ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2016

HOTĂRÂRE
15.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.04.2014, reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură, a solicitat anularea Adresei nr. 15542/EGE din 17.04.2014 raportat la anul 2013, prin care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura le-a comunicat refuzul/avizul negativ la solicitările privind avizarea și acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anului 2013, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 170.945,42 RON reprezentând contravaloarea produselor de masa lemnoasa pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari de pe suprafața de teren forestier de 608,90 ha, situata în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Someșul Rece în zona/tipul funcțional T2.

A solicitat această sumă cu titlu de compensații/despăgubiri, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2013.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 170.945.42 RON începând cel puțin cu data de 17.04.2014 - data la care creanța a devenit exigibila, respectiv data la care MMSC prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura a refuzat nejustificat, cu exces de putere, sa dispună plata compensațiilor cuvenite, cu cheltuieli de judecata.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 397 din data de 30.09.2014 Curtea de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/EGE din 17.04.2014 și a respins acest capăt de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții, ca inadmisibil.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă Asociația A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și, în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 170.945,42 RON și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 17.04.2014 și până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 5.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat în sumă de 4.750 RON și taxă judiciară de timbru în valoare de 300 RON.

Recursul

Împotriva sentinței civile nr. 397/2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței ce a pronunțat hotărârea.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Soluția pronunțată de prima instanță pe excepția lipsei calității procesuale pasive este eronată, întrucât, în urma adoptării H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, s-a stabilit că acest departament îndeplinește funcția de autoritate publică centrală în domeniile apelor, pădurilor și pisciculturii.

Atât timp cât silvicultura este doar o ramură a domeniului pădurilor aflată sub autoritatea Departamentului, este evidentă identitatea între sintagma folosită de Codul silvic, de "autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură" și sintagma folosită de H.G. nr. 428/2013, de "autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură", situație de natură a justifica, fără echivoc, atât competența exclusivă a Departamentului în acordarea eventualelor compensații întemeiate pe prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, cât și lipsa calității procesuale pasive a ministerului în prezentul litigiu.

Prin recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul competent; cu obligarea intimatei - reclamante la acoperirea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului dosar.

În susținerea recursului, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., republicat, formulând, în principal, următoarele critici:

Instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, precum și excepția insuficientei timbrări a cererii.

Prin recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură s-a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul competent; cu obligarea intimatei - reclamante la acoperirea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului dosar.

În susținerea recursului, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., republicat, formulând, în principal, următoarele critici:

Instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, precum și excepția insuficientei timbrări a cererii.

Astfel, recurentul a susținut că, dat fiind natura despăgubirilor solicitate de reclamantă care încadrează litigiul în categoria acțiunilor de drept comun, prin obiectul cererii fiind reclamate pretenții, fără a se invoca prevederile Legii nr. 554/2004, competența materială de soluționare în primă instanță aparține tribunalului.

A mai susținut recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de actele normative incidente în speță, H.G. nr. 861/2009 și art. 97 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic și nici nu a dovedit în mod concret întinderea prejudiciului invocat. Acordarea compensațiilor pentru situația prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic este condiționată de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Modul de calcul al sumelor acordate este nelegal, bazându-se pe normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, care nu conțin dispoziții referitoare la situația prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic ci doar pentru situațiile reglementate de lit. a), c), d) și e) din cuprinsul aceluiași text de lege.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea de ședință din data de 18.05.2016, recursurile au fost admise în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este tardiv formulat, acesta fiind declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, sentința recurată a fost comunicată la data de 15.10.2014, iar motivele de recurs au fost transmise, prin fax, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 06.11.2014, peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, constată că este fondat recursul declarat în cauză de către pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Referitor la motivele de recurs vizând greșita soluționare a excepțiilor necompetenței materiale și insuficientei timbrări a cererii, instanța de control judiciar constată că prima instanță, conform considerentelor din partea introductivă a sentinței atacate, în mod corect a stabilit că îi revine competența materială de soluționare a cererii în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, apreciind că raportul juridic supus judecății este unul de drept civil iar nu de drept administrativ.

Soluția primei instanțe cu privire la competență este corectă, cererea de chemare în judecată referindu-se la un raport de drept administrativ, respectiv la refuzul pârâților de a soluționa cererea administrativă a reclamantei de acordare a compensațiilor, solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2009.

De asemenea, și soluția dată excepției insuficientei timbrări este corectă, cererea fiind timbrată conform prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 care se referă la materia contenciosului administrativ.

Celelalte motive de recurs privesc fondul cererii și se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Aceste motive de recurs sunt fondate întrucât prin decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Or, absența normelor metodologice anterior menționate a fost motivul refuzului de plată a compensațiilor, în speță.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționate - hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice, contrar celor reținute de către prima instanță.

În concordanță cu considerentele deciziei nr. 36/2015 a ICCJ, Înalta Curte reține că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alin. (3) lit. c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate."

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2010-2013), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."

Așadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României (...)."

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

În raport cu cele anterior prezentate se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Ca atare, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. x/2015, nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii de Guvern cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ca tardiv formulat, admiterea recursului declarat de recurentul - pârât Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul că se va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Asociația A.

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 397 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură împotriva sentinței nr. 397 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociaț
ÎCCJ 2017-05-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj cu numărul de mai sus, reclamanta Asociaț
ÎCCJ 2017-06-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2251/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios admin
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #136817)
ților la plata sumei de 148.097,75 lei, reprezentând compensații - contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recoltă în calitate de proprietar, aferentă suprafeței de teren forestier de 608,9 ha, terenuri situate în z
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #152704)
râților la plata sumei de 148.097,75 lei, reprezentând compensații - contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recoltă în calitate de proprietar, aferentă suprafeței de teren forestier de 608,9 ha, terenuri situate în
Sursă