ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2755/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6301/105/2009, reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova in contradictoriu cu pârâții D.G.A.S.P.C.

Buzău și Consiliul Județean Buzău, a solicitat ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului, pentru perioada 01 ianuarie 2007-30 septembrie 2008, pentru un număr de 30 beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 și 29 beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008, sumă în cuantum de 778.991 RON, din care 373.390 RON pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 și 405.601 RON pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008. În motivarea cererii au arătat că potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită, astfel că, potrivit art. 34 din H.G.

nr. 268/2007 a solicitat pârâtei să achite sumele menționate pentru persoanele cu handicap din Buzău îngrijite în centrul rezidențial. Reclamanta a depus la dosar acte, iar după analizarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1550 din 23 noiembrie 2010 prin care a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 778.991 RON, reprezentând diferența dintre costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în esență că atâta timp cât persoanele în drept, respectiv aparținătorii sau direcțiile de specialitate, nu au fost diligențe pentru a se opera la zi eventualele modificări cu privire la domiciliul acestora și, câtă vreme, din actele de identitate existente la dosar rezultă că aceste persoane au domiciliul pe raza județului Buzău, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 34 din H.G.

nr. 268/2007, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, astfel încât acțiunea este întemeiată. Potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința, finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor mun. București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. Textul de lege prevede că, în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prev. la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ teritorială, decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel pârâta D.G.A.S.P.C. Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța a interpretat greșit prevederile art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 în sensul că textul se referă la admiterea persoanelor cu handicap în centre rezidențiale publice din alt județ decât cele de domiciliu, admitere care se realizează doar la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din județul în care persoana cu handicap își are domiciliul. Referindu-se în mod strict la cauza de față, apelanta susține că D.G.A.S.P.C. Buzău - prin conducerea sa, nu a adresat reclamantei o asemenea solicitare, neexprimându-și implicit acordul de a achita sumele solicitate de aceasta din urmă.

Se invocă în acest sens și prevederile art. 2 alin. (2) din Ordinul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009, text care dispune fără echivoc că solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din județul în care persoana cu handicap își are domiciliul privind admiterea acesteia într-un centru rezidențial public din alt județ, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor. A mai precizat apelanta că pretențiile reclamantei încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât persoanele adulte cu handicap rezidente în centrele de profil de pe raza județului Prahova sunt ocrotite anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 și a H.G.

nr. 268/2007. Și, în fine se învederează de apelantă și faptul că în fiecare an bugetar, fiecărui județ (deci și județului Prahova) i-au fost alocate de la bugetul de stat aprobat prin lege, sume de bani având drept criteriu de calcul numărul de asistați social, costurile pentru întreținerea acestora fiind deci acoperite integral prin alocarea respectivelor sume. Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. Prin decizia nr. 108 din data de 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

Prin acțiunea cu a cărei soluționare a fost investit Tribunalul Prahova, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferența între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată a pârâtei pentru un număr de 30 de beneficiari, în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 și 29 de beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008. Potrivit art. 54 al 1 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „p ersoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința”.

În baza alineatului 3 al aceluiași text de lege „în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. Alin. (4) și (5) ale art. 54 stabilesc că decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată, iar modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Normele Metodologice în discuție au fost aprobate prin H.G.

nr. 268/2007 publicată în M. Of. nr. 233/04.04.2007. Potrivit art. 34 alin. (1) din cuprinsul acestora „ de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul”. În lumina dispozițiilor alin. (2) s olicitarea cuprinde acordul D.G.A.S.P.C. de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidențial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap. Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege și a vând în vedere principiile care guvernează aplicarea în timp a legii rezultă că pentru persoanele care cad sub incidența Legii nr. 448/2006 și admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G.

nr. 268/2007 nu sunt necesare formalitățile prevăzute de Normele Metodologice de punere în aplicare a respectivului act normativ. Pentru aceleași rațiuni nu poate fi primită nici susținerea apelantei referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap nr. 468/2009, care ar reprezenta actul administrativ în baza căruia se realizează decontările de acest gen, dispozițiile respective nefiind aplicabile persoanelor internate anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv. Este nefondată și ultima critică invocată de apelantă, în speță nefiind dovedită susținerea acesteia în sensul că județului Prahova i-au fost alocate de la bugetul de stat sumele de bani necesare asistaților social și astfel demersul judiciar al reclamantei ar fi lipsit de temei.

Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii pe fond a pretențiilor reclamantei. În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Instanța de apel nu a făcut nicio apreciere asupra susținerilor pârâților, cuprinse în special în completarea motivelor de apel, și anume cele referitoare la momentul nașterii creanței și întinderii acesteia, luând în considerare doar poziția procesuală a reclamantei, fără a da dovadă de rol activ în judecarea cauzei, cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Instanța de apel a reținut doar aspecte din legislația specială și nu a avut în vedere și incidența în cauză a unor norme de drept general, precum cele referitoare la certitudinea unei creanțe pentru care se solicită obligarea la plată, caz în care ar fi trebuit stabilit în mod clar momentul nașterii acesteia și întinderea ei.

Instanța de apel nu a făcut nici o referire prin care să înlăture criticile apelantei la adresa hotărârii primei instanțe de fond și nici nu a înțeles să stăruie în lămurirea fondului cauzei pentru determinarea cu exactitate a certitudinii creanței. Astfel în cauză sunt incidente prevederile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată. Prin faptul că nu a analizat susținerile apelatei privind certitudinea creanței sunt aplicabile și prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., lipsind controlul de legalitate pe care instanța de apel trebuia să îl exercite asupra hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondată susținerea recurentei în sensul că instanța de apel nu ar fi analizat motivele de apel, și în special cele din completarea la motivele de apel. Instanța de apel a arătat de ce nu sunt aplicabile condițiile menționate în normele de aplicare a Legii nr. 448/2006 și anume, întrucât în speță se cere plata cheltuielilor pentru îngrijirea persoanelor cu handicap admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007. Astfel, aceste norme (art. 34 alin. (1) și (4)) care reglementează admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C.

din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul și suportarea, pe bază de convenții, din bugetul consiliului județean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul a costului mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate și care au domiciliul în alte județe/sectoare ale municipiului București decât cel pe raza căruia se află centrul rezidențial, nu pot fi aplicate retroactiv. De altfel potrivit art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 268/2007 , menționat și în considerentele instanței de apel, „ de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C.

din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul”. Or, recurenta pârâtă nu a negat faptul că persoanele cu handicap în legătură cu îngrijirea cărora au fost făcute cheltuielile pretinse în prezentul litigiu au fost admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007. Dinpotrivă, în apel se recunoaște faptul că persoanele adulte cu handicap rezidente în centrele de profil de pe raza județului Prahova sunt ocrotite în respectivele unități de asistență medico socială încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006. În consecință, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304alin. (1) pct. 7. Este nefondată și susținerea recurentei, conform art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că atâta timp cât nu s-a încheiat convenția prevăzută la art. 34 alin. (4) din H.G. nr. 268/2007 nu s-ar fi născut creanța și nu s-ar putea determina întinderea acesteia, astfel că creanța nu ar fi certă. În mod evident, convenția de decontare a cheltuielilor, reglementată de art. 34 alin. (4) din H.G. nr. 268/2007 se încheie ca urmare a solicitării de admitere a persoanelor cu handicap în centrele rezidențiale publice din alt județ, fiind parte acordului încheiat între centrele rezidențiale publice din alt județ și D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap își are domiciliul. Obținerea prealabilă a acestui acord este cerută, conform alin. (1) al art. 34 din norme, de la data publicării normelor metodologice.

În consecință, pentru solicitarea de plată a cheltuielilor pentru îngrijirea persoanelor cu handicap admise în centre rezidențiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007, nu poate fi cerută condiția încheierii prealabile a unei convenții de decontare a cheltuielilor decât cu încălcarea principiului neretroactivității. În ceea ce privește momentul nașterii creanței, adică al dreptului reclamantei la restituirea cheltuielilor făcute cu îngrijirea p ersoanelor cu handicap având domiciliul în unitatea administrativ-teritorială din raza de activitate a pârâtei, acesta s-a născut de la momentul la care aceste cheltuieli au fost efectuate, în baza Legii nr. 448/2006, art. 54, perioadele pentru care se cere, în prezenta cauză, plata cheltuielilor efectuate fiind ulterioară intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acest text de lege se prevede dreptul p ersoanei cu handicap de a fi îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința, centre care sunt finanțate din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. De asemenea se prevede posibilitatea ca î n cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute anterior, persoana cu handicap să fie îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială. În acest caz, potrivit alin. (4) decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.

Aceste prevederi sunt aplicabile de la intrarea în vigoare a legii deci și pentru situațiile în care la această dată p ersoana cu handicap era îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială, legea neprevăzând dispoziții speciale contrare pentru această situație. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor acesta a fost determinat conform art. 54 alin. (4) menționat anterior „în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată”. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (7), (9) și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.A.S.P.C. Buzău împotriva deciziei nr. 108 din data de 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.