ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2253/2016
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură,
- anularea Adresei nr. 15486/EGE din 01 aprilie 2014 raportat la anul 2012 prin care pârâtul a refuzat avizarea și acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anului 2012,
- obligarea pârâtului la plata sumei de 66.217,24 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 272,20 ha, situată în zona de conservare a Sitului Natura 2000 Trascau,
- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, de 66.217,24 lei, începând cu data de 01 aprilie 2014, data la care pârâtul M.M.S.C. prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat să dispună plata compensațiilor cuvenite.
Prin Sentința nr. 241 din 22 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a respins respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Adresei nr. 15486/EGE din 01 aprilie 2014 emise de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și a respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere.
A admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să-i plătească suma de 66.217,24 lei compensații aferente anului 2012 și dobânda legală aferentă acestui debit începând cu data de 01 aprilie 2014 și până la achitarea integrală a acestuia și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 4.850 lei cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au declarat recurs ambii pârâți, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.
Recurentul-pârât Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
A susținut recurentul-pârât, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură având această calitate.
Pe fond, a apreciat că procedura pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic nu a fost îndeplinită. De asemenea, plata compensațiilor este condiționată atât de primirea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din 19 iulie 2012, cât și de publicarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase.
Recurentul-pârât Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
A apreciat recurentul-pârât, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut a fi vorba despre un refuz nejustificat de a soluționa o cerere de acordare a compensațiilor solicitate, pentru că, în lipsa normelor metodologice, plata acestor sume ar duce la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
În cursul procedurii de regularizare a recursurilor, recurentul-pârât Ministerul Mediului și Pădurilor a depus cerere prin care a arătat că, prin H.G. nr. 38/2015, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și-a încetat existența, atribuțiile sale fiind preluate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, precizând că își însușește recursul declarat de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.
Procedura de soluționare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din 19 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
În materia cauzelor având ca obiect acordare contravaloare produse de masă lemnoasă conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.
De asemenea, Completul de filtru apreciază a fi relevantă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 224/2016, nr. 908/2016, nr. 1318/2016), prin care s-a stabilit, în esență, reținându-se și Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora, și că, potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."
În aceste condiții, avându-se în vedere că prin raportul întocmit s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluționarea recursului se va face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
4.2. Cu privire la fondul recursului. Analiza motivelor de casare invocate
Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităților publice intimate privind avizarea și acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 272,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău, în zona/tipul funcțional T2, aferente anului 2012, și a dobânzilor, refuz comunicat prin Adresa nr. 15486/EGE din 01 aprilie 2014.
4.2.1. Motivul de recurs, vizând respingerea de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive, nu se mai impune analizat, avându-se în vedere că, potrivit art. 3 din H.G. nr. 38/2015, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură sunt părți.
De asemenea, ministerul a precizat faptul că își însușește și recursul formulat de către Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură.
4.2.2. Instanța de control judiciar constată că și soluția vizând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Adresei nr. 15486/EGE din 01 aprilie 2014 este corectă, motiv pentru care o va menține.
4.2.3. În ceea ce privește motivul de recurs vizând fondul cauzei Înalta Curte reține că acesta este fondat, acțiunea reclamantei impunându-se a fi respinsă ca prematur formulată, cu consecința respingerii și a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.
Prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.
Prin Adresa nr. 15486/EGE din 01 aprilie 2014, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a comunicat reclamantei faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat, în baza Legii nr. 74/2010, un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
Se observă astfel că absența normelor metodologice a fost motivul refuzului de plată a compensațiilor, nefiind elaborată metodologia de calcul a acestora.
Așa cum s-a reținut în considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36 din 23 noiembrie 2015, hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice, contrar celor reținute de către prima instanță.
Instanța de control judiciar reține, în concordanță cu considerentele acestei decizii, că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celor proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).
Până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".
Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.
Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.
Așadar, acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.
Conform prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alin. (1) (3) litera c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la articolele 43 - 49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate."
În cauză, pentru perioada de referință analizată, sunt relevante dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."
Totodată, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."
O.G. nr. 14/2010 a stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.
De asemenea, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."
Prin urmare, normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.
În temeiul acestor dispoziții legale, a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.
Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin Decizia nr. C (2012) 5166 final din data de 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.
Prin pct. 5 al deciziei, se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."
La pct. 6 din aceeași decizie, se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.
Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României (...)."
Așa fiind, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.
Contrar celor reținute de prima instanță, nu se poate aprecia că ar exista, în cadrul legislativ național, un act care reglementează domeniul specific al acordării, utilizării și controlului sumelor anulare destinate gestionării durabile a fondului forestier.
Procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M. Of. al României H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
Prin urmare, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare sus-menționat, excepția prematurității acțiunii fiind astfel întemeiată.
Cu toate acestea, Înalta Curte observă că, într-adevăr, așa cum s-a reținut și în decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept invocată, este real faptul că situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuție, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, însă, pentru această situație partea are la îndemână un alt remediu judiciar.
4.3. Soluția instanței de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca prematur formulată, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și continuator al Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură) împotriva Sentinței nr. 241 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează, în parte, sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului A. privind acordarea compensațiilor și dobânzii legale aferente ca prematur formulată, precum și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepțiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.
Procesat de GGC - NN