ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie 2014 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură:

- anularea Adresei nr. 15479/EGE din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru ape, păduri și piscicultura;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău în zona/tipul funcțional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu decompensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2007;

- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 17.047,34 RON RON, începând cel puțin cu data de 01.04.2014 - data la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care M.M.S.C., prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, să dispună plata compensațiilor cuvenite, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 24 iunie 2014, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul chemării în judecată în calitate de pârât și a Departamentului Ape, Păduri și Piscicultură.

Prin Sentința nr. 196 din 19 septembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură;

- a anulat adresa 15479/EGE din 1 aprilie 2014 emisă de către pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, din cadrul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

- a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 17.047,34 RON cu titlu de ajutoare pentru compensații aferente anului 2007, precum și dobânda legală aferentă acestui debit, începând cu data de 10 februarie 2014 și până la achitarea integrală a debitului.

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 2.700 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 și H.G. nr. 20/2017) și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură.

3.1. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a criticat sentința în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătând în esență următoarele:

În ceea ce privește dezlegarea dată excepției lipsei calității procesuale pasive, recurentul a invocat incidența art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3 din Legea nr. 71/2013 și art. 6 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din Hotărârea nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, potrivit cărora Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură este o entitate juridică distinctă, cu personalitate proprie și buget propriu, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanța a ignorat incidența termenului de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care acțiunea a fost formulată după aproximativ 7 ani de la nașterea dreptului de a solicita acordarea compensațiilor aferente anului 2007.

Pe fond, a susținut că instanța nu a analizat dacă au fost parcurse toate etapele premergătoare obținerii compensațiilor prevăzute de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009 și îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 97 din Codul Silvic.

Intimatul-reclamant nu a depus documentația necesară pentru acordarea compensațiilor, neputând susține că are o creanță certă, lichidă și exigibilă, sumele solicitate fiind rezultatul unei evaluări subiective.

3.2. Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În prealabil, a invocat dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative și art. 3 din H.G. nr. 38/2015 privind funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând să se ia act că achiesează la motivele de recurs formulate de M.M.A.P., iar hotărârea să se pronunțe în contradictoriu numai cu ministerul pârât.

În esență, recurentul a dezvoltat argumente legate de incidența termenului de prescripție de 3 ani cu privire la pretențiile aferente perioadei 2007;

inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea adresei 15479/EGE din 1 aprilie 2014 față de lipsa caracterului de act administrativ; neîndeplinirea condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Deciziei Comisiei Europene nr. C/2012/5126 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în cauză.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23.06.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 15 iunie 2017.

La termenul de dezbateri, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise .

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) de acordare către intimatul-reclamant A. a despăgubirilor aferente anului 2007, în sumă de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.

Prima instanță a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât și a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâții la plata sumei de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor aferente anului 2007, precum și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 1 februarie 2014 și până la plata efectivă a debitului.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția instanței de primă jurisdicție, întrucât acțiunea judiciară este prescrisă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (...) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă."

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripția dreptului material la acțiune.

După cum a reținut și judecătorul fondului, intimatul-reclamant a solicitat acordarea compensațiilor aferente anului 2007, în sumă de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din noul C. civ.: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menționează că "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

Prin Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

În condițiile în care compensațiile cerute de intimatul-reclamant sunt aferente anului 2007, adică înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripție de 3 ani.

A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatului-reclamant de condiția suspensivă constând în obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.

Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul."

Însă, instanța de control judiciar reține că dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri nu este sub condiție suspensivă, în raport de următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.

Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speța de față, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația, respectiv, în cauza de față, de la data de 1 ianuarie 2009, și se împlinește la data de 1 ianuarie 2012.

De altfel, trebuie precizat faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 12 iunie 2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

După cum s-a arătat anterior, intimatul-reclamant a formulat cererea în afara acestui termen de prescripție, mai precis, la data de 18 aprilie 2014, situație în care acțiunea judiciară este prescrisă.

În raport de soluția pronunțată pe problema prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea reclamantului, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Apelor și Pădurilor și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură împotriva Sentinței nr. 196 din 19 septembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de A., ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM