ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2251/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice anularea Adresei nr. x/EGE/l7.04.2014 raportat la anul 2007, privind refuzul nejustificat al ministerului pârât, prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura cu privire la avizarea și acordarea/plata compensațiilor și dobânzilor aferente anului 2007, cu consecința obligării pârâtului la:

- plata sumei de 155.380,72 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Someșul Rece, în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Someșul Rece, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasă, aferente anului 2007;

- plata dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cel puțin cu data de 01.04.2014 - dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care MMSC prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere să dispună plata compensațiilor cuvenite;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 476 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei din 17.04.2014, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, și în consecință: a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 155.380,72 RON cu titlu de compensații aferente anului 2007 în favoarea reclamantei cu dobânda legală începând cu 1.04.2014 și până la plata efectivă a debitului precum și la plata sumei de 4800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, iar toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

S-a reținut că acordarea efectivă a sumelor este condiționată de obținerea deciziei Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, obținerea acordului determinând nașterea dreptului/obligației. Raportul de creanță, dreptul reclamantei de a pretinde plata efectivă a despăgubirii, s-a născut valabil numai după obținerea acordului. Doar din acel moment, reclamanta, în calitate de creditoare poate să ceară efectuarea plății despăgubirii legale.

S-a mai arătat că, în raport de Decizia nr. C(2012)5266 final/19.07.2012 a Comisiei Europene care a fost în favoarea acordării acestui ajutor de stat, reclamantul este îndreptățit să pretindă și să dobândească compensațiile solicitate prin acțiunea formulată, care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului și a resurselor silvice proprietatea sa, situate într-o arie naturală protejată, pârâții refuzând în mod nejustificat, astfel cum reiese din cuprinsul adresei din 17.04.2014, dovadă a refuzului, să recunoască și să acorde compensații petentului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013;

- excepția prescripției dreptului material la acțiune a primit o dezlegare greșită, pe de-o parte, pentru că dreptul reclamantei de a pretinde plata efectivă a despăgubirii nu este condiționat sau influențat de Decizia Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, atât timp cât acest drept rezidă în dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din C. silvic, iar pe de altă parte, dacă s-ar admite raționamentul instanței, acest drept ar fi trebuit din nou suspendat, raportat la termenul limită de aplicare a Deciziei CE, respectiv 31 decembrie 2013.

- instanța nu a analizat Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012 din perspectiva îndeplinirii cerințelor care condiționează acordarea compensațiilor și perioadei pentru care a fost emisă decizia, respectiv 31 decembrie 2013, considerând suficientă publicarea acesteia în Jurnalul Național al Uniunii Europene;

- excepția prematurității acțiunii a fost calificată în mod greșit ca și apărare de fond, fără a se cerceta amănunțit dacă reclamanta a făcut dovada parcurgerii etapelor premergătoare obținerii compensațiilor, prevăzute de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009 și a îndeplinirii condițiilor impuse de art. 97 și urm. din C. silvic.

Intimata a formulat note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20.07.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20.01.2017.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă Asociația A. a despăgubirilor aferente anului 2007, în sumă de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Someșul Rece.

Prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la anularea adreselor contestate în cauză, a respins celelalte excepții, ca nefondate, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anului 2007, precum și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 01.04.2014 și până la plata efectivă a debitului.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, judecătorul fondului a reținut că nu este fondată pentru următoarele motive:

Pentru pretențiile reclamantei, aferente anului 2007, sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, motivat de faptul că termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. Termenul general de prescripție de 3 ani nu poate începe să curgă de la sfârșitul anului 2007, întrucât lipsesc normele metodologice de acordare a despăgubirilor.

În raport de dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 861/2009, dreptul reclamantei la despăgubiri este afectat de o condiție suspensivă, de îndeplinirea acesteia depinzând nașterea raportului juridic obligațional. Plata acestor compensații este condiționată de obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Cum Decizia nr. C (2012) 5166 final a fost adoptată la data de 19.07.2012, dreptul reclamantei afectat de condiție suspensivă s-a născut la această dată, motiv pentru care termenul de prescripție a început să curgă de la acest moment.

Instanța de control judiciar nu poate împărtăși soluția instanței de primă jurisdicție cu privire la dezlegarea dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (...) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă."

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripția dreptului material la acțiune.

După cum a reținut și judecătorul fondului, intimata-reclamantă a solicitat acordarea compensațiilor aferente anului 2007, în sumă de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Someșul Rece.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menționează că "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

Prin Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

În condițiile în care compensațiile cerute de intimata-reclamantă sunt aferente anului 2007, adică înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripție de 3 ani.

A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatei-reclamante de condiția suspensivă constând în obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.

Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul."

Însă, instanța de control judiciar reține că dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri nu este sub condiție suspensivă, în raport de următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.

Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speța de față, despăgubirile solicitate de intimată pentru anul 2007 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația, respectiv, în cauza de față, de la data de 01.01.2008, și se împlinește la data de 01.01.2011.

De altfel, trebuie precizat faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 12.06.2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

După cum s-a arătat anterior, intimata-reclamantă a formulat cererea în afara acestui termen de prescripție, mai precis, la data de 18.04.2014, situație în care acțiunea judiciară este prescrisă.

În raport de soluția pronunțată pe problema prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 476 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de Asociația A., ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN