ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2016

Decizia nr. 1725/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, următoarele:

- anularea adresei x din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 7.013,12 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 31,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău, în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2011;

- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 7.013,12 lei, începând cel puțin cu data de 1 aprilie 2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv dată la care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a refuzat nejustificat să dispună plata compensațiilor cuvenite;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

Prin Sentința nr. 235/2014 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin întâmpinare;

- a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură prin întâmpinare;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 7.013,12 lei, reprezentând compensații aferente anului 2011 și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 1 aprilie 2014 și până la achitarea integrală a debitului;

- a respins celelalte cereri ale reclamantului, ca neîntemeiate;

- a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei x din 1 aprilie 2014;

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, cât și pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, ambii invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

I. În motivarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice se arată că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 în ceea ce privește nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma faptului că prima instanță a reținut în mod greșit calitatea procesuală pasivă a Ministerului și a respins excepția prematurității acțiunii, ignorând prevederile legale incidente în materie.

Arată recurentul că, în ceea ce privește reținerea calității procesuale pasive a Ministerului, toate atribuțiile referitoare la acordarea compensațiilor pentru proprietarii de terenuri cu vegetație forestieră aparțin Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, autoritatea publică centrală în domeniul silviculturii.

Subliniază recurentul că, având în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant se vizează aspecte ce intră în sfera de activitate a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, pronunțarea instanței de fond în sensul obligării recurentului minister la plata compensațiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată alături de departamentul indicat, este dată cu încălcarea normelor de drept material, care arată foarte clar faptul că la momentul de referință ministerul nu avea niciun fel de atribuții sau competențe în ceea ce privește acordarea compensațiilor.

Consideră recurentul că instanța de fond confundă calitatea de autoritate publică centrală a Ministerului cu aceea de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, calitate de care beneficiază Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Recurentul precizează că în speța de față, atât timp cât prin O.U.G. nr. 96/2012 au fost restrânse atribuțiile Ministerului în domeniul pădurilor prin înființarea Departamentului, în favoarea căruia au fost instituite aceste competențe, încercarea de a se acredita de către instanță ideea conform căreia Ministerul ar fi în continuare autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură este lipsită de suport juridic.

În opinia recurentului, atât timp cât Ministerul nu este nici autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și nici ordonator principal de credite pe acest domeniu, în ambele situații având această calitate Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, acțiunea formulată în contradictoriu cu ministerul recurent a fost introdusă împotriva unei entități lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la admiterea acțiunii în ceea ce îl privește pe acesta.

Recurentul consideră nelegală și netemeinică soluția pronunțată în cauză de către Curtea de Apel Alba Iulia motivată atât pe lipsa parcurgerii de către reclamantă a etapelor prealabile necesare acordării compensațiilor, cât și pe faptul că la momentul de referință nu există cadrul legal pentru acordarea compensațiilor solicitate.

Arată recurentul că acordarea compensațiilor, pe care reclamantul susține că i se cuvin, trebuia precedată de propunerea în acest sens din partea structurii teritoriale de specialitate către structurile de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, alături de întreaga documentație cerută de art. 6 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 861/2009.

Subliniază recurentul că, în speța de față, această procedură pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic nu a fost îndeplinită și, pe cale de consecință, între autoritatea publică centrală în domeniul silviculturii - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și reclamant nu s-a creat un raport juridic obligațional de natura celui pe care reclamantul l-a invocat în fața instanței.

În opinia recurentului, A. nu a făcut dovada obținerii, potrivit anexei nr. 4 din H.G. nr. 861/2009 a avizului Direcției Generale a Finanțelor Publice pentru deconturile justificative anexate solicitărilor privind acordarea despăgubirilor și, atâta timp cât direcțiile de finanțe nu se află în subordinea ministerului recurent, nu poate să se rețină o culpă în sarcina acestuia.

Punctează recurentul că, atâta timp cât documentele care ar fi trebuit a fi realizate și avizate nu au trecut prin această etapă, inclusiv cuantumul compensațiilor nu poate fi stabilit ca fiind unul cert, având în vedere că suma solicitată a fost stabilită de către reclamant și nu a trecut printr-un filtru de avizare din partea instituțiilor abilitate în acest sens pentru a se stabili conformitatea.

Concluzionează recurentul în sensul că acțiunea formulată de reclamant este prematură în lipsa efectuării demersurilor premergătoare de întocmire a documentației complete, conform textului normativ citat anterior și a propunerii din partea structurilor teritoriale de specialitate, respectiv I.T.R.S.V. Cluj (și nu doar o înaintare a deconturilor justificative fără ca acestea să fie avizate de către unitatea teritorială a finanțelor publice), astfel că în mod greșit s-a pronunțat o soluție de admitere a acesteia.

Menționează recurentul că un aspect deosebit de important cu privire la plata compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 constă în faptul că această plată este condiționată atât de primirea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012)5166 final din 19 iulie 2012, cât și de publicarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 în M. Of. al României, iar această hotărâre nu a fost publicată până la momentul formulării recursului.

II. Criticile cuprinse în recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură vizează, pe de o parte, caracterul de act administrativ al adresei a cărei anulare s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță (capăt de cerere la care reclamanta a renunțat, instanța de fond luând act de această renunțare), iar, pe de altă parte, faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate, instanța de fond interpretând greșit în mod contrar.

Subliniază recurentul că modul de calcul al sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri este nelegal, intimata-reclamantă nedovedind în mod concret întinderea prejudiciului invocat.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererile de recurs îndeplinesc atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că ambele recursuri au fost declarate și motivate cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că sunt admisibile în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

La termenul din 1 iunie 2016, având în vedere că în raport s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța a fost învestită cu cererea prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, următoarele:

- anularea adresei x din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 7.013,12 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 31,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2011;

- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 7.013,12 lei, începând cel puțin cu data de 1 aprilie 2014 - data la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a refuzat nejustificat să dispună plata compensațiilor cuvenite;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

Prin întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de fond, pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamant vizează aspecte ce intră în sfera de activitate a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, formularea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, și nu cu Departamentul, este lipsită de suport juridic. A solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unei entități lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin cererea depusă în data de 2 septembrie 2014, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul chemării în judecată în calitate de pârât a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Prin încheierea din data de 22 septembrie 2014 instanța a luat act de faptul că modificarea acțiunii s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 204 din Noul C. proc. civ. și a dispus citarea noului pârât cu mențiunea de a depune întâmpinare.

Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin întâmpinare;

- a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură prin întâmpinare;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 7.013,12 lei, reprezentând compensații aferente anului 2011 și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 1 aprilie 2014 și până la achitarea integrală a debitului;

- a respins celelalte cereri ale reclamantului, ca neîntemeiate;

- a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei x din 1 aprilie 2014;

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a solicitat să se constate nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma faptului că prima instanță a reținut în mod greșit calitatea procesuală pasivă a Ministerului și a respins în mod greșit excepția prematurității acțiunii, ignorând prevederile legale incidente în materie, iar recurentul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a formulat critici cu privire la modul în care instanța de fond a soluționat cauza pe fond.

Înalta Curte apreciază că se impune analizarea cu prioritate a motivelor de recurs formulate cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

În raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond asupra acestei excepții este corectă, pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut Curtea de Apel că, pentru a fi parte în proces, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care se regăsește și aceea a calității procesuale, care presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.

Astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 sumele pentru acordarea de compensații reprezintă contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, acestea se alocă de către stat anual, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

La momentul de referință, autoritatea publică centrală care răspundea de silvicultură era în primul rând Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, acesta având și calitatea de ordonator principal de credite în raport cu dispozițiile art. 53 și urm. din Legea nr. 90/2001, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că în ceea ce privește acest pârât s-a probat în cauză legitimarea sa pasivă.

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, împrejurarea că Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură avea atribuții importante în materie, nu poate conduce la concluzia că doar această instituție poate avea calitatea de pârât în cauză, în raport de faptul că acesta nu are și calitatea de ordonator principal de credite, astfel că se justifică chemarea în judecată a ambelor entități.

În acest sens sunt, așa cum a reținut în mod corect Curtea de apel, chiar dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013, potrivit cărora Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Într-adevăr, prin H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, s-a indicat în mod expres calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât și pe cea de ordonator principal de credite în acest domeniu în ceea ce privește Departamentul.

Însă, acest act administrativ cu caracter normativ a fost abrogat prin H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care, la art. 3 prevede în mod explicit faptul că: "Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură sunt părți."

Ca atare, recurentul minister are calitate procesuală în cauza de față.

Astfel, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, este legală și va fi menținută în consecință.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenți cu privire la soluția de respingere a excepției prematurității acțiunii, Înalta Curte apreciază că aceste motive de recurs sunt fondate, urmând a fi admise în consecință.

Relevante pentru problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit. că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționate - hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice.

În concordanță cu considerentele Deciziei nr. 36/2015, Înalta Curte reține că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu art. 87 alin. (3) lit. c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la art. 43 - 49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate."

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2011), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."

Prin urmare, normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene, în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României (...)."

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

În raport cu cele anterior prezentate se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M. Of. al României H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Ca atare, așa cum s-a statuat de altfel și prin Decizia nr. 36 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/1/2015, la momentul formulării cererii de către intimat nu exista baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii de Guvern cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

Pe cale de consecință, în lipsa cadrului normativ intern, nu se poate reține refuzul nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant având ca obiect acordarea de despăgubiri, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, în raport de perioada de referință pentru care sunt solicitate sumele cu titlu de compensații, respectiv anul 2011 și în raport de cadrul legal incident în speță, cererea de chemare în judecată apare ca fiind prematur formulată, urmând a fi respinsă în consecință.

În altă ordine de idei, este real faptul că situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive, respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuție, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, însă pentru aceasta partea are la îndemână un alt remediu judiciar.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va admite excepția prematurității acțiunii și, în consecință, va respinge acțiunea reclamantului A. ca prematur formulată, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice Climatice (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) prin întâmpinare și va lua act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei x din 1 aprilie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) și de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva Sentinței nr. 235 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând, admite excepția prematurității, invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și, în consecință, respinge acțiunea reclamantului A. ca prematur formulată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin întâmpinare.

Ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei x din 1 aprilie 2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL