ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2016

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2014 astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură solicitând: - anularea adresei nr. 15173/EGE din 11 februarie 2014, raportat la anul 2009, ca fiind emisă de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură, cu exces de putere și, în consecință, - obligarea pârâților la plata sumei de 29.094,36 RON cu titlu de compensații pentru restricțiile ce i-au fost impuse pentru suprafața de 96,70 ha, inclusă în zona de conservare totală a Parcului Natural Apuseni; - plata dobânzii aferente, calculate la debitul principal, începând cel puțin cu data de 11 februarie 2014 data exprimării refuzului nejustificat.

Sentința Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 498 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității petitului cererii de chemare în judecată privind anularea Adresei nr. 15173/EGE din 11 februarie 2014, invocată din oficiu, și a respins acest capăt de cerere. Pe fond, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură și, în consecință a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 29.094,36 RON și dobânda legală aferentă acestui debit începând de la data de 11 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului. Totodată, a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 2.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.

Recursul Departamentului Ape, Păduri și Piscicultură Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare. Recurentul a susținut că: • instanța de fond a calificat greșit raportul juridic supus analizei, care este unul de drept civil, iar nu de drept administrativ; ca urmare, acțiunea a fost insuficient timbrată în raport cu O.U.G. nr. 80/2013; • dreptul la acțiune era prescris la data introducerii acțiunii, întrucât creanțele corespund unei perioade care începe încă din anul 2009; • răspunsul transmis de autoritatea sesizată nu este un refuz nejustificat; în cauză sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 861/2009, care la art. 6 alin. (1) stabilește condițiile acordării despăgubirilor solicitate, conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5126 final din 15 iulie 2012 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați din zonele sit-urilor Natura 2000; nu se face plata în lipsa unor norme metodologice.

Procedura derulată în recurs Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a atașat jurisprudență în materie. Pe parcursul procedurii de filtrare a intervenit H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, continuatorul în plan procesual al departamentului recurent fiind, conform art. 3 din acest act normativ, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin încheierea pronunțată la data de 26 aprilie 2016 s-a admis în principiu recursul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dispunându-se soluționarea cauzei potrivit opiniei exprimate de magistratul-asistent raportor, în condițiile art. 493 alin (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Intimatul-reclamant Composesoratul Mărgău a supus controlului de legalitate pe calea comună reprezentată de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 refuzul exprimat de Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură prin Adresa nr. 15173/EGE din 11 februarie 2014, solicitând recunoașterea dreptului său la plata compensațiilor aferente anului 2009, pentru restricțiile pe care le-a suportat ca efect al includerii suprafeței de pădure de 96,7 ha, proprietatea sa, în zone de conservare totală a Parcului Natural Apuseni în zona/tipul funcțional T1 și T2, respectiv în zona localității Răchitele - Mărgău, județul Cluj, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Mărgău. Cenzurând motivul refuzului exprimat de autoritatea publică: lipsa unor norme metodologice pentru cuantificarea și achitarea compensațiilor cuvenite, curtea de apel a apreciat că este nejustificat dintr-o dublă perspectivă. A reținut că în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 prin care s-au aprobat normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, fiind îndeplinite și condițiile impuse prin art. 6 din acest act normativ, în raport de decizia Comisiei Europene favorabile acordării ajutorului de stat. De asemenea, a argumentat că neemiterea unor noi norme metodologice, după decizia amintită este imputabilă Statului Român - prin autoritățile de resort și legitimează demersul judiciar al reclamantului, care se află în situația de a nu-și putea exercita prerogativele dreptului de proprietate un interval considerabil de timp fără acordarea vreunei compensații. Soluția curții de apel este corectă. Răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte constată, mai întâi, că acțiunea judiciară vizează în mod evident un raport juridic de drept public, circumscriindu-se sferei de reglementare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Reclamanta, persoană juridică de drept privat, a supus controlului de legalitate un refuz, considerat nejustificat, exprimat de o autoritate publică, referitor la acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/2008 privind Codul silvic, incluse de H.G. nr. 861/2009 în sfera ajutoarelor de stat în agricultură (în același sens, de exemplu Deciziile ÎCCJ-SCAF nr. 3129/2011 și nr. 1/2014). Așa fiind, în mod corect a dispus prima instanță timbrarea cererii de chemare în judecată conform art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013. Nici motivul referitor la prescripție nu poate fi primit. La judecata în primă instanță, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice invocase prin întâmpinare excepția prematurității acțiunii, respinsă prin încheierea de la 1 septembrie 2014. Pentru prima dată în recurs se invocă o excepție conceptual opusă prematurității: prescripția dreptului la acțiune. După cum s-a arătat în precedent, unicul motiv pentru care Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat plata compensațiilor l-a reprezentat neadoptarea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea schemei de ajutor. Atât pe parcursul procedurii administrative, cât și în etapa judiciară a litigiului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a recunoscut incidența în cauză a prevederilor art. 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, care la alin. (1) dispun că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”. Cu alte cuvinte, recurentul nu a negat dreptul la compensații al intimatului Composesoratul Mărgău, dar a refuzat acordarea acestora pentru anul 2009, cu motivarea că s-a îndeplinit doar unul dintre elementele condiției suspensive (decizia Comisiei Europene), nu și cel de-al doilea (adoptarea normelor metodologice de către Guvernul României). Practic, invocând prescripția dreptului material la acțiune, recurentul nu se prevalează de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 - acțiunea judiciară fiind formulată în mod evident în interiorul termenului de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii - ci invocă un nou motiv în susținerea refuzului exprimat prin Adresa nr. 15173/EGE din 11 februarie 2014, ceea ce este inadmisibil. Nu în ultimul rând, invocarea concomitentă a excepțiilor prescripției și prematurității acțiunii relevă deficiențe în abordarea problematicii cauzei, cu unica finalitate a golirii de conținut a dreptului la compensații al intimatei-reclamante pentru limitările și restricțiile pe care le suportă prin includerea suprafeței de 96,7 ha teren, proprietatea sa, în aria protejată Situl Natura 2000. Nici criticile care vizează modul în care a fost aplicat art. 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 nu pot fi primite. Curtea de apel a analizat întreaga documentație prezentată de reclamantă pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, ajungând la concluzia că au fost parcurse toate etapele legale. În fine, în mod corect a fost înlăturat motivul refuzului invocat de autoritățile publice, întrucât, pentru anul 2009 erau aplicabile normele metodologice amintite, care, în Anexa nr. 2 indică modul de calcul al compensațiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice și juridice pentru funcțiile de protecție asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcționale T1 și T2, respectiv tipurile funcționale pentru care nu se reglementează procesul de producție. Abia începând cu data de 1 ianuarie 2010, conform celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36/2015, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de lege „trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010”. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul, care a pierdut procesul, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pretinse și dovedite de partea adversă, constând în onorariul de avocat.