, prin procuratorul
său, a prezentat aceleași acte medicale, cele mai multe din perioada anilor 1992-1993,
2003, care nu sunt de natură a face dovada unei situații contrare celor susținute
de către pârâtă și menționate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceste acte medicale
cu valoare relativă, ca orice altă probă administrată în procesul civil, nu au putut
fi coroborate cu concluziile unei lucrări de specialitate, întrucât reclamantul
a arătat că renunță la efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, în condițiile
în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, inclusiv în
ceea ce privește încuviințarea și administrarea probelor.
Împotriva acestei sentințe,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, fără însă
a indica, în concret, care sunt motivele de recurs.
Recurentul-reclamant aduce
critici sentinței atacate susținând că eronat instanța de fond a reținut că a fost
internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, deși, din înscrisurile depuse rezultă
că operația a fost făcută la Spitalul Clinic de Neurochirurgie.
Se arată că ulterior încadrării
în grad de handicap accentuat, contestat în cauză, starea sănătății sale s-a agravat,
dovadă în acest sens fiind decizia nr. 709 din 19 februarie 2010, asupra capacității
de muncă, ce confirmă gradul I de invaliditate.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, ce pot
fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază
că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În raport de înscrisurile
atașate dosarului, critica referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a fost
internat și operat la Clinica de Neurochirurgie, ci la Spitalul Clinic de
Neurochirurgie se confirmă, încă aceasta este irelevantă și nu poate schima soluția
pronunțată de instanța de fond.
Analiza asupra legalității
certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulți din 20 ianuarie 2009
și a deciziei de încadrare în grad de handicap din 13 mai 2009, s-a realizat în
mod corect de instanța de fond în raport cu afecțiunile constatate la data eliberării
certificatului și respectiv criteriile legale ale ordinului nr. 726/2002, astfel
că nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
De altfel, recurentul-reclamant
nu a adus critici sentinței atacate sub aceste aspecte, ci doar a susținut că ulterior
stabilirii gradului de handicap prin decizia contestată în prezenta cauză starea
sănătății sale a cunoscut o evoluție negativă, dovadă în acest sens fiind apreciată
decizia asupra capacității de muncă nr. 709 din 19 februarie 2009, depusă în recurs.
Însă, decizia nr. 709
din 19 februarie 2010 este ulterioară atât emiterii actelor contestate, cât și pronunțării
sentințe recurate, putând fi eventual invocată în situația în care recurentul-reclamant
va solicita reexaminarea și reevaluarea gradului de handicap autorităților competente.
Având în vedere considerentele
expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul I.D. împotriva sentinței nr. 21 din 01 februarie 2010 a Curții de
Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 octombrie 2010.